Patriarhul Bartolomeu despre "Fratelli tutti": Să renunţăm la indiferenţă şi cinism

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

21 octombrie 2020 – Vatican News. «Suntem complet de acord cu îndemnul-provocare al papei Francisc de a "abandona indiferenţa sau chiar cinismul care guvernează viaţa noastră ecologică, politică, economică şi socială în general, un metru de măsură egocentric şi indiferent, şi visăm la lumea noastră ca la o familie umană unită»  – a spus patriarhul Bartolomeu în interviul acordat directorului nostru editorial Andrea Tornielli, în contextul vizitei efectuată de patriarh la Roma,  în aceste zile.

Întrebat despre reacţia pe care i-a suscitat-o enciclica papei Francisc – "Fratelli tutti" – patriarhul ecumenic de Constantinopol a spus: «Chiar înainte de a cunoaşte conţinutul enciclicei "Fratelli tutti" a fratelui nostru, papa Francisc, am fost siguri că ar fi constituit un alt exemplu al neclintitului său interes faţă de om, "iubit de Dumnezeu", prin manifestarea solidarităţii faţă de toţi "cei osteniţi şi împovăraţi", faţă de cei nevoiaşi, şi că enciclica conţinea propuneri concrete pentru a face faţă marilor provocări ale momentului, inspirate din sursa inepuizabilă a tradiţiei creştine, o enciclică izvorâtă din inima sa plină de iubire. Aşteptările noastre au fost pe deplin satisfăcute după finalizarea analizei acestei foarte interesante enciclice, care nu constituie un simplu compendiu sau un rezumat al enciclicelor anterioare sau al altor texte ale papei Francisc, ci o încoronare şi o strălucită concluzie a întregii doctrine sociale.  Suntem complet de acord cu îndemnul-provocare al Preasfinţiei Sale de a renunţa la indiferenţa sau chiar cinismul care guvernează viaţa noastră ecologică, politică, economică şi socială în general, un metru de măsură egocentric şi indiferent, şi visăm la lumea noastră ca la o familie umană unită, în care suntem cu toţii fraţi, fără excepţie. Cu acest spirit ne exprimăm speranţa şi dorinţa ca enciclica "Fratelli tutti" să fie o sursă de inspiraţie şi dialog fructuos, prin întreprinderea de iniţiative decisive şi acţiuni transversale la nivel inter-creştin, inter-religios şi pan-uman».

Primul capitol al enciclicei vorbeşte despre "umbrele" care persistă în lume. Care sunt  "umbrele" care vă îngrijorează cel mai mult? Şi ce speranţă dobândim din privirea asupra lumii care derivă din Evanghelie? – a întrebat Andrea Tornielli.

«Cu acutul său simţ umanist, social şi spiritual, papa Francisc identifică şi indică "umbrele" din lumea modernă» – a spus patriarhul Bartolomeu. «Vorbim despre "păcatele moderne", chiar dacă ne place să subliniem că păcatul originar nu s-a produs în vremurile noastre şi în epoca noastră. Nu idealizăm deloc trecutul. Cu toate acestea, pe bună dreptate, ne tulbură faptul că modernele evoluţii ştiinţifice şi tehnice au întărit "hybrisul" omului (n.n. mândrie nemăsurată). Cuceririle ştiinţei  nu  răspund la fundamentalele noastre căutări esenţiale şi nici nu le-au eliminat. De asemenea, constatăm că cunoaşterea ştiinţifică nu pătrunde în adâncul sufletului uman. Omul ştie acest lucru, dar se  comportă ca şi cum nu ar şti.»

În interviu, patriarhul ecumenic de Constantinopol se referă şi la pasajele din enciclică în care papa vorbeşte despre decalajul persistent dintre cei puţini care posedă mult şi cei mulţi care au puţin sau nimic, spunând: «Dezvoltarea economică nu a redus decalajul dintre bogaţi şi săraci. Mai degrabă, a acordat prioritate profitului, în detrimentul protejării celor slabi, şi contribuie la exacerbarea problemelor de mediu. Iar politica a devenit slujitoarea economiei. Drepturile omului şi dreptul internaţional sunt elaborate şi servesc unor scopuri care nu au legătură cu dreptatea, libertatea şi pacea. Problema refugiaţilor, terorismul, violenţa de stat, umilirea demnităţii umane, formele moderne de sclavie şi epidemia de Covid-19 pun acum politica în faţa unor noi responsabilităţi şi anulează logica sa pragmatistă.»

Întrebat care este propunerea creştinismului în faţa acestei situaţii, patriarhul Bartolomeu a răspuns: «Propunerea Bisericii privind viaţa este punctul de cotitură către "un lucru unic şi necesar”, acesta fiind iubirea, deschiderea faţă de celălalt şi cultura solidarităţii persoanelor. În faţa arogantului modern "om-dumnezeu" îl predicăm pe "Dumnezeu-Om". În faţa doctrinelor potrivit cărora economia ocupă un loc preponderent, să facem loc economiei ecologice şi activităţii economice bazată pe dreptate socială. Politicii "dreptului celui mai puternic" să opunem principiul respectului drepturilor inalienabile ale cetăţenilor şi dreptul internaţional. În faţa crizei ecologice, suntem îndemnaţi la respectarea creaţiei, la simplitate şi la conştientizarea responsabilităţii de a încredinţa următoarei generaţii un mediu natural intact.  Efortul nostru de a rezolva aceste probleme este indispensabil, dar ştim că cel care lucrează prin noi este Dumnezeu, prieten al oamenilor.»

La întrebarea: "De ce este relevantă, astăzi, icoana Bunului Samaritean?", patriarhul ecumenic de Constantinopol a spus: «Cristos leagă în special "prima şi marea poruncă" – porunca iubirii faţă de Dumnezeu – cu a doua "similară cu prima" – porunca iubirii faţă de aproapele (cf Mt 22, 36-40). Şi adaugă: "De aceste două porunci depind toată Legea şi profeţii". Iar Ioan, teologul, este foarte clar: "Cine nu iubeşte nu l-a cunoscut pe Dumnezeu" (In 4,8). Parabola bunului samaritean este apropiată de pilda judecăţii (Mt 25, 31-46), (Lc 10, 25-37) fiind textul biblic care ne dezvăluie întregul adevăr despre porunca iubirii. În această parabolă, preotul şi levitul reprezintă religia care este închisă în sine, interesată doar să păstreze nealterată "legea", ignorând şi neglijând într-un mod fariseic "prescripţiile mai profunde ale legii" (Mt 23, 23): dragostea faţă de aproapele şi sprijinirea lui.
Bunul samaritean se dovedeşte a fi străinul filantropic apropiat de cel care a fost bătut de tâlhari şi rănit. La întrebarea iniţială a învăţătorului legii –  "Cine este aproapele meu?" (Lc 10, 29) – Cristos răspunde cu o întrebare: "Care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost semenul celui căzut în mâinile? (Lc 10, 36). În acest fel, omului i se cere şi este îndemnat să acţioneze… .»