Consideraţii omiletice la Duminica Rusaliilor (C): Duhul Sfânt, Dar şi Dătător de daruri
(Vatican News - 5 iunie 2022) E Ziua Domnului, sărbătoarea „Coborârea Sf. Duh” (Rusaliile). Au trecut cincizeci de zile de când în noaptea de Paşte a răsunat în biserici vestirea solemnă a învierii Domnului. „Coborârea Duhului Sfânt” este o sărbătoare importantă pentru toată lumea creştină, ea fiind cunoscută în popor cu alte trei denumiri: Duminica Mare, Cincizecimea şi Rusaliile „Duminica Mare, deoarece perioada acestor şapte săptămâni ale Paştelui este trăită în liturghia Bisericii ca o prelungire a zilei luminoase „pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea”. Ea încheie ciclul liturgic pascal care cuprinde Învierea, Înălţarea Domnului şi Cincizecimea, numită aşa tocmai pentru că este a 50-a zi (πεντηκοστὴ ἡμέρα / pentêkostề hêméra) după Înviere. Până la sfârşitul secolului al IV-lea, era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Coborârii Sfântului Duh. Ulterior, cele două sărbători au fost separate, Cincizecimea rămânând să indice numai Coborârea Duhului Sfânt peste sfinţii apostoli sub forma unor limbi de foc, de unde denumirea „Rusalii”, probabil de la o sărbătoare romană precreştină numită „Rosalia/Rusalia”, adică „Sărbătoarea Trandafirilor”. De asemenea, „Coborârea Duhului Sfânt” este considerată şi ca ziua întemeierii Bisericii creştine, ca nou Popor mesianic al lui Dumnezeu.
1. Rusaliile în Vechiul şi în Noul Testament
În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie, în care se oferă pârgă din roadele pământului (cf. Ex 23,16; Num 28,26; Lv 23,16) numită şi „Sărbătoarea săptămânilor” (cf. Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, devine o aniversare a primirii Legii şi a Legământului care fusese încheiat la 50 de zile de la ieşirea din Egipt (cf. Ex 19,1-16). Şi Rusaliile creştine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului şi iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă şi consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Isus Cristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului. Semnificaţia Rusaliilor creştine mai poate cuprinde următoarele aspecte: încununarea Paştelui lui Cristos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor; adunarea comunităţii mesianice, potrivit profeţiilor şi deschiderea Bisericii către toate popoarele, marcând astfel începutul misiunii ei. În aceste consideraţii omiletice ne oprim la prima lectură şi la Evanghelia zilei. Luăm în consideraţie misterul Coborârii Duhului Sfânt ca eveniment extraordinar în planul mântuirii. Vom ajunge să-l cunoaştem pe Duhul Sfânt din manifestările, din efectele sale în viaţa Bisericii şi în viaţa lăuntrică a discipolilor lui Cristos.
2. Apostolii în aşteptarea Duhului Sfânt
După înălţarea lui Isus la cer, apostolii „s-au întors la Ierusalím de la muntele numit al Măslinilor”…”au urcat în încăperea de sus, unde obişnuiau să se adune” şi ”toţi, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus” şi alţi discipoli (cf. Fap 1,12-14). Au ascultat de porunca Domnului să nu se îndepărteze de Ierusalim, au rămas în cetate şi l-au aşteptat pe Duhul promis de Isus în repetate rânduri.
3. Toţi s-au umplut de Duhul Sfânt
Evenimentul este povestit de sfântul Luca la începutul cărţii Faptele Apostolilor, Această carte este numită şi „Evanghelia Duhului Sfânt”, deoarece prezintă naşterea Bisericii şi răspândirea ei prin lucrarea Duhului. Aşadar, „când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau împreună în acelaşi loc. Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească”. S-a petrecut atunci o manifestare cu adevărat excepţională a Duhului asemănătoare celei de la începuturile lumii: „Duhul Domnului a umplut pământul, şi el, care le ţine pe toate laolaltă, cunoaşte orice grai” (Înţ 1,7: Ant. la intrare). Pe când erau în rugăciune Duhul coboară asupra lor în semne exterioare de vânt, de foc şi de limbi, şi ei încep imediat să predice Evangheliea la toată făptura. Însă, pe lângă manifestarea exterioară excepţională, lucrarea Duhului pătrunde tainic în inimi, aşa cum va explica mai târziu apostolul Paul: „Iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul lui, care locuieşte în noi” (Rom 5,5; 8,11: Ant. la intrare, forma alternativă).
4. Fiecare îi auzea vorbind în limba lui
Mulţimea prezentă la Ierusalim cu ocazia sărbătorii a rămas uimită de faptul că fiecare îi auzea vorbind în propria limbă. La Ierusalim locuiau atunci iudei evlavioşi, veniţi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a produs acel vuiet, s-a adunat o mare mulţime şi erau uluiţi, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. În uimirea lor se întrebau nedumeriţi: „Iată, aceşti oameni care vorbesc nu sunt oare toţi galileeni? Atunci cum se face că fiecare dintre noi îi aude vorbind în limba maternă? Parţi, mezi, elamiţi şi locuitori din Mesopotamia, Iudeea şi Capadocia, de pe ţărmul Mării Negre, din Asia, din Frigia, din Pamfilia, din Egipt şi din Libia, care e aproape de Cirene, cretani şi arabi, romani în trecere, iudei din naştere şi iudei convertiţi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu” (cf. Fap 2,1-11: prima lectură).
5. Semne excepţionale: vuiet, rafală de vânt, limbi ca de foc
Duhul Sfânt se manifestă cu diferite simboluri, având fiecare înţelesul său. Primul simbol este „vântul”: un vuiet venit dintr-odată din cer ca un vânt puternic care a umplut casa în care erau. De fapt, în limba ebraică „ruah” pe care noi îl traducem cu „duh”, „spirit”, înseamnă „vânt”, „suflu”. Aşa cum vântul suflă, la fel şi Duhul. Asta înseamnă că Duhul este o forţă, o putere. Dinamismul său este extraordinar. Dacă vom fi ascultători faţă de Duhul Sfânt, vom avea şi noi în viaţa noastră un dinamism irezistibil şi inepuizabil. Al doilea simbol este cel al focului. Duhul nu numai că pune în mişcare lumea din jur, dar comunică şi o ardoare lăuntrică. În felul acesta dinamismul său se petrece lăuntric, în profunzime. Este vorba de focul iubirii care îndeamnă la fapte de slujire şi caritate excepţionale. Duhul Sfânt, în loc să umple creierul acelor oameni, îndopându-i cu idei, le aprinde inima. Este un foc care purifică, eliberează de zgură, arde rădăcinile orgoliului şi vanităţii, preface în cenuşă zorzoanele superficiale. Dar, mai ales, aţâţă o pasiune devorantă, neostoită. Al treilea simbol este cel al limbilor: „Şi a apărut un fel de foc, care se împărţea în limbi şi se lăsa asupra fiecăruia dintre ei”. Duhul Sfânt dă capacitatea de a vorbi. El era prezent deja în Vechiul Testament când îi inspira pe oamenii lui Dumnezeu, iar noi îl mărturisim spunând: Cred în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul, care „a grăit prin profeţi”.
6. Vorbeau despre faptele minunate ale lui Dumnezeu
Duhul oferă o inspiraţie peste firea omului. Se vorbeşte despre „inspiraţie poetică”, despre „inspiraţie artistică” atunci când în anumite momente poeţii, artiştii se află sub influenţa unui soi de forţă interioară care îi face să compună operele lor. Duhul Sfânt dă o inspiraţie nu de ordin poetic, artistic, ci de ordin suprafiresc. Ea îl face pe om înainte de toate să dea laudă lui Dumnezeu şi apoi să împărtăşească altora mesajul divin. La Rusalii mulţimea zice: „îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu”. Apostolii, plini de Duhul Sfânt, îl laudă pe Dumnezeu pentru faptele sale minunate.
7. Duhul, izvor de armonie şi unitate între oameni
Duhul Sfânt rupe barierele şi stabileşte o comunicare între oameni. Limbajul este deja prin sine un mijloc de comunicare şi pe da altă parte, vântul pune în comunicare între ele elementele naturii. Duhul Sfânt creează „atmosfera”, creează nu numai comunicarea, dar şi comuniunea cu Dumnezeu şi cu fraţii. Descrierea Rusaliilor făcută de sf. Luca este bogată în învăţăminte, sugestivă şi interesantă în privinţa conţinutului. Ea reuşeşte să trezească în noi dorinţa de a fi conduşi de Duhul Sfânt pentru a putea da laudă lui Dumnezeu şi face ca lucrarea lui să fie o operă de comuniune între toţi oamenii. Lista mare de naţionalităţi menţionate de autor reflectă răspândirea creştinismului în multe regiuni ale Imperiului Roman de atunci. Limbile Bisericii sunt multe dar cu toate acestea ele profesează una şi aceeaşi credinţă în Domnul Isus cel mort şi înviat. Luca întrevede în Rusalii o mare cotitură. Când construiau oraşul trufiei şi al opresiunii, limbile s-au amestecat, iar oamenii nu se mai înţelegeau şi nu mai puteau colabora între ei, căci lucrau unii împotriva altora. La Ierusalim, noul Sinai, Duhul Sfânt devine izvor de armonie şi unitate între oameni de graiuri, culturi şi naţiuni diferite. Comunitatea care se naşte la Ierusalim din vântul Duhului Sfânt este opusul locului numit Babel. Acolo „nimeni nu mai înţelegea limba vecinului” (cf. Gen 11,1-9). La Rusalii „fiecare înţelegea în limba sa maternă” (Fap 2,6).
8. Duhul Sfânt vă va învăţa toate
Evanghelia zilei exprimă aspectele mai lăuntrice ale venirii Duhului Sfânt. În discursul de rămas bun rostit la ultima cină pascală Isus anunţă de mai multe ori această venire, definindu-l pe Duhul Sfânt: un „alt Mângâietor”, un alt apărător. Cât era cu ei Isus însuşi a fost Mângâietorul apostolilor. Acum însă el trebuie să plece din această lume la Tatăl; trebuie să parcurgă drumul pătimirii pentru a-i salva pe toţi oamenii. De aceea, Isus le spune ucenicilor: „Dacă mă iubiţi, păziţi poruncile mele, iar eu îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Apărător vă va da vouă, ca să fie cu voi pentru totdeauna. Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi, vom veni la el şi vom rămâne la el. Cine nu mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele mele; or, cuvântul pe care îl auziţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. Dar acestea vi le spun câtă vreme mai sunt cu voi; Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tatăl în numele meu, el vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte tot ceea ce v-am spus” (In 14,15-16.23-26: Evanghelia zilei). Duhul Sfânt nu s-a întrupat asemenea Fiului; doar Fiul s-a făcut om. El rămâne mereu Duh. De aceea, viaţa sa nu este o viaţă pământească limitată de timp şi spaţiu ca cea a lui Isus. Duhul poate rămâne mereu cu noi.
9. Prezență interioară, invizibilă și permanentă
Duhul trimis de Tatăl în numele lui Isus ne va învăţa toate şi ne va aminti tot ceea ce Isus a spus. Duhul Sfânt ne face să interiorizăm învăţătura lui Isus. Până în momentul pătimirii lui Isus, apostolii au ascultat învăţătura sa, dar deseori n-au reuşit s-o înţeleagă. De fapt, pentru a o înţelege pe deplin, era nevoie de o învăţătură lăuntrică, dorită şi simţită în adâncul inimii, în intimitatea irepetabilă a persoanei. Este vorba de un dar particular diferit pentru fiecare, ca rod al Paştelui. Această dotare interioară cu focul iubirii este lucrarea Duhului Sfânt. Duhul ne face să gustăm cele spuse de Isus, să le înţelegem în profunzime, în înţelesul lor spiritual. Duhul ne dă bucuria înţelegerii spirituale a Evangheliei: „El vă va învăţa toate”. Duhul ne conduce la adevărul întreg, amintindu-ne tot ceea ce Isus a spus. Duhul este într-adevăr oaspetele sufletelor. El se caracterizează printr-o prezenţă tainică în cămara sufletului şi prin învăţătura sa lăuntrică.
10. Cântarea psalmistului
Desigur, mult mai folositoare decât vorbirea despre Duhul Sfânt este rugăciunea în Duhul Domnului. Deoarece noi nu ştim să ne rugăm cum se cuvine, Duhul vine în ajutorul slăbiciunii noastre şi mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Să-l implorăm: Vino, Duhule Sfinte, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul dragostei tale! (Aclamaţie la Evanghelie). Trimite, Doamne, Duhul tău, ca să reînnoiască faţa pământului. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul. Doamne Dumnezeule, tu eşti nemărginit de mare! Cât de minunate sunt lucrările tale, Doamne, pământul este plin de creaturile tale! Când le iei suflarea, ele mor şi se întorc în ţărână. Când trimiţi Duhul tău, ele iau fiinţă, şi tu reînnoieşti faţa pământului. Slava Domnului în veci să rămână! Să se bucure Domnul de lucrările sale! Plăcute să-i fie cuvintele mele; iar eu mă voi bucura în Domnul! (Ps 103/104,1ab.24ac.29bc-30-31.34: psalmul responsorial)
11. Duhul Sfânt: Dar și Dătător de daruri
Revelarea darurilor Duhului Sfânt îşi are rădăcina în profeţia lui Isaia despre venirea lui Mesia (cf. Is 11,1-3). Darurile Duhului Sfânt sunt fără îndoială daruri măreţe, esenţiale pentru sfinţirea şi mântuirea noastră. Acestea sunt dispoziţii permanente care îi fac pe credincioşi docili în a asculta cu promptitudine inspiraţiile divine. În mod tradiţional cele şapte daruri sunt considerate următoarele: înţelepciunea; înţelegerea; ştiinţa; sfatul; evlavia (pietatea); tăria (puterea); frica de Dumnezeu. Fiecare creştin botezat şi miruit simte nevoia de a-l implora pe Duhul Sfânt să aprindă în sufletul său aceste daruri.
12. Rugăciunea Bisericii
„Dumnezeule, care, în misterul sărbătorii de astăzi, sfinţeşti întreaga ta Biserică, din toate popoarele şi neamurile, te rugăm, răspândeşte darurile Duhului Sfânt până la marginile pământului şi continuă astăzi, în inimile credincioşilor, lucrarea minunată pe care a săvârşit-o bunătatea ta la începuturile predicării Evangheliei”. Să aveţi o Sărbătoare frumoasă!
(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 4 iunie 2022)
