Consideraţii omiletice la duminica I-a din Postul Mare (C): Evanghelia ispitirilor

(Vatican News – 6 martie 2022) E Ziua Domnului, prima duminică a Postului Mare. Cu ritul auster al punerii cenuşii pe cap am început miercurea trecută timpul de pregătire la sărbătoarea luminoasă a Învierii Domnului. Dar încă o dată trăim Postul Mare în condiţii speciale. După doi ani de pandemie încă în curs, trăim îndeaproape vremuri bântuite de flagelul războiului. Ca întotdeauna în istorie, căutăm să restabilim legătura cu gândirea inspirată a autorilor biblici: „Pentru ce se frământă neamurile şi pentru ce cugetă popoarele [lucruri] deşarte?” (Ps 2,1). Cred că este timpul să recurgem cu mai multă convingere la mijloacele proprii inspirate de Postul Mare. Domnul cheamă: „Întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale! Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru!... Între vestibul şi altar să plângă preoţii, slujitorii Domnului, şi să zică: "Îndură-te, Doamne, de poporul tău şi nu da moştenirea ta ocării, ca neamurile să stăpânească peste ei! De ce să se spună printre popoare: «Unde este Dumnezeul lor?»” (cf. Il 2,12-17). Avem la îndemână invocaţiile din Litania Tuturor Sfinţilor: „De ciumă, foamete şi război, mântuieşte-ne Doamne! Noi, păcătoşii, te rugăm, ascultă-ne. Ca să binevoieşti a da tuturor popoarelor lumii pace şi libertate, te rugăm,ascultă-ne!” Nimeni nu este singur în aceste vremuri tulburi. Întreaga Biserică ne însoţeşte şi ne susţine cu credinţa sa, cu rugăciunea sa, cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu Sfintele Taine, cu activitatea sa caritativă. Astfel Biserica „îşi continuă peregrinarea între prigoana lumii şi mângâierile lui Dumnezeu” ( Sf. Augustin de Hippona, De civ. Dei, XVIII, 51, 2: PL 41, 614), vestind crucea şi moartea Domnului până când va veni (cf. 1Cor 11,26). Dar, cu puterea Domnului înviat, ea este întărită pentru a învinge, prin răbdare şi dragoste, suferinţele şi dificultăţile sale interioare şi exterioare şi pentru a revela lumii, în mod fidel, deşi sub umbre, misterul Domnului, până când, la sfârşit, el se va manifesta în plină lumină.(LG 14). Căci „bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor şi ale tuturor celor care suferă, sunt şi bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa ucenicilor lui Cristos şi nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor” (GS 1). Să ne deschidem ochii şi urechile dar mai ales inimile la chemarea lui Dumnezeu. E timp de încercare pentru toţi. În zilele Postului Mare se repetă insistent invitaţia apostolului Paul: „Vă implorăm, în numele lui Cristos: lăsaţi-vă împăcaţi cu Dumnezeu!... Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii” (cf. 2Cor 5,21; 6,2). Toţi suntem îndemnaţi să cerem iertare lui Dumnezeu şi semenilor noştri, pentru răul săvârşit cu gândul, cu cuvântul, cu fapta şi omisiunea. Avem speranţa că Tatăl cel bogat în milostivire ne vine în ajutor, deoarece El este credincios cuvântului dat: „Pe cel care mă va chema, eu îl voi asculta, îl voi elibera şi-l voi preamări, îi voi dărui viaţă lungă” (cf. Ps 90/91,15-16: Ant. la intrare). Speranţa noastră este Cristos, biruitorul păcatului şi al morţii.

1. Evanghelia ispitirii lui Isus

„Cristos renunţând la hrana pământească timp de 40 de zile, a consfinţit prin postul său, acest timp de pocăinţă, şi zădărnicind uneltirile ispititorului străvechi, ne-a învăţat să biruim pornirile rele, pentru ca sărbătorind misterul pascal cu inimi curate să ajungem la bucuria veşnică a învierii” (Prefaţa Liturghiei de Postul Mare). Evanghelia duminicii prezintă episodul ispitirilor lui Isus în versiunea evanghelistului Luca. „În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost condus de către Duhul în pustiu timp de patruzeci de zile, şi a fost ispitit de diavol. Nu a mâncat nimic în zilele acelea, iar când s-a împlinit timpul i s-a făcut foame. Atunci a zis diavolul: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestei pietre să se prefacă în pâine”. Isus i-a răspuns: „Scris este: «Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu»”. Apoi diavolul l-a dus pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii şi i-a zis: „Îţi voi da toată puterea şi slava acestei împărăţii, căci sunt ale mele şi le dau cui vreau eu. Dacă, aşadar, te vei închina înaintea mea, toate vor fi ale tale”. Isus i-a răspuns: „Scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti»”. Apoi diavolul l-a dus la Ierusalim, l-a aşezat pe aripa templului şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci scris este: «Va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească», şi iarăşi: «Ei te vor purta pe mâini, ca să nu-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»”. Isus i-a răspuns: „S-a spus: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!»” După ce l-a ispitit în toate felurile, diavolul s-a îndepărtat de Isus pentru un anumit timp (Lc 4,1-13: Evanghelia zilei).

2. Împreună cu Isus în pustiu

S-a spus că „povestirea ispitirilor este o Evanghelie în mic (în miniatură), în care sunt dramatizate alegerile fundamentale ale lui Isus” (Rinaldo Fabris). Fireşte, acestea trebuie să fie şi cele ale discipolilor săi. De aceea, ne întrebăm: „Cu ce spirit trebuie să trăim această pagină din Evanghelie?” Ne spune Isus însuşi în răspunsul dat lui Toma la Ultima Cină: „Toma, eu sunt calea!” (In 14,8). În alte cuvinte: „Eu sunt drumul de urmat”. Asta înseamnă că răspunsurile date de Isus la ispitirile diavolului trebuie să devină alegerile noastre în viaţă. Evanghelistul spune mai întâi că „Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duh în pustiu”. De ce în pustiu? Pustiul cu austeritatea sa este expresia sărăciei omului care se regăseşte singur înaintea lui Dumnezeu, de aceea este locul rugăciunii, al comuniunii cu Dumnezeu. Pustiul este locul tăcerii de atâtea lucruri inutile. Şi e nevoie de curaj să alegi pustiul. Astăzi oamenilor le este frică de pustiu. Le este frică de tăcere. La urma urmei nevoia de zgomot, de emoţii tari, este un simptom de frică, de probleme nerezolvate, de refuzul de a gândi, de inconştienţă. În schimb, Isus alege pustiul. Simte profund povara vieţii umane sărăcite de absenţa lui Dumnezeu. Simte distanţa creată de păcat între om şi Dumnezeu şi de aceea caută mereu momente de tăcere şi reculegere în rugăciune. Spunea un gânditor: „Cu cât trece timpul, cu atât îmi dau mai mult seama că nu reuşesc să fiu fericit fără tăcere, fără rugăciune” (Mahatma Gandhi). Consider că se impune un examen de conştiinţă despre „noi şi tăcere”, despre devoratori de ştiri ca noi care înghiţim pe nemestecate tot ce se vede şi se aude la televiziuni şi radio, şi devine opinie publică de care nu mai poţi scăpa. Şi valul te duce şi tot te duce zi de zi, de nu mai ştii ce-i cu tine. „Siste viator! – Opreşte-te, călătorule!”, spuneau cei de demult, care azi nu mai sunt dar au lăsat inscripţia pe pietre la marginea drumurilor noastre. Postul Mare este un timp prielnic pentru discernământ personal în vreme de confuzie.

3. În locul încercării

Însă în pustiu nu ai de ce să te sprijini, cu ce să te aperi, cu ce să te hrăneşti. De aceea, pustiul este şi locul încercării. Aşa i s-a întâmplat şi lui Isus la capătul celor patruzeci de zile trăite în pustiu. Completează evanghelistul: „Isus a fost dus de Duh în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de diavol”. Poate ne surprinde faptul că Isus este ispitit. Dar Cristos nu ar fi fost pe deplin unul dintre noi, un Dumnezeu de partea noastră dacă nu ar fi trăit şi ispita. De fapt, omul nu poate scăpa de această realitate. Credinţa trebuie să fie verificată prin încercare. Dovada că suntem cu adevărat liberi, este să exprimăm libertatea cu alegeri precise. Şi în aceste vremuri tulburi trebuie să existe încercări pentru credinţă. Încercarea este o verificare, este un prilej pentru manifestarea libertăţii. Este o ocazie, un moment prielnic de a spune ceea ce gândim, ceea ce credem. O spunem nouă înşine şi Dumnezeului nostru dar şi semenilor noştri. O viaţă fără ispite este iluzorie. În schimb, ne este frică de încercări, de dificultatea credinţei. De ce? Pentru că avem puţină şi nu vrem să creştem în credinţă. Pentru că vrem să stăm bine şi nu să face bine.

4. Răspunsuri la ispite

Parcurgând pustiul Isus îl învinge pe ispititor, rămânând ca Fiu supus la cuvântul Tatălui, manifestat în sfintele Scripturi. Răspunsurile pe care Isus le dă diavolului sunt importante şi instructive pentru noi. Domnul respinge ademenirile diavolului cu răspunsuri din Scripturile sacre: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu”; „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti!”; „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!” Desigur, nu este nevoie de o cunoaştere a întregii Biblii pentru a înţelege aceste reguli de viaţă creştină. Ele orientează viaţa omului spre trăirea în demnitate şi libertate. Mâncarea este necesară pentru om, dar nu se reduce totul la stomac. Există în noi ceva ce valorează mai mult; există în om o demnitate care nu-i permite să se închidă în el însuşi slujindu-se doar pe sine, nici să fie sclavul altora. A trăi ca oameni liberi înseamnă a manifesta adevăratul chip al lui Dumnezeu. Să te închini lui Dumnezeu înseamnă a nu se închina înaintea făpturilor şi a exprima deplin propria libertate. Să nu-l ispiteşti pe Dumnezeu înseamnă a nu căuta să-l îndoi după capriciul şi bunul plac, dar a recunoaşte în istorie libertatea lui de acţiune. Cine se comportă astfel este un adevărat discipol, pentru că trăieşte după chipul lui Isus, modelul de viaţă, aşa cum s-a prezentat între noi. Evanghelia ispitirii are scopul de a-l conduce pe fiecare creştin la imitarea lui Isus. „Toate ispitirile pe care oamenii trebuiau să le înfrunte, Domnul le-a înfruntat cel dintâi în trupul pe care l-a asumat. El a fost ispitit pentru ca şi noi să putem învinge datorită biruinţei lui” (Origene). De acum îl vom vedea trăind alegerile clare pe care le-a făcut în pustiu şi vom fi invitaţi în continuare să-l imităm. Să-l urmăm, deci, pe Isus. Cu Isus, puterea noastră, îl învingem pe cel rău. Să ne călăuzească în acest timp cuvintele sfântului Augustin: „Dacă în Cristos suntem şi noi ispitiţi, în El şi noi îl învingem pe diavol. Recunoaşte că în Isus tu ai fost ispitit, în Isus tu obţii victoria”.

5. Cântarea psalmistului

Fii cu mine, Doamne, în orice strâmtorare! Tu care stai sub ocrotirea Celui Preaînalt şi locuieşti la umbra Celui Preaputernic, spune-i Domnului: „Tu eşti scăparea mea şi locul meu de refugiu, Dumnezeul meu în care mă încred”. Nici un rău nu te va lovi, nici o nenorocire nu se va apropia de locuinţa ta, pentru că Domnul va porunci îngerilor săi să te păzească pe toate căile tale. Ei te vor purta pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră; vei păşi peste şerpi veninoşi şi peste vipere, lei şi balauri vei călca în picioare. Pentru că nădăjduieşte în mine, îl voi salva, îl voi ocroti, pentru că îmi cinsteşte numele. Când mă va chema, eu îi voi răspunde, voi fi alături de el în necazuri, îl voi elibera şi-l voi preamări” (cf. Ps 90/91,1-2.10-15: psalmul responsorial).

6. Rugăciunea Bisericii

„Dumnezeule atotputernic, dă-ne, te rugăm, harul, ca, prin celebrarea acestui sfânt post, să înaintăm în înţelegerea misterului lui Cristos şi să dobândim roadele sale printr-o adevărată viaţă de credinţă”. Tuturor, bucurie în Domnul şi în vremuri de încercare!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 5 martie 2022)