BISERICĂ

Consideraţii omiletice la sărbătoarea „Sfântul Iosif”: Mergeţi la Iosif!

Iată slujitorul credincios şi înţelept pe care Domnul 1-a aşezat în fruntea familiei sale! La tine alergăm, fericite Iosife, şi plini de încredere cerem ocrotirea ta. Vino în ajutorul nostru în strâmtorările şi primejdiile vieţii. Tu ai cunoscut încercările, oboseala şi truda. Tu cunoşti dorinţele, necazurile şi speranţele noastre. Ajută-ne să-l descoperim pe Isus Cristos prezent în noi şi în semenii noştri. Ocroteşte în dragoste şi pace sfânta Biserică şi întreaga familie umană.

(Vatican News – 19 martie 2024) E Sărbătoare. Revine în fiecare an la 19 martie solemnitatea sântului Iosif, tatăl purtător de grijă al lui Isus şi soţul Preacuratei Fecioare Maria. Liturghia prezintă persoana lui Iosif din Nazaret inspirându-se din parabola lui Isus despre servitorul fidel: „Iată slujitorul credincios şi înţelept pe care Domnul 1-a aşezat în fruntea familiei sale” (cf. Lc 12,42.44: Ant. la Intrare). În textul parabolei Isus întreabă căutător: „Cine este administratorul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl pune peste servitorii săi ca să le dea porţia de hrană la timpul potrivit?”. Şi răspunde: „Adevărat vă spun că îl va pune peste toate bunurile sale”. Dumnezeu l-a rânduit pe Iosif din Nazaret stăpân al casei sale şi mai mare peste toate avuţiile sale. Biserica învaţă şi crede că Dumnezeu ne oferă „în viaţa sfinţilor un exemplu de urmat, în mijlocirea lor un ajutor şi în comuniunea de har o legătură de iubire fraternă” (Prefaţa Liturghiei pentru sfinţi). Acest lucru se realizează în mod cu totul particular în Iosif din Nazaret.

1. Cultul Sfântului Iosif: repere istorice

În istoria Bisericii cultul sfântului Iosif are o evoluţie lentă. După ce a rămas în umbră în primele secole ale creştinismului, Părinţii Bisericii încep să vorbească despre Iosif din Nazaret având în vedere figura unui alt Iosif, unul dintre cei doisprezece fii ai patriarhului Iacob (cf. Gen 37-48). Acesta, după ce a fost vândut de fraţii săi şi dus în Egipt, înfruntă vitregiile vieţii şi ajunge să ocupe o funcţie de cel mai înalt rang la curtea faraonului. Dumnezeu a rânduit astfel lucrurile, încât Iosif îi salvează pe toţi ai săi în timpul unei foamete cumplite ce s-a abătut peste toată regiunea. Făcându-se cunoscut fraţilor săi care l-au vândut, Iosif conclude potrivit credinţei omului biblic: „Acum însă să nu vă întristaţi, nici să nu vă pară rău că m-aţi vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre” (Gen 45,5). Părinţii Bisericii subliniază rolul lui Iosif din Nazaret care trăieşte încrezător în providenţa lui Dumnezeu. Cultul sfântului Iosif s-a răspândit repede începând de la sfârşitul Evului Mediu şi a atins apogeul în secolul al XIX-lea. Din anul 1621 ziua de 19 martie este sărbătoare de poruncă în cinstea sfântului Iosif pe care papa Pius al IX-lea în 1870 l-a proclamat patron ceresc al Bisericii universale. Devoţiunea faţă de sfântul Iosif a fost susţinută în mod deosebit de papa Leon al XIII-lea care la început de pontificat şi-a pus slujirea sa sub protecţia sfântului Iosif (cf. Alocuţiunea către cardinali din 28 martie 1878). De la Leon al XIII-lea avem şi cunoscuta rugăciune către sfântul Iosif, patronul Bisericii: „La tine alergăm, fericite Iosife”, cu care încheie enciclica sa „Quamquam pluries” din 15 agosto 1889. Primele litanii în cinstea sfântului Iosif sunt cele reproduse în 1597 în cartea călugărului carmelit Girolamo Graziano al Maicii Domnului. Au urmat alte versiuni până la cea cu 24 de invocaţii fixată şi aprobată pentru cultul public de sfântul Pius al X-lea în anul 1909. Pius al XII-lea a instituit comemorarea liturgică a sf. Iosif Muncitorul în 1955. Numele sfântului Iosif a fost introdus în canonul roman al Sfintei Liturghii de papa Ioan al XXIII-lea în timpul desfăşurării Conciliului Vatican II (1962-1965).

2. Cultul Sfântului Iosif: repere actualizate

După aceste iniţiative ale papilor, cultul sfântului Iosif cunoaşte o oarecare stagnare. Se simţea nevoia unei reaşezări a cultului pe baze biblice mai sobre. Măreţia sfântului Iosif întemeiată pe rolul său în viaţa lui Cristos şi a Bisericii este ilustrată exhaustiv în Exortaţia apostolică „Redemptoris custos” a lui Ioan Paul al II-lea din 15 august 1989, la centenarul scrisorii enciclice „Quamquam pluries” a lui Leon al XIII-lea din 15 august 1889. Apoi, la 1 mai 2013, numele Sf. Iosif a fost introdus şi în Rugăciunile euharistice II, III, IV ale Liturghierului Roman. În fine, ultimul document despre Sfântul Iosif este Scrisoarea apostolică a papei Francisc, intitulată în latineşte „Patris corde - Cu inimă de tată” şi publicată la 8 decembrie 2020 cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a declarării Sf. Iosif ca Patron al Bisericii Universale de către papa Pius al IX-lea, la 8 decembrie 1870. Pentru aplicarea acestui document, la 1 mai 2021, în sărbătoarea Sfântului Iosif Muncitorul, Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor a adresat preşedinţilor Conferinţelor Episcopale o scrisoare în care se menţionează adăugarea a şapte noi invocaţii în Litania Sf. Iosif. Ele sunt preluate din documente precedente şi introduse în textul actualizat al Litaniilor: Păzitorul Răscumpărătorului, Slujitorul lui Cristos, Slujitorul mântuirii, Sprijinitor în greutăţi, Ocrotitorul migranţilor, Ocrotitorul mâhniţilor, Ocrotitorul săracilor.

3. Sfântul Iosif în misterele mântuirii

Cultul sfântului Iosif reaşezat pe baze biblice este exprimat în rugăciunea sărbătorii: „Dumnezeu a binevoit să încredinţeze ocrotirii fidele a sfântului Iosif începuturile misterelor mântuirii”. Textul de bază este cel din „genealogia lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham: Iacob l-a avut de fiu pe Iosif, logodnicul Mariei, din care s-a născut Isus, care se numeşte Cristos” (Mt 1,16). Ca descendent din casa regelui David, Iosif face din Isus „fiul lui David”; ca adevărat soţ al Mariei, Iosif este „tatăl lui Isus”, păzitorul (în latină „custos” - custode) şi capul sfintei Familii. De aceea, Biserica îl preamăreşte pe Dumnezeu dezvoltând în prefaţa Liturghiei aspectele biblice: „Iosif, bărbat drept, a fost ales de tine ca soţ al Fecioarei Maria şi dovedindu-se slujitor credincios şi înţelept, i-ai încredinţat sfânta Familie, ca să-l ocrotească cu iubire şi grijă părintească pe Fiul tău, unul-născut, zămislit prin adumbrirea Duhului Sfânt, pe Domnul nostru Isus Cristos”. Sunt puse în evidenţă aici motivele iubirii poporului creştin faţă de acest bărbat „credincios şi drept” (fidelis et iustus) şi ale încrederii puse în puterea lui de mijlocire.

4. Sf. Iosif, exemplu de credinţă

Credinţa lui Iosif simplă şi totală precum cea a marilor patriarhi biblici avea în comun şi mijlocul prin care Dumnezeu comunica cu ei, adică prin vise. Este o credinţă-ascultare, gata să împlinească ceea ce i se cere. Nu-i vorba de a cunoaşte unele adevăruri abstracte, cât a se bizui şi a conta pe Dumnezeu şi a se supune voinţei sale. Credinţă sa nu rămâne o simplă atitudine a inimii, dar se traduce în slujire umilă prin fapte. Era un om de puţine cuvinte şi de multe fapte. Evangheliştii, după toate cercetările lor, n-au reuşit să găsească şi să ne transmită nici un cuvânt rostit de Iosif. El este sfântul pentru timpurile moderne invadate de beţia cuvintelor şi a discuţiilor fără capăt la radio, la televiziune şi în celelalte mijloace de comunicaţie în masă. Iosif din Nazaret este omul care uită de sine, fiind mereu gata să intervină pentru alţii, fără să pretindă ceva în schimb. Credinţa lui Iosif reiese din Evanghelia sărbătorii care prezintă naşterea lui Isus în versiunea evanghelistului Matei: „Şi naşterea lui Isus Cristos a fost aşa: Maria, mama lui, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca să locuiască ei împreună, s-a aflat că a zămislit de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, fiind drept şi nevrând s-o facă de ocară, a voit să o lase în ascuns. Dar după ce cugetase el acestea, iată că îngerul Domnului i se arătă în vis şi-i zise: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să o iei la tine pe Maria, logodnica ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui pe poporul său de păcate” (Mt 1,18-21.24a: Evanghelia sărbătorii).

5. Sf. Iosif, omul faptei

Trezindu-se din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului. A crezut în planul tainic al iubirii lui Dumnezeu înfăptuit în Fecioara Maria. Dacă la vestirea îngerului Maria a răspuns: „Iată, slujitoarea Domnului”, la vestirea îngerului Iosif nu rosteşte nici un cuvânt. Este omul faptei. Cu acest spirit o ia de soţie pe logodnica sa, o însoţeşte la Betleem, caută un adăpost şi cele de trebuinţă naşterii pruncului, pleacă în grabă în Egipt, se întoarce şi se stabileşte la Nazaret. Trăieşte aici restul vieţii – nu ştim cât timp – muncind şi introducându-l pe Isus în meseria de lemnar, încât va fi numit „fiul lemnarului”. Iosif a trăit în lumina misterului întrupării Fiului lui Dumnezeu, nu numai prin apropierea fizică dar şi cu atenţia inimii. El dezvăluie secretul unei umanităţi care rămâne deschisă spre Dumnezeu în detaliile cele mai concrete ale existenţei. În Iosif nu există separare între credinţă şi acţiune. Credinţa îi orientează în mod decisiv faptele. Asumându-şi responsabilitatea, el se dă la o parte pentru a-i lăsa lui Dumnezeu libertatea să realizeze planul său, fără a pune obstacole. Iosif este un „om drept” (Mt 1,19) pentru că în toate îşi adaptează viaţa după cuvântul lui Dumnezeu. El este exemplu pentru taţi, pentru păstori de suflete şi pentru muncitori. Şi pentru toţi, mici şi mari, ocrotitor puternic.

6. Sfântul Iosif, mare mijlocitor

Pe lângă faptul că sunt exemple de urmat, sfinţii sunt mijlocitori ai noştri la Dumnezeu, sunt prietenii noştri. Maestru al vieţii interioare, muncitor implicat în îndeplinirea zilnică a datoriei, servitor fidel al lui Dumnezeu în continuu raport cu Isus: acesta este Iosif. Creştinul învaţă de la Iosif ce înseamnă a fi în Dumnezeu şi a fi pe deplin inclus între oameni, sfinţind lumea. Să-l frecventăm pe Iosif şi-l vom întâlni pe Isus! Să-l frecventăm pe Iosif şi o vom întâlni pe Maria, care umple mereu cu pace atelierul din Nazaret! Revine spontan în gând apropierea dintre Iosif din Nazaret, capul sfintei Familii şi patriarhul Iosif din Vechiul Testament, ajuns mare vizir în Egipt la curtea faraonului. În timpul foametei care bântuia întreaga regiune şi locuitorii Egiptului au început să ducă lipsă de pâine, faraonul le-a spus supuşilor să se ducă la Iosif: „Ite ad Ioseph! Mergeţi la Iosif!” (cf. Gen 41,55). Iosif din Nazaret: „iată slujitorul credincios şi înţelept pe care Domnul 1-a aşezat în fruntea familiei sale!

7. „Mergeţi la Iosif!

La invitaţia „Mergeţi la Iosif”, răspundem cu mobilizatoarea rugăciune către patronul Bisericii universale: „La tine alergăm, fericite Iosife, în necazul nostru şi plini de încredere cerem ocrotirea ta”. Îl rugăm să apere neamul cel ales al lui Isus Cristos, să vină în ajutorul nostru în lupta împotriva puterii întunericului şi să apere sfânta Biserică a lui Dumnezeu de cursele vrăjmăşeşti şi de orice nenorocire. Stăruind în cererile noastre îl rugăm pe păzitorul dumnezeieştii Familii să ocrotească în pace şi armonie familiile noastre, poporul nostru şi întreaga familie umană. Îl rugăm să-şi întindă peste fiecare dintre noi ocrotirea sa, pentru ca, sprijiniţi de pilda şi ajutorul său, să putem trăi cu sfinţenie, muri cu evlavie şi dobândi în ceruri fericirea veşnică.

8. Rugăciunea zilei

Dumnezeule atotputernic, care ai binevoit să încredinţezi ocrotirii fidele a sfântului Iosif începutul misterelor mântuirii, dă-i Bisericii tale harul, ca, prin mijlocirea lui, să le păstreze cu credinţă şi să lucreze cu râvnă pentru împlinirea lor.

Să aveţi o „Sărbătoare frumoasă” sub ocrotirea Sfântului Iosif.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic actualizat luni 18 martie 2024)