Căutare

Consideraţii omiletice la Duminica a III-a din Advent (C): Fericit cel ce dă Consideraţii omiletice la Duminica a III-a din Advent (C): Fericit cel ce dă 

Consideraţii omiletice la Duminica a III-a din Advent (C): Fericit cel ce dă

Să descoperim „Fericirea dăruirii”: „Este mai fericit a da decât a primi”. Noi ce trebuie să facem? Bucuraţi-vă în Domnul! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Cel care are două tunici să împartă cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel! Suntem făcuţi să fim un dar unul pentru celălalt şi deţinem cu adevărat doar ceea ce dăm.

(Vatican News - 12 decembrie 2021) E Ziua Domnului. Liturghia acestei duminici, a treia din perioada Adventului, este presărată cu îndemnuri la bucurie. De aceea, ea este numită şi duminica bucuriei. Se apropie „marele mister al mântuirii”, Naşterea Domnului pe care o aşteptăm cu credinţă, dornici să-l primim cu simţăminte de bucurie. Profetul Sofonia îndeamnă Ierusalimul să se veselească, deoarece Domnul Dumnezeu  în mijlocul nostru este un Mântuitor puternic care ne reînnoieşte cu iubirea sa îndurătoare (cf. Sof 3,14-18: prima lectură). Să nu ne descurajăm, dar să cântăm de bucurie pentru că Domnul este puterea şi cântarea noastră. La fel şi apostolul Paul ne invită să fim plini de bucurie în Domnul pentru că el este aproape de noi mereu. Să fim binevoitori şi să nu ne îngrijorăm, dar să ne rugăm prezentând Domnului cererile noastre şi atunci „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile noastre în Cristos Isus (cf. Fil 4,4-7: lectura a doua). Evanghelistul Luca, la rândul său, prezintă predica lui Ioan Botezătorul care invită pe toţi la convertire, pregătindu-se să-l primească pe Mesia. El arată în mod concret ce trebuie să facem: "Cel care are două tunici să împartă cu cel ce nu are, iar cine are de mâncare să facă la fel!" Împărţiţi bunurile cu cei săraci, practicaţi dreptatea şi respectaţi pe toţi. Ioan boteza cu apă, Isus însă botează în Duhul Sfânt şi foc, purificând inimile, arzând cu foc paiele, adică faptele rele (cf. Lc 3,10-18: Evanghelia zilei). Deci, care este modul cel mai adevărat de a ne pregăti la venirea lui Isus Cristos? El este darul Tatălui pentru omenirea răvăşită şi obosită de griji şi rănită lăuntric. El este speranţă pentru cei descurajaţi, uşurare şi mângâiere pentru cei mâhniţi şi suferinzi. A-l aştepta pe Domnul înseamnă a învăţa să purtăm altora o rază de bucurie, a dărui şi împarte cu ei, a nu se pierde în disipări dar a căuta adevărul.

1. Să descoperim „Fericirea dăruirii”

Ferice de cel ce dă! „Există mai multă bucurie în a da decât în a primi!”; „Este mai mare bucurie a da decât a primi”; „Este mai mare bucurie să dai decât să primeşti”. Această formulare cu caracter etic, concisă şi variată, nu figurează în Evanghelii dar în altă carte a Noului Testament. Şi nici traducerea ei nu este cea exactă. În textul grecesc nu avem cuvântul „bucurie”, ci termenul „fericit”, makarión. „Literal: „Este mai fericit a da decât a primi”. Aşa că şi aceasta este o fericire, pentru că umple inima de bucurie! Ne aflăm în faţa unei fericiri care a rămas oarecum ascunsă datorită diferitelor traduceri anterioare sau circulaţiei orale. Ea  aparţine lui Isus, chiar dacă nu este relatată în Evanghelii. Nu toate cuvintele lui Isus au fost de fapt păstrate: „Dacă ar fi scrise unul câte unul – notează Ioan la sfârşitul Evangheliei – cred că lumea însăşi nu ar fi suficientă pentru a conţine cărţile care ar trebui scrise” (In 21,25). Cu toate acestea, unele dintre cuvintele lui nescrise în Evanghelii rămân încă. Unul dintre cele mai cunoscute, de exemplu, este cel pe care îl citim în Evanghelia apocrifă după Toma: „Cine este aproape de mine este lângă foc”.

2. „Fericirea dăruirii” trăită de Isus

 „Fericirea dăruirii” este transmisă de apostolul Paul care o aminteşte în cartea Faptele Apostolilor, la sfârşitul emoţionantului cuvânt de rămas bun adresat bătrânilor comunităţii creştine din Efes, chemaţi la Milet înainte de a se îmbarca spre Ierusalim: “V-am arătat în toate privinţele că, trudind astfel, trebuie să le veniţi în ajutor celor slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus. Căci el spunea: «Este mai mare fericire [în] a da decât [în] a primi»” (Fap 20,35). În această formulare concisă se pare că Isus se referă la experienţa sa. Maximul iubirii, spunea Isus, vorbind despre sine, este a-şi da viaţa pentru prieteni: „Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (In 15,13). Isus explicase deja că el a venit pentru ca să avem viaţă şi să o avem din belşug, prezentându-se drept păstorul cel bun care „îşi dă viaţa” pentru oile sale, în mod gratuit şi cu bucurie (cf. In 10,10-11.18). A fost primul care a experimentat că dă mai multă bucurie să dăruieşti decât să primeşti, făcându-l „fericit”. Pentru aceasta, şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume” (Fil 2,9)

3. „Fericirea dăruirii” trăită de apostolul Paul

Paul relatează aceste cuvinte ale Domnului, este pentru că şi el şi-a propus să facă din viaţă un dar, ajutându-i mai presus de toate pe cei săraci. A făcut acest lucru strângând fonduri pentru ei, în special pentru cei din prima comunitate de la Ierusalim, dar şi lucrând cu propriile mâini. A ţesut corturi, o meserie pe care a învăţat-o de la tatăl său în Tars, oraşul natal, pentru propriul trai, dar şi pentru a avea ceva de ajutat pe alţii. Ultima recomandare adresată bisericilor pe care le-a întemeiat este să-i ajute pe cei săraci. În sprijinul acestei invitaţii, el reia cuvintele lui Isus: „Este mai fericit să dai decât să primeşti!” Pentru apostolul Paul nu este doar un citat, ci propria sa experienţă, confirmată de fericirea lui Isus. Şi el s-a simţit fericit dând bunurile şi viaţa pentru fraţii săi. Din acest motiv el recomandă celor care dispun ca, la rândul lor, “să facă bine, să se îmbogăţească în fapte bune, să fie darnici, să împartă cu ceilalţi, adunându-şi pentru ei o comoară, fonduri sigure pentru viitor, ca să dobândească viaţa cea adevărată!” (cf. 1Tim 6,18-19). Prin urmare, fericit este cel ce dăruieşte, pentru că dăruind găseşte fericirea.

4. Adevăratele cadouri nu se fac pentru a primi în schimb: ar fi comerţ

A face cadouri pentru a primi în schimb, înseamnă comerţ. Domnul spune: “Când dai un prânz sau un ospăţ, nu-i invita pe prieteni, nici pe fraţi, nici rudele, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei la rândul lor şi asta să-ţi fie răsplata! Dimpotrivă, când dai o masă, invită-i pe cei săraci, infirmi, şchiopi, orbi şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi!” (Lc 14, 12-14). Iubim pentru că iubirea nu poate să nu iubească, ea găseşte motivul pentru a iubi în sine. „Dragostea – scria Sfântul Bernard comentând Cântarea Cântărilor, nu caută motive, nu caută alte avantaje decât ea însăşi. Avantajul ei constă în a fi. Iubesc pentru că iubesc, iubesc să iubesc”. Suntem făcuţi să fim un dar unul pentru celălalt şi deţinem cu adevărat doar ceea ce dăm. Pare ceva departe de realitate, de mentalitatea comună. S-ar părea că este adevărat invers: cel care primeşte este mai fericit decât cel care dăruieşte, că este mai multă bucurie în a primi un dar, o favoare, un gest de bunătate decât în a-l dărui. Mai bine să primeşti şi să acumulezi decât să donezi.

5. Dumnezeu „iubeşte pe cei care dăruiesc cu bucurie”

Luăm în considerare şi formularea curentă: „Este mai multă bucurie în a da decât în a primi”. Aceste cuvinte contravin mentalităţii comune, pentru că am spune exact contrariul, şi anume că este mai multă bucurie în a primi decât în a dărui. De fapt, atunci când primim un dar, o favoare, un gest de bunătate şi politeţe, suntem fericiţi, suntem în bucurie şi suntem făcuţi să credem că aceasta este adevărata condiţie a bucuriei. Dar Domnul spune altfel, zice: „Este mai fericire în a da decât în a primi”. Şi ce câştigă cineva dând? Totuşi, dăruind, omul primeşte, creşte în umanitate, se realizează pe sine ca persoană, îşi face bine. Într-o societate violentă şi hrăpăreaţă, care se laudă cu competiţia, chiar nedreaptă, cu opresiunea, este necesar să mărturiseşti valoarea gratuităţii, a atenţiei faţă de celălalt, mai ales de cel mai slab. Ca o mamă, care iubeşte în familie pentru că iubeşte şi se sacrifică cu bucurie pentru familia ei tocmai pentru că iubeşte. Iubind construim fericirea altora şi, împreună, găsim propria noastră fericire. În dăruire există mai presus de toate răsplata din partea lui Dumnezeu care „iubeşte pe cei care dăruiesc cu bucurie” şi „are puterea să abunde tot harul”, pentru a avea „totdeauna ceea ce este necesar în toate”. „Cel ce dă sămânţa semănătorului şi pâinea spre hrănire – asigură apostolul Paul – va da şi sămânţa voastră şi vă va înmulţi şi va face să crească roadele dreptăţii voastre” (2 Cor 9, 7-10).

6. Suntem făcuţi să iubim şi să fim iubiţi

„Este mai fericire în a da decât în a primi” sau „Este mai multă bucurie în a da decât în a primi”. Să fie oare adevărat? Ar putea fi aşa? O reflecţie ne asigură că da, pe lângă experienţa noastră personală. Să ne întrebăm puţin, cum suntem făcuţi? Cum este făcut omul? Suntem făcuţi să iubim şi să fim iubiţi. În adâncul nostru avem o nevoie imensă de a ne simţi iubiţi; fără iubire, fără să ne simţim iubiţi, nu am putea trăi. Dar în adâncul nostru există şi o altă cerinţă, o nevoie şi mai profundă decât de a fi iubit, şi anume aceea de a iubi. În această dimensiune se află adevărata posibilitate a bucuriei. Dacă bucuria ar fi fundamental în a fi iubiţi, bucuria noastră ar fi în pericol, ar fi pusă în mâinile altora, în modul în care ne tratează alţii, fie că ne iubesc sau nu ne iubesc; iar fericirea bucuriei chiar ne-ar putea fi refuzată. Am trăi mereu frustraţi şi doar când şi când mulţumiţi.

7. Dumnezeu nu a pus fericirea noastră la cheremul altora

Dumnezeu nu poate să ne fi făcut astfel încât bucuria noastră să fie la cheremul hotărârii altcuiva; trebuie să ne fi făcut pentru ca bucuria noastră să fie în mâinile noastre. Şi tocmai pentru că stă în a iubi, în a a dărui, care este posibilitatea noastră şi care este cea mai profundă dimensiune a fiinţei noastre. Iubind, dăm un răspuns la ceea ce suntem în cel mai adevărat adevăr despre noi. Acolo găsim împlinire şi bucurie sigură. La urma urmei, dacă nevoia de a fi iubit ar fi cea mai profundă dimensiune a persoanei, cea care ne-ar oferi cea mai mare bucurie şi, prin urmare, toţi am căuta să fim iubiţi, toţi am căuta iubire şi nimeni nu ar tinde să o dea, aşa că toţi am rămâne în aşteptarea să fim iubiţi, să fim cei dragi iar nevoia noastră de iubire ar rămâne fără răspuns; şi toţi am fi nefericiţi. Dumnezeu ne-ar fi creat rău, în timp ce practic ne-a făcut să iubim, pentru ca, iubind, să construim fericirea altuia şi, împreună, să găsim fericirea bucuriei.

8. A iubi este adevărata cale spre fericire

Câtă bucurie, de fapt, am simţit, şi cât de profundă şi intensă, când am adus uşurare cuiva, când am făcut să înflorească zâmbetul pe chipul unei persoane suferinde, îngrijorate, în nevoie; când i-am ajutat pe cei care erau în pragul disperării... Acea bucurie a putut să ne satisfacă pe deplin inima şi acea bucurie nimeni nu ni-ar fi putut-o lua. Astfel şi nevoia noastră de a fi iubiţi ar avea un răspuns, pentru că dacă toţi am iubi, toţi am fi iubiţi şi toţi am primi iubire! Într-adevăr este adevărat cuvântul lui Isus păstrat în cartea Faptele Apostolilor: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi”. Şi înţelegem de ce Domnul nostru Isus Cristos a lansat ca mesaj fundamental şi, la urma urmelor, singura sa indicaţie: „Aceasta vă poruncesc să vă iubiţi unii pe alţii” (In 13,34). El ştia, ca un perfect cunoscător al omului, că a iubi, a face binele, este adevărata cale către fericire.

9. Cântarea profetului psalmist

Răspunzând profetului care astăzi ia locul psalmistului, „să scoatem apă cu bucurie din izvoarele mântuirii. „Iată, Dumnezeu este mântuitorul meu: voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic, căci Domnul este tăria şi lauda mea, în el am aflat mântuirea. Cu bucurie veţi scoate apă din izvoarele mântuirii şi veţi spune atunci: lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele lui, vestiţi printre neamuri lucrările lui, nu uitaţi că mare este numele lui. Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri minunate; să ştie aceasta tot pământul. Strigaţi de bucurie şi veselie, locuitori ai Sionului, căci Cel Sfânt al lui Israel mare este în mijlocul vostru” (Is 12,2-3.4bcd. 5-6:  psalmul responsorial).

10. Rugăciunea Bisericii

Priveşte, Dumnezeul nostru, la poporul tău, care aşteaptă cu credinţă sărbătoarea Naşterii lui Cristos. Dă-ne, te rugăm, harul, ca, ajungând la marea bucurie a mântuirii noastre, să o celebrăm solemn, cu reînnoită înflăcărare.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 10 decembrie 2021)

10 decembrie 2021, 12:56