Rămas-bun, Preasfințite Florentin!
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
16 ianuarie 2021 – Vatican News. ”Am aflat cu durere vestea trecerii la Domnul a Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu, episcop eparhial de Cluj-Gherla, și înălțând rugăciuni fierbinți către Dumnezeu pentru a-i oferi acestui zelos păstor răsplata promisă slujitorilor Săi fideli, doresc să-mi exprim apropierea spirituală și să mă unesc la doliul acestei Biserici. Exprimându-mi sincere condoleanțe Preafericirii Voastre, preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor eparhiei de Cluj-Gherla, împart din inimă tuturor binecuvântarea apostolică”: scrie papa Francisc într-o telegramă de condoleanțe transmisă Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, arhiepiscop major de Făgăraș și Alba Iulia. Telegrama a fost citită la finalul slujbei de înmormântare de episcopul Curiei arhiepiscopale de la Blaj, mons. Claudiu Pop.
În ziua înmormântării episcopului Florentin Crihălmeanu al eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla vă oferim, stimați ascultători, două documente sonore care acum capătă o valoare, s-ar putea spune, de ”testament spiritual”.
Prima mărturie sonoră se referă la ardoarea realistă pe care episcopul Florentin o avea față de unitatea creștinilor. În preajma unei noi Săptămâni de rugăciune pentru unitatea creștinilor, reflecțiile sale exprimă în egală măsură echilibrul și credința necesare pe calea către refacerea unității între creștini. Ascultăm mai întâi un fragment dintr-un amplu interviu realizat în 2016 de colaboratorul nostru pr. Ionuț Ursuleac, după participarea episcopului, ca membru titular, la adunarea plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.
A doua mărturie sonoră se referă la reluarea publică a pelerinajelor greco-catolice la Mănăstirea Nicula, în atmosfera de rugăciune și bucurie a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Prin reluarea acestor pelerinaje, se poate spune că regretatul episcop a dat dovadă de clarviziune creștină, dar și de fermitate pastorală, dorind să se desprindă din blocajul unei moșteniri care așteaptă în continuare lumina dreptății și căldura iubirii frățești. Interviul a fost realizat prin telefon în 2015.
Slujba înmormântării episcopului Florentin a fost transmisă în direct pe posturile TVR Cluj și TVR 3. De asemenea, Departamentul mass-media al Episcopiei a pus la dispoziție un link pentru transmisia live pe internet, linkul fiind distribuit pe paginile Facebook ”Eparhia de Cluj-Gherla” și ”Catedrala Schimbarea la Față”.
Trupul neînsuflețit al îndrăgitului episcop Florentin, care a trecut la Domnul în 12 ianuarie a.c., a fost depus, în așteptarea învierii, în catedrala în construcție din Piața Timotei Cipariu, pe care a dedicat-o Martirilor și Mărturisitorilor Secolului XX.
Redacția Română Radio Vatican, care a primit în nenumărate rânduri vizita și prietenia regretatului păstor de suflete, participă prin rugăciune la neașteptatul doliu al eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, cerând cu încredere și umilință de la Mântuitorul Nostru Isus Christos, ”Păstorul veșnic și episcopul sufletelor noastre”, să-l primească pe slujitorul său credincios în rândul aleșilor săi.
Requiem aeternam dona ei, Domine, et lux perpetua luceat ei cum sanctis tuis in aeternum!