De la Ierusalim, un drum neîntrerupt al unității

Cardinalul Pierbattista Pizzaballa

Vatican News - 9 ianuarie 2024  Întâlnirea istorică  dintre sfântul Paul al VI-lea și patriarhul ecumenic Atenagora, petrecută în urmă cu șase decenii la Ierusalim, a fost amintită și de papa Francisc, după rugăciunea antifonului marian "Angelus", de sâmbătă, 6 ianuarie 2024, spunând că aceasta a rupt zidul lipsei de comunicare "care, timp de secole, i-a ținut departe pe catolici și ortodocși”. ”Să învățăm de la îmbrățișarea celor doi mari oameni ai Bisericii pe calea către unitatea creștinilor, rugându-ne împreună, mergând împreună și lucrând împreună". 

În reflecția cardinalului Pizzaballa, publicată de cotidianul "L'Osservatore Romano" se spune: "Bucuria pe care evenimentul pelerinajului papei Paul al VI-lea a adus-o acum șaizeci de ani în viața orașului Ierusalim, încărcătura de noutate pe care a stârnit-o, fac parte încă din viața actuală a creștinilor din Țara Sfântă. Ca întotdeauna, și ca în cazul tuturor aspectelor care privesc Ierusalimul, semnificația profundă a acelor evenimente, și în special a întâlnirii dintre Sfântul Părinte și patriarhul ecumenic Atenagora, a schimbat fața Bisericii și i-a indicat drumul până în zilele noastre.

Episcopul Romei s-a întors la Ierusalim, de unde plecase cu două mii de ani în urmă. În pelerinajul care l-a dus la principalele locuri sfinte, s-a întâlnit cu rănile pe care istoria le-a lăsat clar vizibile în geografia locurilor și a oamenilor de atunci și de astăzi. Dar a primit și îmbrățișarea intensă și puternică a întregii populații, care l-a primit cu o bucurie și un entuziasm incredibile și care a arătat păstorilor săi, într-un mod incontestabil, voința de a nu rămâne prizonieri ai istoriei dificile a acestui pământ, ci de a dori să meargă mai departe. Videoclipurile din acea perioadă îl arată pe papa Paul al VI-lea care, la intrarea în Orașul Sfânt, aproape că a fost strivit de mulțimea entuziastă și euforică. Uneori, de fapt, gesturile mici, care, poate fără să știe, erau așteptate și căutate de mulți, sunt suficiente pentru a elibera dorința de întâlnire și de pace care clocotește în inima fiecărui om, mai ales aici, în Țara Sfântă, marcată de veșnice tensiuni, conflicte și diviziuni. Ierusalimul creștin stătea nemișcat, aproape suspendat, între legi străvechi, reglementări care păreau să paralizeze, mai degrabă decât să reglementeze, viața comună. Vizita papei Montini a avut meritul de a sparge acel zid, care la acea vreme părea foarte solid, al diferitelor status quo-uri, folosite adesea mai mult pe nedrept decât pe bună dreptate, pentru a evita ajungerea la înțelegere. Acea simplă vizită a fost suficientă pentru a mătura secole de praf de pe relațiile noastre.

Întâlnirea cu patriarhul ecumenic al Constantinopolului a fost, fără îndoială, evenimentul care a marcat acel pelerinaj. Întoarcerea lui Petru după două mii de ani la Ierusalim, locul de naștere al Bisericii unice și indivizibile, nu putea să nu privească la acea rană, cea mai adâncă dintre toate, care a marcat parcursul Bisericii pentru un întreg mileniu.

Și, de fapt, întoarcerea lui Petru la Ierusalim a fost și începutul unui nou drum, pentru toți creștinii, de apropiere, de reinterpretare și răscumpărare a istoriilor lor de viață, de dorință și nostalgie a unității pierdute. La urma urmei, întoarcerea și plecarea de la Ierusalim aduc întotdeauna, și în mod necesar, o schimbare profundă. Ierusalimul pentru un creștin este locul care a dat concretețe Răscumpărării, care a schimbat sensul iertării, al dreptății, al adevărului. Nu se poate veni la Ierusalim fără a se confrunta cu aceste realități, care aici, repet, capătă o concretețe unică.

De atunci, multe s-au schimbat în dialogul ecumenic. Astăzi, considerăm ca fiind de la sine înțeles atitudinile de respect și prietenie dintre Biserici. Însă, datorăm acest lucru lor, papei Paul al VI-lea și patriarhului ecumenic, curajului și viziunii lor.

Papa Francisc, prin pelerinajul său de rugăciune în Țara Sfântă, în 2014, și prin întâlnirea reînnoită cu patriarhul ecumenic Bartolomeu, a arătat în mod concret cât de departe a ajuns Biserica în cei cincizeci de ani și după aceea. În 1964, întâlnirea a avut loc pe Muntele Măslinilor, un loc semnificativ, dar și periferic față de orașul Ierusalim. În schimb, în 2014, a avut loc în inima Ierusalimului creștin, la Sfântul Mormânt, care nu este doar locul care comemorează moartea și învierea lui Cristos, ci este și locul care, pe bună dreptate sau nu, este considerat simbolul diviziunilor noastre.

Desigur, noi, cei care trăim în Ierusalim, știm cât de lung este încă drumul și cât de dificil este uneori să fim și să trăim împreună, dar simplul fapt că un eveniment atât de important poate avea loc în ținutul nostru cel mai drag este un semn inconfundabil al parcursului de până acum. În urmă cu 60 de ani, acea îmbrățișare a dărâmat zidul de divizare dintre cele două Biserici, deschizând o nouă eră pentru viața Bisericii. Îmbrățișarea care a avut loc cincizeci de ani mai târziu a reînnoit bucuria și unitatea în Duhul Sfânt pe care niciunul dintre noi nu le poate prevedea acum, dar care deja dă roade abundente pentru viața Bisericii de astăzi. Vedem acest lucru în restaurarea bazilicii, care se face împreună, lucru care este de la sine înțeles astăzi, dar de neconceput cu doar câțiva ani în urmă. Întâlnirile, declarațiile, inițiativele comune între Biserici sunt considerate astăzi chestiuni obișnuite. Inițiativele pastorale comune, în școli, în parohii, sunt expresia unei dorințe de fraternitate care nu este doar a câtorva persoane, ci a întregii comunități creștine locale, în diferitele sale confesiuni. Vademecum-ul pastoral al Bisericii Catolice, care oferă indicații concrete despre cum să celebreze sacramentele pentru familiile mixte (care sunt aproape toate), respectând sensibilitățile tuturor, este un alt exemplu.

Chiar și astăzi, poate chiar mai mult decât ieri, avem nevoie de bărbați și femei curajoși, capabili de viziune, de a vedea dincolo de suferința prezentă, de a ne elibera inimile asuprite de prea multe temeri, și care, precum Paul al VI-lea și Atenagora, cu cuvintele și gesturile lor, știu să arate creștinilor din Țara Sfântă de astăzi calea dificilă și fascinantă spre pace."