Consideraţii omiletice la Duminica a II-a din Advent (B): Mângâiaţi poporul

(Vatican News - 6 decembre 2020) E Ziua Domnului. Dumnezeu ne convoacă la adunarea duminicală pentru a ne da încă o dată „vestea bună” că iubirea sa este mai mare decât toate infidelităţile noastre. A spus aceasta în repetate rânduri prin profeţii de demult: „Popor al Sionului, iată, Domnul va veni să mântuiască neamurile; el va face auzit glasul măririi sale spre bucuria inimii noastre”(cf. Is 30,19.30: Ant la intrare). De aceea, „ridică-te, Ierusalime, stai pe înălţimi şi vezi bucuria care îţi vine de la Dumnezeul tău” (cf. Bar 5,5;4,36: Ant. la Împărtăşanie). Biserica preia chemarea profeţilor pe tot parcursul pregătirii la sărbătoarea Naşterii Domnului şi repetă zilnic: „Regelui care va veni, Domnului nostru, veniţi cu toţi să ne închinăm!” Domnul care a venit deja, vine şi va veni: a venit în smerenia trupului omenesc, vine în suflete în sfintele sacramente, va veni în slavă pentru judecată. „El vine în întâmpinarea noastră în orice loc şi în orice timp, pentru ca să-l primim în credinţă şi să mărturisim în iubire speranţa fericită a împărăţiei sale” (Prefaţa de Advent II).

1. Vegheaţi

În Evanghelia primei duminici de Advent (cf. Mc 13,33-37) Isus ne-a îndemnat la vigilenţă, căci nu ştim când vine stăpânul casei: seara, la miezul nopţii, la cântatul cocoşului sau în zori, ca nu cumva, venind pe neaşteptate, să ne găsească dormind! Ne-a zis să fim ca servitorii cărora stăpânul casei plecând în călătorie le dă puterea, fiecăruia lucrarea lui, iar portarului îi porunceşte să vegheze. Ce înseamnă asta? Cine e portarul? Cine sunt servitorii? Îndemnul lui Isus este pentru toţi. Fiecare la datorie. Domnul a lăsat turma sa în grija păstorilor Bisericii ca să o pască până la venirea lui. Toţi, păstor şi turmă, suntem în aşteptarea Domnului care vine, gata să-i deschidem uşa sufletului pentru a-l primi. Şi atunci va fi sărbătoare. Desigur, în cursul săptămânii care s-a scurs, ne-am dat seama că avem de schimbat multe lucruri care împiedică arătarea Domnului în viaţa noastră. Am înţeles că trebuie să schimbăm direcţia drumului sau să-l începem de la capăt. Apelurile pe care le percepem de-a lungul drumului sunt puternice, numeroase şi insistente. Ele tot atâtea obstacole ce dezorientează şi abat de la calea dreaptă a vieţii. Susţinuţi de puterea harului divin recăpătăm curajul credinţei ca să ne îndreptăm spre mântuirea făgăduită. O facem cu smerenia şi speranţa creştinului care, la orice punct al vieţii s-ar afla, ştie că are în faţă viitorul lui Dumnezeu. Lecturile liturgice propuse la cea de-a doua duminică din Advent trezesc un puternic sentiment de încredere însoţit de dorinţa de angajare pe calea poruncilor Domnului care vine. Ele propun un dublu itinerar de pregătire a venirii Domnului: itinerarul mângâierilor lui Dumnezeu indicat de profetul Isaia şi cel al convertirii trasat de Ioan Botezătorul.

2. Timpul „mângâierilor” lui Dumnezeu

Profetul Isaia descrie în imagini concrete calea propusă de Dumnezeu. Vorbeşte despre vaste întinderi de teren neregulat, pustiuri pietroase, locuri unde viaţa pare compromisă. În pustiu, omul se simte pierdut, dezorientat. Configuraţia topografică este imaginea instabilităţii omului supus pasiunilor de iubire şi ură, de îngăduinţă şi mânie, de răzbunare şi violenţă. Pustiul este un simbol al vieţii omului departe de Dumnezeu. Aici, e nevoie de intervenţia lui Dumnezeu, întrucât numai el poate face imposibilul. Zbătându-se în păcate şi slăbiciuni, omul îşi întinde încrezător mâinile spre cineva sau spre ceva de care să se prindă. Este salvat atunci când Dumnezeu intervine cu braţul său şi transformă deşertul în loc prielnic vieţii. Să ne deschidem sufletele ca să primim darul de sus cu mângâierile lui Dumnezeu. Prima lectură luată din cartea profetului Isaia cuprinde începutul acelei părţi numite convenţional „Cartea Mângâierii lui Israel” (Is 40-66). Dumnezeu anunţă sfârşitul exilului şi reîntoarcerea populaţiei în patrie. Scena se desfăşoară în doi timpi. Întâi în Babilon, în mijlocul deportaţilor, unde răsună vestea eliberării şi invitaţia la a se pregăti pentru marea călătorie (Is 40,1-5). Apoi, în mod surprinzător, profetul se transpune în Ierusalim. Un crainic suit pe vârf de munte dă tuturor vestea mult aşteptată şi vede deja în depărtare coloanele celor care se întorc în patrie şi (Is 40,9-11).

3. O anticipare a Evangheliei: exilul s-a terminat

Credinţa celor care nădăjduiesc în Domnul este astfel premiată. Oamenii sunt volubili, schimbători, dar Dumnezeu rămâne credincios făgăduinţelor sale. Promisiunile lui sunt irevocabile (cf. Is 40,6-8). Domnul care a fost în exil cu poporul său, acum se întoarce în strălucirea gloriei sale ca să ia în stăpânire muntele sfânt. Duşmanilor săi le-a arătat puterea sa iar celor care s-au încrezut în el le dovedeşte bunătatea şi grija sa de păstor (Is 40,11). Sunt oracole pentru îmbărbătarea unui popor deprimat lăuntric în ţară străină. Starea robiei ia sfârşit. Un nou astru se ridică în Orientul Mijlociu. Cirus regele Persiei cucereşte în anul 539 Babilonul, destrămând imperiul instaurat de Nabucodonosor. În anul următor, 538, Cirus emană edictul de eliberare, dând evreilor posibilitatea să se întoarcă în patrie, la Ierusalim şi să-şi reconstruiască templul. Anunţul legitimează urgenţa de a pregăti calea Domnului pentru evenimentul salvator. Deportaţii trebuie să se dispună din punct de vedere spiritual pentru a retrăi faptele săvârşite de Dumnezeu în favoarea lor, ca odinioară la memorabila ieşire a poporului israelit din robia egipteană. Îi aşteaptă peregrinarea prin pustiu şi intrarea în ţara făgăduinţei. Aşa spune Dumnezeul vostru: "«Mângâiaţi, mângâiaţi-l pe poporul meu!» Vorbiţi la inimă Ierusalimului şi spuneţi-i că suferinţa lui s-a terminat, că nelegiuirea sa a fost răscumpărată, pentru că a fost luat din mâna Domnului dublul pentru păcatele sale!" Un glas strigă: "În pustiu pregătiţi calea Domnului, îndreptaţi în loc neumblat o cale pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal vor fi nivelate, ce este strâmb va fi îndreptat, iar ce este colţuros va fi netezit. Atunci se va descoperi gloria Domnului şi toate făpturile o vor vedea împreună, căci gura Domnului a vorbit. Suie-te pe un munte înalt, mesageră a Sionului; ridică-ţi cu putere glasul, mesageră a Ierusalimului; ridică-l, nu te teme! Spune cetăţilor lui Iuda: «Iată Dumnezeul vostru!» Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere şi braţul lui stăpâneşte! Iată, răsplata lui este cu el şi faptele sale sunt înaintea lui! Ca un păstor îşi va paşte turma: cu braţul lui va aduna mieii şi-i va ridica la pieptul său, iar pe cele care alăptează le va conduce cu grijă" (Is 40,1-5.9-11: prima lectură).

4. Bucuria Evangheliei

Câteva texte biblice, pe care evanghelistul Marcu le atribuie profetului Isaia, ne apropie de Evanghelia zilei.  Începutul Evangheliei după Sfântul Marcu continuă anunţul profetului Isaia. Evanghelistul. Marcu este primul care foloseşte cuvântul „evanghelie”, care înseamnă „veste bună dată de un crainic”: „Tu care vesteşti Sionului vestea cea bună, ridică-ţi glasul cu putere… tu care binevesteşti Ierusalimului”. Vestea cea bună este aceasta: Dumnezeu vine în lume nu pentru a-l condamna pe om, ci pentru a-l salva. Dumnezeu nu este invidios pe om, aşa cum îşi închipuiau grecii antici despre zeii din Olimp, ci Tată şi prieten al omului. Este iubitor de oameni. Ne-a dovedit aceasta prin viaţa şi moartea lui Isus Cristos, iar Ioan Botezătorul îi pregăteşte calea. Itinerarul trasat de Ioan  este un drum de pocăinţă, de convertire; presupune recunoaşterea şi părăsirea căilor strâmbe; presupune mărturisirea păcatelor şi primirea Celui mai puternic decât Ioan, adică a lui Isus, mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatul lumii…Este un drum pe care îl fac cei care aleargă să asculte cuvântul lui Dumnezeu, cei care în pustiul vieţii ştiu să-şi întindă mâinile spre Domnul, conştienţi că singur el este mântuitorul şi răscumpărătorul omului. El singur îl poate scoate pe om din nisipurile mişcătoare în care se zbate să iasă, dar fără vreun succes. Drepte faceţi, aşadar, căile lui!

5. Itinerarul întoarcerii la Dumnezeu

Iată, Evanghelia duminicală luată de la sfântul Marcu: „Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Precum este scris în cartea profetului Isaia: "Iată, eu trimit înaintea ta pe crainicul meu care-ţi va pregăti calea... Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările lui»". Ioan a venit să boteze în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Întregul ţinut al Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului veneau la el şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Ioan era îmbrăcat cu o haină din păr de cămilă, avea o cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. El propovăduia zicând: "Iată, vine în urma mea cel care este mai puternic decât mine, căruia eu nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintei. Eu v-am botezat cu apă, el însă vă va boteza cu Duhul Sfânt". Va şti omul din vremea noastră să se convertească la Dumnezeu, să-i asculte cuvântul şi să-şi întindă braţele spre Mesia care vine să ne prindă de mână şi să ne scoată din nisipurile mobile ale păcatelor? Primindu-l pe Cristos, viaţa noastră recapătă sens, orientare, direcţie. Fiecare generaţie se îndreaptă spre întâlnirea cu Domnul care vine necontenit în viaţa oamenilor.

6. Drum în lucru

Între prima venire a lui Cristos în smerenia firii omeneşti şi venirea sa glorioasă pe norii cerului ca judecător, se situează venirea tainică pentru cei care îl cheamă ca Mântuitor. A-l primi în această venire intermediară, înseamnă a se converti la o viaţă cinstită, sinceră, generoasă, dăruitoare fără teama de a se pierde, păşind pe urmele sale. Dreptatea lui Dumnezeu nu e ceva la alegere, căci presupune osteneala de a netezi, a nivela, a umple golurile, a construi străzi, a face drum. Dreptatea se face prin convertirea vieţii dovedită prin fapte vrednice de mântuire. Aşteptarea lui Dumnezeu se concretizează în fapte bune: respectarea vieţii şi a demnităţii altora, împărţirea bunurilor cu alţii, iertarea şi iubirea altora. Asta cere cumpătare, moderaţie, sobrietate. Faţa lui Ioan Botezătorul este săpată de viaţa ascetică. Are trăsăturile celui care caută şi aşteaptă prin fapte speranţa lui Israel. Înţelegem că este o căutare deplină şi niciodată terminată, mereu deschisă spre viitorul imprevizibil al lui Dumnezeu. Pregătindu-ne să comemorăm cu evlavie prima venire istorică a lui Cristos, Duhul Sfânt, întru care am fost botezaţi, ne îndreaptă privirea spre venirea Domnului în slavă.

7. Marea sfidare: Unde este promisiunea venirii lui?

Nu a fost niciodată şi nici astăzi nu-i uşor să vesteşti lumii venirea Domnului. Este şi mai greu să pregăteşti calea Domnului în tăcere făcând binele într-o lume care inventează continuu noii reclame şi noi zgomote. Lansează necontenit apeluri zgomotoase. Nu era uşor nici pe timpul apostolului Petru când maeştrii suspiciunii, batjocoritori şi sarcastici, se adresau în derâdere primei generaţii de creştini: „Unde este promisiunea venirii lui? Iată, părinţii voştri au murit şi toate rămân aşa cum erau la începutul creaţiei” (1Pt 3,4). Apostolul Petru, răbdător şi cu chibzuinţa păstorului căruia îi pasă de turmă, îşi încurajează comunitatea bazându-se pe cuvântul Scripturii: „Să nu uitaţi un lucru, că o singură zi înaintea Domnului e ca o mie de ani şi o mie de ani ca o singură zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei sale, după cum cred unii, ci rabdă îndelung pentru voi, nevrând să piară cineva, dar voind ca toţi să vină la pocăinţă (1Pt 3, 8-9). Nimeni însă nu o poate face, dacă nu e susţinut şi întărit de Dumnezeu care la întruparea Fiului s-a aplecat asupra omului căzut în mâinile tâlharilor şi i-a redat darurile suprafireşti de care fusese jefuit.

8. Cântarea psalmistului

Arată-ne, Doamne, îndurarea ta şi dă-ne mântuirea ta! „Voi asculta ce zice Domnul Dumnezeu: el vorbeşte de pace poporului său şi credincioşilor săi. Mântuirea este aproape de cei care se tem de el şi gloria lui va locui pe pământul nostru. Îndurarea şi adevărul se vor întâlni, dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa; adevărul va răsări din pământ şi dreptatea va coborî din ceruri. Domnul îşi va revărsa bunătatea şi pământul îşi va aduce roadele sale. Dreptatea va merge înaintea lui şi-i va călăuzi paşii pe cale” (Ps 84/85,9-14: psalmul responsorial).

9. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi milostiv, dă-ne, te rugăm, harul, ca nici o grijă pământească să nu ne împiedice în drumul nostru spre întâmpinarea Fiului tău, iar cunoaşterea înţelepciunii cereşti să ne facă părtaşi de viaţa lui.

Tuturor, Duminică plăcută!

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 5 decembrie 2020)