Săptămâna Laudato si', dedicată enciclicei Papei Francisc despre ecologia integrală

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

21 mai 2020 – Vatican News. Ecologia integrală să devină o nouă paradigmă a dreptăţii, deoarece natura nu este un "simplu cadru" al vieţii umane: această reflecţie este inima celei de-a doua scrisori enciclice a papei Francisc, cu titlul "Laudato si'", despre grija faţă de casa noastră comună. Împărţită în şase capitole, enciclica a preluat, într-o optică de colegialitate, contribuţia conferinţelor episcopale din lume, încheindu-se cu două rugăciuni, una interreligioasă şi una creştină, în care se invocă salvgardarea creaţiei lui Dumnezeu.

Titlul enciclicei preia invocaţia sfântului Francisc din Assisi, "Lăudat să fii, Domnul meu" care, în Cântarea creaturilor, aminteşte că planeta noastră Pământ, casa noastră comună, "este ca o soră cu care împărţim existenţa, şi ca o mamă frumoasă care ne primeşte în braţele ei". Noi înşine "suntem pământ" (cf Gn 2,7). Chiar trupul nostru este alcătuit din elementele planetei, aerul ei este cel care ne face să respirăm şi apa ei ne ţine în viaţă şi ne reface".

În cele şase capitole ale enciclicei, papa evidenţiază că pământul nostru, maltratat şi jefuit, necesită o "convertire ecologică", o "schimbare de curs", astfel încât omul să-şi asume responsabilitatea unui angajament de "a avea grijă de casa comună". Un angajament care include şi eradicarea mizeriei, atenţia faţă de cei săraci, accesul echitabil, pentru toţi, la resursele planetei.

Textul documentului pontifical este străbătut de câteva linii tematice care, deşi abordate din perspective diferite, îi conferă un pronunţat caracter unitar. Printre reflecţiile enciclicei se evidenţiază: relaţia strânsă dintre cei săraci şi fragilitatea planetei; convingerea că lumea trăieşte într-o relaţie profundă; criticarea noii paradigme şi a celorlalte forme de putere care provin din tehnologie; îndemnul de a căuta noi modalităţi de înţelegere a economiei şi a progresului; valoarea proprie a fiecărei fiinţe; simţul uman al ecologiei; necesitatea unor dezbateri sincere şi oneste; marea responsabilitate a politicii internaţionale şi locale; cultura deşeurilor şi propunerea unui nou stil de viaţă.
De-a lungul enciclicei, pontiful îl aminteşte de mai multe ori pe sfântul Francisc din Assisi, definit  "exemplul prin excelenţă în privinţa grijii faţă de ceea ce este fragil şi în vederea unei ecologii integrale trăită cu bucurie". Modelul sfântului Francisc arată şi faptul că "preocuparea pentru natură, dreptatea faţă de cei săraci, angajarea în societate şi pacea interioară sunt inseparabile".
De asemenea, documentul papal intitulat după  cântarea "Lăudat să fii!" prezintă instrumentul pe care Biserica l-a recomandat dintotdeauna pentru orientarea vieţii în lumina relaţiei cu Dumnezeu: examinarea conştiinţei, care trebuie să includă o nouă dimensiune, atentă atât la comportamentul faţă de Dumnezeu, faţă de ceilalţi şi faţă de sine, cât şi relaţia cu toate făpturile şi cu natura.

Capitolul I. Ceea ce se întâmplă casei noastre comune
Chiar de la începutul enciclicei, pontiful pune în lumină importanţa respingerii unei culturi a deşeurilor şi necesitatea protejării dreptului la apă. Atrăgând atenţia asupra gravelor consecinţe ale poluării şi asupra unei culturi "a rebuturilor" – care pare să transforme pământul, "casa noastră comună", într-un "depozit imens de gunoi" –  pontiful a observat că această dinamică poate fi contrastată prin adoptarea unor diferite modele de producţie, bazate pe reutilizare, reciclare şi folosirea limitată a resurselor neregenerabile.
Enciclica explică, de asemenea, că schimbările  climatice sunt o problemă globală cu grave implicaţii de mediu, sociale, economice, distributive şi politice, constituind una din principalele provocări actuale pentru omenire. Dacă clima este un bun comun, al tuturor şi pentru toţi oamenii,  impactul cel mai apăsător al alterării radicale a acesteia se răsfrânge asupra celor săraci.  

Totodată, enciclica prezintă ca fiind esenţială protejare biodiversităţii deoarece, în fiecare an, din cauza noastră, "mii de specii de plante şi animale dispar, pe care copiii noştri nu vor putea să le vadă" şi nu "nu avem dreptul" să facem aceasta, subliniază papa Francisc, evidenţiind totodată existenţa unei "datorii ecologice", mai ales din partea Nordului faţă de Sudul lumii, explicând că, în privinţa schimbărilor climatice, există "responsabilităţi diversificate", iar responsabilităţile care revin ţărilor dezvoltate sunt mai mari.

Crearea unui sistem normativ pentru protejarea ecosistemelor
Deteriorarea mediului şi a societăţii îi afectează în special pe cei mai vulnerabili, consideraţi adesea ca "simple daune colaterale", aminteşte în enciclică papa Francisc, insistând asupra necesităţii  unei abordări ecologice care, pentru a fi autentică, trebuie să fie şi socială, reiterând totodată că soluţia nu este reducerea natalităţii, ci contrastarea unui  consumism "extrem şi selectiv" din partea unei părţi a populaţiei lumii.
Papa Francisc se arată profund impresionat de "slăbiciunea reacţiilor" faţă de dramele atâtor persoane şi populaţii, atrăgând atenţia asupra unui fel de amorţeală şi iresponsabilitate nepăsătoare, precum şi a lipsei unei culturi adecvate şi a disponibilităţii de a schimba stilurile de viaţă, de producţie şi de consum, evidenţiind totodată necesitatea urgentă de a înfiinţa un nou sistem normativ care să asigure protejarea ecosistemelor.  

Capitolul al II-lea. Evanghelia creaţiei
Enciclica "Laudato si'" reafirmă "responsabilitatea extraordinară" a fiinţei umane faţă de Creaţie, amintindu-ne că "mediul este un dar colectiv, o moştenire a întregii umanităţi", un "patrimoniu comun" de administrat şi nu de distrus. Naraţiunile biblice sugerează că existenţa umană se întemeiază pe trei relaţii fundamentale, strâns legate între ele: relaţia cu Dumnezeu, relaţia cu aproapele şi cea cu pământul. Potrivit Bibliei, aceste trei relaţii vitale s-au rupt, iar această ruptură este păcat.
Pornind de la premisa că fiecare creatură are propria funcţie, niciuna nefiind de prisos, pontiful aminteşte că "orice maltratare a vreunei creaturi este contrară demnităţii umane". Cu toate acestea – subliniază – grija faţă de alte fiinţe vii trebuie să fie întotdeauna însoţită de "compasiune şi grijă" faţă de om. Acesta este motivul pentru care este nevoie de conştientizarea comuniunii universale. Fiind "creaţi de acelaşi Tată, noi, toate fiinţele universului, suntem unite prin legături nevăzute şi formăm un fel de familie universală (...) care ne îndeamnă la un respect sacru, iubitor şi smerit".   

Capitolul al III-lea. Rădăcina umană a crizei ecologice
Tehnologia, antropocentrismul, munca şi limitele progresului ştiinţific cu referinţă directă la organismele modificate genetic, care reprezintă o "chestiune cu caracter complex", sunt abordate în cel de-al treilea capitol al enciclicei.
Deşi sunt recunoscute beneficiile progresului tehnologic pentru dezvoltarea durabilă, documentul pontifical avertizează în privinţa tehnocraţiei care le oferă "celor care deţin cunoaşterea şi, mai ales, puterea economică pentru a o exploata, o dominaţie impresionantă asupra întregului neam omenesc şi a lumii întregi". În acelaşi timp, enciclica atrage atenţia asupra unei forme excesive de antropocentrism care face ca fiinţa umană să nu-şi mai recunoască propria poziţie în raport cu lumea, ajungând să asume o poziţie autoreferenţială, centrată exclusiv asupra sa şi asupra propriei puteri.
De asemenea, documentul se referă la chestiunea muncii, subliniind că "în orice abordare a ecologiei integrale, care nu exclude fiinţa umană, este indispensabilă  integrarea valorii muncii", definind ca "una din cele mai păguboase afaceri pentru o societate" renunţarea la investiţia în oameni, pentru a obţine un profit mai mare. Referindu-se la organismele modificate genetic, enciclica notează că, deşi în unele regiuni folosirea acestora a produs o creştere economică care a contribuit la rezolvarea unor probleme, se constată dificultăţi semnificative care nu trebuie să fie minimalizate, începând cu "concentrarea terenurilor productive în mâinile câtorva oameni". Papa Francisc se referă îndeosebi la micii producători şi la lucrătorii din zonele rurale, la biodiversitate şi la reţeaua de ecosisteme, punând accentul pe necesitatea unei dezbateri ştiinţifice şi sociale care să fie responsabilă şi amplă, în măsură să ţină cont de întreaga informaţie disponibilă şi să spună lucrurilor pe nume, pornind de la "liniile de cercetare autonomă şi interdisciplinară".  

Capitolul al IV-lea. Ecologia integrală
Prin urmare, ecologia integrală devine o nouă paradigmă de dreptate, deoarece omul este conectat la natură şi nu putem "considera natura ca pe ceva separat de noi sau ca pe un simplu cadru al vieţii noastre".  
"Nu există două crize separate, una de mediu şi alta socială", scrie papa Francisc, explicând că există "o singură şi complexă criză socio-ecologică". De aici, referirea la
solidaritate şi la prietenie civică, a căror lezare cauzează daune mediului. Ecologia integrală "este inseparabilă de noţiunea de bun comun" şi aceasta presupune alegeri solidare bazate pe opţiunea preferenţială pentru cei mai săraci.

Capitolul al V-lea. Linii de orientare şi acţiune
Deci, ce putem şi ce ar trebui să facem – este întrebarea papei Francisc. Iar răspunsul este "să dialogăm şi să acţionăm". Desigur, explică pontiful, "Biserica nu pretinde să definească chestiuni ştiinţifice, nici să ia locul politicii", însă Sfântul Părinte îndeamnă "la o dezbatere onestă şi transparentă, pentru ca necesităţile particulare sau ideologiile să nu aducă atingere binelui comun", evitându-se acordurile ambigue "care evită obligaţia de a informa şi dezbaterile aprofundate".

Totodată, papa Francisc nu ezită să critice dinamicele internaţionale recent reflectate în cadrul summit-urilor mondiale despre mediu care "nu au răspuns la aşteptări pentru că, în lipsa unei decizii politice, nu au ajuns la acorduri ambientale globale cu adevărat semnificative şi eficiente". Şi se întreabă: "de ce se doreşte astăzi păstrarea unei puteri care va fi amintită pentru incapacitatea acesteia de a interveni când era urgent şi necesar să o facă?" Pontiful insistă asupra necesităţii unor forme şi instrumente ferme de governance globală, cu "un acord asupra regimurilor de guvernare pentru toată gama aşa-numitelor bunuri comune globale", din moment ce "ocrotirea mediului nu poate fi asigurată numai pe baza unui calculul financiar de costuri şi beneficii".

Capitolul al VI-lea. Educaţie şi spiritualitate ecologică
Ultimul capitol abordează necesitatea "convertirii ecologice", ce reprezintă de fapt firul roşu al întregii enciclice. Pontiful subliniază că educaţia şi formarea  rămân provocările centrale, orice schimbare având nevoie de motivaţii şi de un parcurs educativ la a cărui realizare trebuie să se implice şcoala, familia, mijloacele de comunicare, cateheza. De asemenea, se insistă asupra necesităţii asumării unui alt stil de viaţă care oferă şi posibilitatea de "a exercita o presiune sănătoasă asupra celor care deţin puterea politică, economică şi socială".  
Referitor la asumare unui alt stil de viaţă, pontiful spune că micile gesturi zilnice sunt suficiente, precum colectarea separată a deşeurilor, reducerea consumului de apă, stingerea luminilor inutile, deoarece "o ecologie integrală este făcută din gesturi zilnice în care rupem logica violenţei, a exploatării şi a egoismului".

Toate acestea vor fi mai simple pornind de la o privire contemplativă care provine din credinţă – explică pontiful. "Pentru cel care crede, lumea nu se contemplă din afară ci din interiorul ei, recunoscând legăturile prin care Tatăl ne-a unit la celelalte fiinţe. Mai departe, ducând la creşterea capacităţilor particulare pe care Dumnezeu le-a dat fiecărui credincios, convertirea ecologică îl conduce la dezvoltarea creativităţii şi a entuziasmului".