Consideraţii omiletice la Duminica Rusaliilor (C): Duhul Sfânt, Dar şi Dătător de daruri

(Vatican News - 9 iunie 2019) E Ziua Domnului, Duminică Mare a Rusaliilor. Au trecut cincizeci de zile de la noaptea de Paşti când în biserici am ascultat vestirea solemnă a învierii Domnului. Aceste şapte săptămâni sunt considerate ca o prelungire a zilei pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. Astăzi, se încheie timpul liturgic al Paştelui. După zece zile de la înălţarea lui Isus la cer, sărbătorim Coborârea Duhului Sfânt. Evenimentul este povestit de sfântul Luca în cartea Faptele Apostolilor în care se vorbeşte despre începuturile şi răspândirea Bisericii în lume. În ziua Rusaliilor, toţi ucenicii Domnului se aflau adunaţi în acelaşi loc. Deodată, din cer a venit un vuiet, ca şi cum s-ar fi pornit un vânt puternic şi a umplut toată casa în care se aflau. Şi a apărut un fel de foc, care se împărţea în limbi şi se lăsa asupra fiecăruia dintre ei. Toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Mulţimea prezentă la Ierusalim cu ocazia sărbătorii a rămas uimită de faptul că fiecare îi auzea vorbind în propria limbă. S-a petrecut atunci acea manifestare cu adevărat excepţională a Duhului pe care o întrevăzuse înţeleptul de demult: „Duhul Domnului a umplut pământul, şi el, care le ţine pe toate laolaltă, cunoaşte orice grai” (Înţ 1,7 Ant. la intrare). Însă, pe lângă manifestarea exterioară excepţională, lucrarea Duhului pătrunde tainic în inimi, aşa cum va explica mai târziu apostolul Paul: „Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul lui, care locuieşte în noi” (Rom 5,5; 8,11 Ant. la intrare, forma alternativă). În aceste consideraţii, ne oprim la textele propuse în Liturghia zilei. Mesajul sărbătorii se desprinde în primul rând din cuvântul Domnului proclamat în adunare şi ascultat de cei prezenţi.

1. Toţi s-au umplut de Duhul Sfânt

Discipolii au ascultat de porunca Învăţătorului, au rămas la Ierusalim şi l-au aşteptat pe Duhul promis de Isus în repetate rânduri. Pe când erau în rugăciune Duhul coboară peste ei în semne exterioare de vânt, de foc şi de limbi, şi imediat începe predicarea Evangheliei la toată făptura. La Ierusalim locuiau atunci iudei evlavioşi, veniţi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a produs acel vuiet, s-a adunat o mare mulţime şi erau uluiţi, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. În uimirea lor se întrebau nedumeriţi: „Iată, aceşti oameni care vorbesc nu sunt oare toţi galileeni? Atunci cum se face că fiecare dintre noi îi aude vorbind în limba maternă? Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, de pe ţărmul Mării Negre, din Asia, din Frigia, din Pamfilia, din Egipt şi din Libia, care e aproape de Cirene, cretani şi arabi, romani în trecere, iudei din naştere şi iudei convertiţi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu” (cf. Fap 2,1-11 prima lectură).

2. Semne excepţionale: vuiet, rafală de vânt, limbi ca de foc

Duhul Sfânt se manifestă cu diferite simboluri, având fiecare înţelesul său. Primul simbol este „vântul”: un vuiet venit dintr-odată din cer ca un vânt puternic care a umplut casa în care erau. De fapt, în limba ebraică „ruah” pe care noi îl traducem cu „duh”, „spirit”, înseamnă „vânt”, „suflu”. Aşa cum vântul suflă, la fel şi Duhul. Astea înseamnă că Duhul este o forţă, o putere. Dinamismul său este extraordinar. Dacă vom fi ascultători faţă de Duhul Sfânt, vom avea şi noi în viaţa noastră un dinamism irezistibil şi inepuizabil. Al doilea simbol este cel al focului. Duhul nu numai că pune în mişcare lumea din jurul nostru, dar comunică şi o ardoare lăuntrică. În felul acesta dinamismul său se petrece lăuntric, în profunzime. Este vorba de focul iubirii care împinge la fapte de slujire şi caritate excepţionale. Duhul Sfânt, în loc să umple creierul acelor oameni, îndopându-i cu idei, le aprinde inima. Este un foc care purifică, eliberează de zgură, arde rădăcinile orgoliului şi vanităţii, preface în cenuşă zorzoanele superficiale. Dar, mai ales, aţâţă o pasiune devorantă, neostoită. Al treilea simbol este cel al limbilor: „Şi a apărut un fel de foc, care se împărţea în limbi şi se lăsa asupra fiecăruia dintre ei”. Duhul Sfânt dă capacitatea de a vorbi. El era prezent deja în Vechiul Testament când îi inspira pe oamenii lui Dumnezeu, iar noi îl mărturisim în „Crez” când spunem: „Şi a grăit prin profeţi”.

3. Duhul oferă o inspiraţie peste firea omului

Se vorbeşte despre „inspiraţie poetică”, despre „inspiraţie artistică” atunci când în anumite momente poeţii, artiştii se află sub influenţa unui soi de forţă interioară care îi face să comună operele lor. Duhul Sfânt dă o inspiraţie nu de ordin poetic, artistic, ci de ordin suprafiresc. Ea îl face pe om înainte de toate să dea laudă lui Dumnezeu şi apoi să împărtăşească altora mesajul divin. La Rusalii mulţimea zice: „îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”. Apostolii, plini de Duhul Sfânt, îl laudă pe Dumnezeu pentru faptele sale minunate.

4. Duhul, izvor de armonie şi unitate între oameni

Duhul Sfânt rupe barierele şi stabileşte o comunicare între oameni. Limbajul este deja prin sine un mijloc de comunicare şi pe da altă parte, vântul pune în comunicare între ele elementele naturii. Duhul Sfânt creează „atmosfera”, creează nu numai comunicarea, dar şi comuniunea cu Dumnezeu şi cu fraţii. Descrierea Rusaliilor făcută de sf. Luca este bogată în învăţăminte, sugestivă şi interesantă în conţinut. Ea reuşeşte să trezească în noi dorinţa de a fi conduşi de Duhul Sfânt pentru a putea da laudă lui Dumnezeu şi face ca lucrarea lui să fie o operă de comuniune între toţi oamenii. Lista mare de naţionalităţi menţionate de autor reflectă răspândirea creştinismului în multe regiuni ale Imperiului Roman de atunci. Limbile Bisericii sunt multe dar cu toate acestea ele profesează una şi aceeaşi credinţă în Domnul Isus cel mort şi înviat. Luca întrevede în Rusalii o mare cotitură. Când construiau oraşul trufiei şi al opresiunii, limbile s-au amestecat, iar oamenii nu se mai înţelegeau şi nu mai puteau colabora între ei, căci lucrau unii împotriva altora. La Ierusalim, noul Sinai, Duhul Sfânt devine izvor de armonie şi unitate între oameni de graiuri, culturi şi naţiuni diferite. Comunitatea care se naşte la Ierusalim din vântul Duhului Sfânt este opusul locului numit Babel. Acolo „nimeni nu mai înţelegea limba vecinului” (cf. Gen 11,1-9). La Rusalii „fiecare înţelegea în limba sa maternă” (Fap 2,6).

5. Duhul Sfânt vă va învăţa toate

Evanghelia zilei exprimă aspectele mai lăuntrice ale venirii Duhului Sfânt. În discursul de rămas bun rostit la ultima cină pascală Isus anunţă de mai multe ori această venire, definindu-l pe Duhul Sfânt: un „alt Mângâietor”, un alt apărător. Cât era cu ei Isus însuşi a fost Mângâietorul apostolilor. Acum însă el trebuie să plece din această lume la Tatăl; trebuie să parcurgă drumul pătimirii pentru a-i salva pe toţi oamenii. De aceea, Isus le spune ucenicilor: „Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele, iar eu îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Apărător vă va da vouă, ca să fie cu voi pentru totdeauna. Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi, vom veni la el şi vom rămâne la el. Cine nu mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele mele; or, cuvântul pe care îl auziţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. Dar acestea vi le spun câtă vreme mai sunt cu voi; Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tatăl în numele meu, el vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte tot ceea ce v-am spus” (In 14,15-16.23-26 Evanghelia zilei). Duhul Sfânt nu s-a întrupat ca Isus: nu s-a făcut om. El rămâne mereu Duh. De aceea, viaţa sa nu este o viaţă pământească limitată de timp şi spaţiu ca cea a lui Isus. El poate rămâne mereu cu noi.

6. Prezenţă interioară, invizibilă şi permanentă

Duhul trimis de Tatăl în numele lui Isus ne va învăţa toate şi ne va aminti tot ceea ce Isus a spus. Duhul Sfânt ne face să interiorizăm învăţătura lui Isus. Până în momentul pătimirii lui Isus, apostolii au ascultat învăţătura sa, dar deseori n-au reuşit s-o înţeleagă. De fapt, pentru a o înţelege pe deplin, era nevoie de o învăţătură lăuntrică, dorită şi simţită în adâncul inimii, în intimitatea irepetabilă a persoanei. Este vorba de un dar particular diferit pentru fiecare în lumina Paştelui. Această dotare interioară cu focul iubirii este lucrarea Duhului Sfânt. Duhul ne face să gustăm cele spuse de Isus, să le înţelegem în profunzime, în înţelesul lor spiritual. Duhul ne dă bucuria înţelegerii spirituale a Evangheliei: „El vă va învăţa toate”. Duhul ne conduce la adevărul întreg, amintindu-ne tot ceea ce Isus a spus. Duhul este într-adevăr oaspetele sufletelor. El se caracterizează printr-o prezenţă tainică în cămara sufletului şi prin învăţătura sa lăuntrică.

7. Duhul Sfânt, izvorul vieţii interioare

Apostolul Paul oferă noi perspective în legătură cu Duhul Sfânt. El enumără darurile pe care le-am primit la botezul în Cristos Isus. Darul Duhului Sfânt este izvorul vieţii noastre interioare. El ne face să înţelegem şi să simţim că toţi cei călăuziţi de Duhul Sfânt sunt fii ai lui Dumnezeu. Scriind creştinilor din Roma, apostolul vorbeşte despre contrastul dintre Duh şi trup (carne). „Cei care trăiesc după poftele trupului nu pot să placă lui Dumnezeu. Dar voi nu trăiţi după poftele trupului, ci după îndemnurile Duhului, dacă într-adevăr Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Cel care nu are Duhul lui Cristos nu-i aparţine lui. Dacă însă Cristos este în voi, trupul este mort pentru păcat, iar Duhul este viaţa voastră, prin îndreptăţire. Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare prin Duhul său, care locuieşte în voi. Aşadar, fraţilor, suntem datori, dar nu trupului ca să trăim după trup, căci dacă trăiţi după trup veţi muri; dacă însă prin duh daţi morţii faptele trupului, veţi trăi. Într-adevăr, toţi cei călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Căci n-aţi primit un duh de robie ca iarăşi să vă temeţi, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm «Abba, Tată!» Duhul însuşi dă mărturie împreună cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu. Copii şi deci moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, de vreme ce suferim împreună cu el ca să fim şi preamăriţi împreună cu el” (Rom 8,8-17 lectura a doua).

8. Nu trăiţi după poftele trupului!

Prin „trup” (carne), apostolul înţelege aici omul păcătos, omul egoist, omul care este închis la lucrurile duhovniceşti şi caută doare cele materiale. Cine trăieşte după poftele trupului, nu poate să placă lui Dumnezeu, este departe de Dumnezeu pentru că e lipsit de o viaţa spirituală. „Voi însă”, spune apostolul, „nu trăiţi după poftele trupului, ci după îndemnurile Duhului” din moment ce Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Această locuire a Duhului în noi cunoaşte diferite aspecte. Apostolul pune în evidenţă în primul rând relaţia filială cu Dumnezeu. Nu mai trăim ca sclavi cuprinşi de frică faţă de un tiran de neînduplecat, implacabil. Duhul face să fim şi să ne simţim fii ai lui Dumnezeu încât îndrăznim să-l numim „Tatăl nostru” cu un profund simţământ filial. Ne ajută să ne rugăm aşa cum se ruga Isus cu o imensă dragoste filială. Este un lucru minunat a se simţi fii ai lui Dumnezeu în unire cu Isus prin lucrarea interioară a Duhului Sfânt. Asta dă creştinilor o libertate extraordinară. Duhul adevărului ne face realmente liberi cu acea libertate pentru care am fost eliberaţi. Isus ne-a răscumpărat prin jertfirea de sine pentru noi. Acum înţelegem ceea ce apostolul afirmă în altă parte: „Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate” (2Cor 3,17). Toţi suntem sclavii pornirilor noastre rele, dar Duhul ne eliberează de ele şi na face să practicăm binele cu un nou elan lăuntric. În acest fel devenim realmente liberi.

9. Trăiţi în libertate după îndemnurile Duhului!

Apostolul Paul vorbeşte şi despre cerinţele vieţii după îndemnurile Duhului. E nevoie să urmăm lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt împotriva tendinţelor rele care se află în structura slabă a firii noastre şi pe care apostolul le numeşte „trup”, „carne”. De aceea, afirmă apostolul: „suntem datori, dar nu trupului ca să trăim după trup, căci dacă trăiţi după trup veţi muri; dacă însă prin duh daţi morţii faptele trupului, veţi trăi”. Cu ajutorul Duhului să facem să moară faptele egoiste ale trupului. În drumul nostru spiritual să nu ne lăsăm blocaţi de nici un obstacol. Duhul dă fiecărui om care ascultă de îndemnurile lui să înainteze continuu pe calea de credinţă, speranţă şi dragoste. Să fim docili la îndemnurile interioare ale Duhului în viaţa concretă de toate zilele, în viaţa de slujire şi de dăruire faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi. Şi, „dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare prin Duhul său, care locuieşte în voi”. Aceasta este marea speranţă a creştinilor.

10. Cântarea psalmistului

Desigur, mult mai folositoare decât vorbirea despre Duhul Sfânt este rugăciunea în Duhul Domnului. Deoarece noi nu ştim să ne rugăm cum se cuvine, Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre şi mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Să-l implorăm: Vino, Duhule Sfinte, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul dragostei tale! (Versetul la Evanghelie). Trimite, Doamne, Duhul tău, ca să reînnoiască faţa pământului. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul. Doamne Dumnezeule, tu eşti nemărginit de mare! Cât de minunate sunt lucrările tale, Doamne, pământul este plin de creaturile tale! Când le iei suflarea, ele mor şi se întorc în ţărână. Când trimiţi Duhul tău, ele iau fiinţă, şi tu reînnoieşti faţa pământului. Slava Domnului în veci să rămână! Să se bucure Domnul de lucrările sale! Plăcute să-i fie cuvintele mele; iar eu mă voi bucura în Domnul! (Ps 103/104,1ab.24ac.29bc-30-31.34 psalmul responsorial)

11. Duhul Sfânt: Dar şi Dătător de daruri

Revelarea darurilor Duhului Sfânt îşi are rădăcina în profeţia lui Isaia despre venirea lui Mesia (cf. Is 11,1-3). Darurile Duhului Sfânt sunt fără îndoială daruri măreţe, esenţiale pentru sfinţirea şi mântuirea noastră. Acestea sunt dispoziţii permanente care îi fac pe credincioşi docili în a asculta cu promptitudine inspiraţiile divine. În mod tradiţional cele şapte daruri sunt considerate următoarele: înţelepciunea; înţelegerea; ştiinţa; sfatul; evlavia (pietatea); tăria (puterea); frica de Dumnezeu. Fiecare creştin botezat şi miruit trebuie să îl implore pe Duhul Sfânt să aprindă în sufletul său aceste daruri.
Duhule Sfinte, Mângâietorule, te ador cu umilinţă şi te rog cu toată ardoarea inimii să binevoieşti a mă ajuta să primesc sfintele tale daruri. Eu nu te pot primi, Duhule dumnezeiesc, fără ajutorul harului tău prevenitor. Fără tine nu pot să-ţi fiu plăcut. De aceea te rog ca, precum ai pregătit sfânta Inimă a Mariei pentru Întruparea Cuvântului veşnic, să pregăteşti şi inima mea ca să poată primi flăcările fericite ale iubirii tale.
Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul înţelepciunii, care să ne lumineze ochii sufletului spre a crede cu tărie adevărurile revelate şi a vedea toate lucrurile în lumina lui Dumnezeu.
Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul înţelegerii, care să ne deschidă mintea spre a pricepe Cuvântul dumnezeiesc al Sfintei Scripturi aşa cum ni-l vesteşte Sfânta Biserică.
Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul ştiinţei, ca toate lucrurile create şi toate evenimentele să ne vorbească despre Dumnezeu şi să ne îndemne la preamărirea lui.
Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul sfatului, care să ne arate limpede ce trebuie să facem în orice împrejurare şi care sunt mijloacele cele mai potrivite spre a ajunge la scopul vieţii noastre.
Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul evlaviei, care să ne ataşeze de Tatăl ceresc şi să ne unească cu Isus, Fratele nostru, şi cu toţi oamenii, deveniţi, prin întruparea lui, fii ai aceluiaşi Părinte dumnezeiesc.
Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul tăriei, care să ne umple de curaj întemeiat pe atotputernicia lui Dumnezeu, spre a duce la bun sfârşit tot ce ne cere chemarea noastră.
Duhule Sfinte, Sfinţitorul sufletelor noastre, dă-ne, te rugăm, darul fricii de Dumnezeu, pentru ca, având pururi conştiinţa vie a infinitei maiestăţi a Creatorului nostru şi a negrăitei lui iubiri, să fim gata a pierde toate, chiar şi viaţa, mai degrabă decât a-l supăra prin păcat.

12. Rugăciunea Bisericii

„Dumnezeule, care, în misterul sărbătorii de astăzi, sfinţeşti întreaga ta Biserică, din toate popoarele şi neamurile, te rugăm, răspândeşte darurile Duhului Sfânt până la marginile pământului şi continuă astăzi, în inimile credincioşilor, lucrarea minunată pe care a săvârşit-o bunătatea ta la începuturile predicării Evangheliei”.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic vineri 7 iunie 2019)