Consideraţii omiletice la „Botezul Domnului” (A): S-au deschis cerurile
(Vatican News - 8 ianuarie 2023) E ziua Domnului, sărbătoarea „Botezul Domnului”. Cu acest mister de lumină se încheie timpul liturgic al Crăciunului. Liturghia pune în evidenţă dumnezeirea lui Isus şi misiunea sa mesianică. La botezul Domnului se manifestă întreaga Sfântă Treime: Tatăl care îl trimite pe Fiul; Fiul care se dăruieşte în misiunea sa pentru mântuirea noastră; Duhul Sfânt care ne introduce în acest mister.
1. Botezul Domnului este o nouă epifanie/teofanie (manifestare divină)
Astăzi ne aflăm toţi în mod ideal la râul Iordan şi îl contemplăm pe Isus care cu smerenie se aşează la rând între păcătoşi pentru a fi botezat de către Ioan. La Botezul Domnului are loc o nouă manifestare divină, căci, „după ce a fost botezat Isus, s-au deschis cerurile şi Duhul lui Dumnezeu, în chip de porumbel, s-a oprit deasupra lui, iar glasul Tatălui a răsunat: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit mulţumirea” (cf. Mt 3,16-17: Ant. la intrare). Isus este Fiul cel preaiubit al Tatălui. Duhul Sfânt îl consacră pentru misiunea de mântuitor al oamenilor. La începutul vieţii sale publice se află botezul iar la încheierea vieţii sale pământeşti se află crucea. Scufundarea în apă anticipă şi prefigurează intrarea lui întru moarte. „Isus se coboară-n Iordan ca să spele păcatele noastre şi multe şi grele. Când iese din apă, Ioan îl arată mulţimii pe Mielul curat, fără pată” (Imn liturgic). Sărbătoarea „Botezul Domnului” ne invită să reflectăm asupra renaşterii noastre spirituale prin baia Botezului. Căci, toţi câţi am fost botezaţi în Cristos Isus, întru moartea lui am fost botezaţi. Într-adevăr, am fost înmormântaţi împreună cu El prin Botez în moarte, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin mărirea Tatălui, tot astfel să umblăm şi noi în înnoirea vieţii (cf. Rom 6,3-4). După această prezentare succintă a semnificaţiei Botezului lui Isus, facem câteva precizări preliminare iar apoi aprofundăm lecturile liturgice.
2. Ioan Botezătorul
Spre anul 30, după felul nostru de a număra anii de la naşterea lui Isus, un om numit Ioan Botezătorul predica pe malurile râului Iordan în Palestina. Ioan Botezătorul, despre care vorbesc şi istoricii timpului, trăia ca nomazii din pustiu, care ştiau să ţese haine din păr de cămilă sau de capră, purtau cingători din piele, locuiau în colibe făcute din ramuri de copaci sau în corturi şi adesea petreceau noaptea sub cerul liber.
3. Ritualul şi semnificaţia botezului dat de Ioan
Botezul este un rit cu semnificaţie profundă. Ioan boteza şi de aceea a fost numit „Botezătorul”. Cuvântul „a boteza” înseamnă „a scufunda în apă”. De fapt, acela care voia să fie botezat cobora în râu şi se scufunda în apă aproape complet, în timp ce Ioan îi vărsa apă pe cap. Acest gest are o semnificaţie profundă. Mai întâi, apa este izvor de viaţă. Când nu mai este apă, când nu plouă timp îndelungat, vine seceta şi viaţa dispare. Apoi, când apa revine, revine bucuria şi sărbătoarea. Însă apa înseamnă şi moarte. Când cade în mare cantitate, ea devine un flagel, aduce distrugere şi prăpăd. Înţelegem că botezul este un semn de moarte şi de viaţă nouă. A coborî în apă, a se scufunda cu totul, este un semn al voinţei de a muri pentru viaţa de păcat trăită până în acel moment. A ieşi din apă după primirea botezului este semn al unei reînnoiri, al unei noi naşteri. Este ca şi cum am deveni complet noi şi am începe o viaţă nouă. Botezul practicat de Ioan la râul Iordan era un botez al pocăinţei, un botez de convertire. Cei care se lăsau botezaţi, îşi mărturiseau păcatele şi erau purificaţi pentru a începe o nouă viaţă.
4. Isus cu păcătoşii la râul Iordan
Când Ioan l-a văzut pe Isus apropiindu-se, nu voia să-l boteze, se opune, ştiind că el nu avea nevoie de pocăinţă. Însă Isus insistă şi chiar îl obligă. Isus nu rămâne distant, nu stă departe de omenirea păcătoasă, dimpotrivă se identifică cu cei păcătoşi. În acel timp, a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. Dar Ioan încerca să-l oprească, spunându-i: "Eu am nevoie să fiu botezat de tine şi tu vii la mine?" Răspunzând, Isus i-a zis: "Lasă acum, căci aşa se cuvine, ca noi să împlinim toată dreptatea!" Atunci el l-a lăsat. După ce a fost botezat, Isus a ieşit îndată din apă. Şi iată că s-au deschis cerurile şi l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel şi venind deasupra lui! Şi, iată, a fost un glas din ceruri care spunea: "Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea!" (Mt 3,13-17: Evanghelia ziliei). Când Isus a ieşit din râu, după botez, s-au petrecut câteva semne minunate menite să-i arate lui Ioan şi tuturor celor prezenţi că Isus era trimisul lui Dumnezeu, Mesia cel aşteptat.
5. Semne revelatoare la botezul lui Isus
Cerul deschis, glasul din cer, prezenţa Duhului sunt semne ce dezvăluie cine este Isus. Dacă cerurile se deschid, înseamnă că odată cu Isus a sosit timpul împăcării dintre Dumnezeu şi oameni. Glasul care vine din cer şi proclamă că Isus este „Fiul meu preaiubit” are scopul de a-i face pe toţi să ştie că Isus este mult mai mult decât un om: este o Persoană divină. Cerul se deschide iar prezenţa Duhului Sfânt confirmă identitatea lui Isus ca Fiul cel iubit al Tatălui. Cerul care fusese închis după căderea în păcat şi izgonirea din rai a primilor părinţi, se redeschide. Duhul Sfânt care îi însufleţea pe profeţi coboară peste el în chip de porumbel. Dacă Duhul Sfânt coboară deasupra lui Isus ca un porumbel, înseamnă că Isus vine să ne aducă viaţa lui Dumnezeu. Porumbelul din corabia lui Noe a purtat de fapt prima ramură verde, după ce potopul acoperise cu apă tot pământul. Cerul deschis, Duhul care coboară, glasul care se aude: sunt toate semne ale legăturii dintre cer şi pământ, dintre Dumnezeu şi om. Acum omul şi Dumnezeu intră în comuniune iar punctul de întâlnire este Isus, Cuvântul lui Dumnezeu care s-a făcut om. Dumnezeu însuşi îl defineşte pe Isus „Fiul meu preaiubit”, sediul prezenţei divine supreme. Taina aceasta fusese prevestită de profeţii de demult.
6. Iată-l pe slujitorul meu în care îmi găsesc bucuria
„Acesta este Fiul meu cel iubit”. Pagina din Evanghelie se luminează cu ajutorul celorlalte două lecturi liturgice. Prima lectură cuprinde primul din cele patru poeme care în cartea profetului Isaia (Deutero-Isaia) îl descriu pe „Slujitorul lui Dumnezeu”. El trebuie „să proclame dreptul”, adică să pună capăt contrastului dintre Dumnezeu şi zeii păgânilor, să proclame neputinţa idolilor. Deoarece „Duhul este asupra lui”, Slujitorul va fi puternic şi va triumfa, dar fără zgomot şi fără violenţă. El îi va învăţa pe oameni să trăiască „în dreptate”, adică să trăiască o religie interioară şi adevărată care nu se limitează la îndeplinirea rituală, dar este o căutare a voinţei lui Dumnezeu. Astfel va fi „lumină”, căci va înlătura orbirea inimii şi formalismul religios care încătuşează libertatea. Aşa spune Domnul: "Iată slujitorul meu pe care îl sprijin, alesul meu în care sufletul meu îşi găseşte plăcerea! El va aduce popoarelor judecata. Nu va striga, nu-şi va ridica glasul şi nu se va auzi pe uliţe vocea sa. Trestia frântă nu o va rupe şi fitilul fumegând nu-l va stinge. El va aduce dreptatea cu fidelitate. Nu va obosi şi nu se va descuraja până va aşeza judecata pe pământ, căci insulele aşteaptă legea lui. «Eu, Domnul, te-am chemat în dreptate şi te-am luat de mână; te-am păstrat ca să te fac alianţă pentru popor şi lumină pentru neamuri, să deschizi ochii celor orbi, să-i scoţi din închisoare pe cei captivi şi din temniţă, pe cei care locuiesc în întuneric»" (Is 42,1-4.6-7: prima lectură). Isus este adevăratul Slujitor pe care Dumnezeu îl sprijină şi în care îşi găseşte plăcerea.
7. Dumnezeu l-a uns pe Isus cu Duhul Sfânt
„Acesta a trecut făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el”. Lectura a doua este începutul discursului rostit de apostolul Petru în casa centurionului Corneliu. Până atunci majoritatea apostolilor se mărginiseră să predice Evanghelia în rândul evreilor. Însă, deoarece Duhul Sfânt îi făcea pe păgâni să intre în relaţie cu apostolii, aceştia înţeleg clar că trebuie să meargă şi la străini. Petru recunoaşte că mântuirea adusă de Isus este universală. "Într-adevăr, acum înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, ci, în orice neam, cel care se teme de el şi face dreptatea îi este plăcut. El a trimis fiilor lui Israel cuvântul său, care aduce vestea cea bună a păcii prin Isus Cristos. Acesta este Domnul tuturor. Voi ştiţi ceea ce s-a petrecut în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere. Acesta a trecut făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el" (Fap 10,34-38: lectura a doua).
8. Botezul creştin: dar şi misiune
Descrierea botezului în râul Iordan nu povesteşte doar alegerea făcută de Isus, dar ajută să descoperim şi drumul ucenicului său. În botezul lui Isus găsim componentele fundamentale al botezului creştin care este deopotrivă dar şi proiect de viaţă. Darul este acesta: la botez primim Duhul înfierii şi devenim fii ai lui Dumnezeu. Programul este misiunea profetică de îndeplinit pentru reînnoirea lumii. La fel ca viaţa lui Cristos, şi viaţa creştină ar trebui să fie o continuă fidelitate faţă de botez; o fidelitate faţă de acel gest divin care ne-a reînnoit smulgându-ne din păcat pentru a ne introduce în moartea şi învierea lui Cristos. Se petrece prin asta o schimbare de direcţie de la istoria mundană la istoria lui Dumnezeu. Noul Testament exprimă această fidelitate faţă de botez prin diverse formule, ca de pildă „a muri pentru păcat şi a se conforma lui Cristos”; „a abandona omul vechi pentru a se îmbrăca cu omul nou”. Vechi şi nou nu în sens cronologic, ci calitativ. Nou este ceea ce aparţine lui Dumnezeu, iubirii; vechi este ceea ce aparţine păcatului, egoismului.
9. Roadele Botezului
Botezul lui Isus este izvorul şi modelul botezului creştin. Trebuie să avem mereu prezent aspectul cristologic. Botezul dat de Ioan Botezătorul se deosebeşte de cel dat de apostoli tocmai prin că acesta este conferit „în numele Domnului Isus”. Prin el este întipărit în cei botezaţi caracterul indelebil de creştin prin care ei aparţin lui Cristos şi, îmbrăcaţi în el (cf. Gal 3,27) participă la harul şi Dumnezeu şi devin mădulare ale Bisericii. În Isus suntem botezaţi, suntem eliberaţi de păcat, devenim făpturi noi. Şi nouă glasul din cer ne repetă: „Tu eşti Fiul meu cel iubit!”. De aceea, trebuie să trăim darul primit; să credem că suntem fii ai lui Dumnezeu, iubiţi de Dumnezeu. Să ne lăsăm plăsmuiţi de darul Duhului Sfânt. „Prin botez, suntem eliberaţi de păcat şi renăscuţi ca fii ai lui Dumnezeu, devenim mădulare ale lui Cristos, suntem încorporaţi în Biserică şi făcuţi părtaşi la misiunea ei (cf. CBC 1213). Botezul este cel mai frumos şi cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu. (…) Îl numim dar, har, ungere, luminare, haină nesupusă stricăciunii, baie a renaşterii, pecete şi tot ce poate fi mai scump. Este dar, pentru că este oferit celor care nu aduc nimic, este har, fiindcă este dăruit chiar şi celor păcătoşi; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt şi regesc (aşa sunt cei care sunt unşi); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haină, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru că spală; pecete, fiindcă ne ocroteşte şi fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu (cf. CBC 1216)
10. Reînnoirea harului primit la Botez
Astăzi ne amintim de locul şi timpul în care am început să facem parte din familia lui Dumnezeu prin baia Botezului. Cei mai mulţi am fost botezaţi când eram mici. În grija lor de a da copiilor tot ce aveau mai bun, părinţii noştri au considerat că este just şi potrivit să ne împărtăşească aceeaşi credinţă şi acelaşi dar de care s-au bucurat ei de la începutul vieţii. Recunoştinţa cea mai mare faţă de ei stă în sârguinţa de a reaprinde în noi darul primit atunci în sufletele noastre. Era ca o sămânţă divină pusă cu grijă în pământ bun ca să crească şi să aducă roade. De aceea, ori de câte ori facem semnul Crucii cu apă sfinţită să spunem cu credinţă: Prin semnul acestei apei reînnoieşte în mine, Doamne, harul Botezului pe care l-am primit „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin”.
11. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care, la Botezul său în Iordan, l-ai proclamat pe Cristos drept Fiul tău preaiubit, în timp ce Duhul Sfânt cobora asupra lui, dăruieşte-le fiilor tăi adoptivi, renăscuţi din apă şi Duh Sfânt, harul să rămână mereu în iubirea ta.
Să aveţi o „Duminică frumoasă!”
(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 6 ianuarie 2023)
