O inimă de pastor care nu închide niciodată ușa

ANDREA TORNIELLI

Vatican News - 19 decembrie 2023. «"Nemo venit nisi tractus", nimeni nu se apropie de Isus dacă nu este atras, scria Sfântul Augustin parafrazând cuvintele Nazarineanului: "Nimeni nu vine la mine dacă nu este atras de Tatăl meu". La originea atracției față de Isus - acea atracție de care vorbea Benedict al XVI-lea, amintind de modul în care se răspândește credința - se află întotdeauna acțiunea harului. Dumnezeu ne precede întotdeauna, ne cheamă, ne atrage, ne face să facem un pas spre El, sau cel puțin aprinde în noi dorința de a face acest pas, chiar dacă ni se pare că ne lipsește încă puterea și ne simțim paralizați.

Inima unui pastor nu poate rămâne indiferentă față de oamenii care se apropie de el cu umilință cerând să fie binecuvântați, indiferent de condiția lor, de istoria lor, de drumul lor în viață. Inima păstorului nu stinge licărirea plăpândă a celor care își simt propria insuficiență, știind că au nevoie de milă și ajutor de sus. Inima păstorului întrezărește în acea cerere de binecuvântare o crăpătură în zid, o mică spărtură prin care harul poate fi deja la lucru. Și astfel, prima sa preocupare nu este să închidă micuța crăpătură, ci întâmpinând și implorând binecuvântare și milă pentru ca oamenii pe care-i are în fața sa să poată începe să înțeleagă planul lui Dumnezeu pentru viața lor.

Această conștientizare de bază este transmisă de "Fiducia supplicans", Declarația Departamentului pentru Doctrina Credinței privind semnificația binecuvântărilor, care deschide posibilitatea binecuvântării cuplurilor aflate în situații neregulate, chiar și a cuplurilor de același sex, clarificând în mod clar că binecuvântarea în acest caz nu înseamnă aprobarea opțiunilor lor de viață și reiterând, de asemenea, necesitatea de a evita orice ritualizare sau alte elemente care ar putea imita chiar și de departe o căsătorie. Este un document care aprofundează doctrina privind binecuvântările, făcând distincția între cele rituale și liturgice și cele spontane, care se caracterizează mai degrabă ca fiind acte de devoțiune legate de pietatea populară. Este un text care concretizează, zece ani mai târziu, cuvintele scrise de papa Francisc în "Evangelii gaudium": "Biserica nu este o vamă, este casa părintească în care este loc pentru fiecare persoană cu propria sa viață și dificultăți".

Originea Declarației este evanghelică. Aproape în fiecare pagină a Evangheliei, Isus rupe tradițiile și prescripțiile religioase, respectabilitatea, convențiile sociale. Și face gesturi care îi scandalizează pe conformiști, pe cei care se autointitulează "puri", pe cei care își fac un scut de norme și reguli pentru a îndepărta, a respinge, a închide ușile. Aproape în fiecare pagină a Evangheliei îi vedem pe învățătorii legii încercând să-l pună pe Isus la punct cu întrebări tendențioase, pentru ca apoi să murmure indignați în fața libertății sale care debordează de milă: "El îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei!".

Isus era gata să alerge la casa centurionului din Cafarnaum pentru a-l vindeca pe slujitorul său iubit, fără grija de a se murdări intrând în locuința unui păgân. El a permis păcătoasei să îi spele picioarele în fața privirilor judecătoare și disprețuitoare ale oaspeților, incapabili să înțeleagă de ce nu a respins-o. L-a privit și l-a chemat pe vameșul Zaheu în timp ce stătea prins de crengile sicomorului, fără să se aștepte ca el să se convertească și să-și schimbe viața înainte de a primi acea privire milostivă. Nu a condamnat-o pe femeia adulterp, care era pasibilă de lapidare conform legii, ci a dezarmat mâinile călăilor ei, amintindu-le că și ei - ca toți ceilalți - erau păcătoși. A spus că a venit pentru cei bolnavi și nu pentru cei sănătoși, s-a comparat cu figura singulară a unui păstor dispus să lase 99 de oi nesupravegheate pentru a merge să o găsească pe cea rătăcită. L-a atins pe lepros, vindecându-l de boala sa și de stigmatul de a fi un proscris "de neatins". Acești oameni considerați "rebuturi" i-au întâlnit privirea și s-au simțit iubiți, beneficiari ai unei îmbrățișări plină de îndurare care le-a fost oferită fără nicio condiție prealabilă. Descoperindu-se iubiți și iertați, ei și-au dat seama ce erau: niște bieți păcătoși ca toți ceilalți, care aveau nevoie de convertire, care trăiau condiția totală de cerșetori.

Papa Francisc le-a spus noilor cardinali, creați în februarie 2015: "Pentru Isus, ceea ce contează mai presus de toate este să ajungă la cei îndepărtați și să-i salveze, să vindece rănile celor bolnavi, să îi reintegreze pe toți în familia lui Dumnezeu. Iar acest lucru îi scandalizează pe unii! Iar lui Isus nu-i este frică de acest tip de scandal! El nu se gândește la oamenii închiși care se scandalizează chiar și de o vindecare, care se scandalizează de orice deschidere, de orice pas care nu se încadrează în schemele lor mentale și spirituale, de orice mângâiere sau bunătate care nu corespunde obiceiurilor lor de gândire și purității lor ritualice".

"Doctrina catolică perenă despre căsătorie", subliniază Declarația, nu se schimbă: numai în contextul căsătoriei dintre un bărbat și o femeie "relațiile sexuale își găsesc sensul lor natural, adecvat și pe deplin uman". Prin urmare, trebuie să se evite să se recunoască drept căsătorie "ceea ce nu este". Dar, dintr-o perspectivă pastorală și misionară, nu este momentul să închidem ușa unui cuplu aflat într-o situație neregulată care vine să ceară o simplă binecuvântare, poate cu ocazia unei vizite la un sanctuar sau în timpul unui pelerinaj. Eruditul evreu Claud Montefiore a identificat caracterul distinctiv al creștinismului tocmai în acest lucru: "În timp ce alte religii descriu omul care îl caută pe Dumnezeu, creștinismul proclamă un Dumnezeu care îl caută pe om.... Isus a învățat că Dumnezeu nu așteaptă pocăința păcătosului, ci îl caută pentru a-l chema la sine." Ușa deschisă a unei rugăciuni și o mică binecuvântare pot fi un început, o oportunitate, un ajutor.»