Consideraţii omiletice la Duminica Rusaliilor (B): Vino Duhule Sfinte!

(Vatican News – 19 mai 2024) E Ziua Domnului, Duminica Mare a Coborârii Duhului Sfânt. Cu sărbătoarea Rusaliilor se încheie Timpul liturgic pascal. Au trecut cincizeci de zile de când in noaptea Paştelui a răsunat pentru noi vestea extraordinară a biruinţei lui Isus asupra morţii. Cele şapte săptămâni care s-au scurs de atunci, au fost ca o prelungire a „zilei” pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. Astăzi, în duminica Rusaliilor, Paştele lui Isus înviat din morţi şi înălţat la cer se împlineşte pentru noi în mod comunitar în revărsarea Duhului Sfânt care este manifestat, dăruit şi comunicat ca Persoană divină. În consideraţiile omiletice care urmează ne referim în primul rând la sărbătoarea Rusaliilor ca eveniment ce susţine şi desăvârşeşte mântuirea înfăptuită de Cristos prin tainele pascale. Totodată punem în evidenţă rolul persoanei divine a Duhului Sfânt care continuă lucrarea lui Isus în Biserică. Pentru a înţelege în mod corespunzător semnificaţia Rusaliilor este nevoie să pornim de la sărbătoarea Săptămânilor din Vechiul Testament.

1. Sărbătoarea Săptămânilor în Vechiul Testament

Sărbătoarea creştină a Rusaliilor (Pentecoste) se înscrie pe linia festivităţii ebraice numite „Şavuot”, cuvânt care înseamnă "Sărbătoarea săptămânilor" (7 ori 7), deoarece cade la 50 de zile după sărbătoarea Pesah (Paşte). În ea se aminteşte primirea Legii (Tora) pe muntele Sinai. Este una din cele trei mari sărbători menţionate în Vechiul Testament, când evreii seduc în pelerinaj la Ierusalim. În vechime ea fusese o sărbătoare a secerişului şi a primelor roade. Era aşadar o zi festivă de mulţumire şi bucurie pentru roadele câmpului şi în final pentru darul Legii. Pentru creştini, sărbătoarea Rusaliile marchează evenimentul coborârii Duhului Sfânt peste apostoli sub chip de limbi de foc (ca nişte roze/trandafiri, de unde denumirea Rusalii) la cincizeci de zile după învierea lui Isus. În raport cu Vechiul Testament conţinutul sărbătorii se schimbă în sensul că în Noul Legământ se primeşte Duhul Sfânt care ne face capabili să împlinim ceea ce Dumnezeu cere. Legea nu poate da viaţă (cf. Gal 3,21) şi răscumpăra cu adevărat, căci Duhul Sfânt „este Domnul care dă viaţa” pentru a putea trăi după voinţa lui Dumnezeu. Aşadar, coborârea Duhului Sfânt, după învierea lui Isus, este legată de crearea omului nou şi de împlinirea creaţiei ca răscumpărare.

2. Sărbătoarea creştină a Rusaliilor

În acest sens, evenimentul Rusaliilor descris în cartea Faptele Apostolilor (cf. Fap 2,1-11: prima lectură) presupune existenţa unei sărbători a Cincizecimii în iudaism. Tocmai în acea sărbătoare a coborât Duhul Sfânt. Era o sărbătoare de pelerinaj, întrucât fiecare adult de parte bărbătească din poporul lui Israel era ţinut să se deplaseze la Ierusalim ca să ia parte la celebrările de acolo. Astfel se explică prezenţa la Ierusalim a unei mulţimi atât de mari de diferite neamuri. Deci, pentru o înţelegere adecvată a semnificaţiei Rusaliilor creştine trebuie să ţinem cont de sărbătoarea ebraică a Săptămânilor (Pentecoste înseamnă a cincizecia, de unde Cincizecime) care a pregătit evenimentul. În Vechiul Testament, la început, cum s-a spus, sărbătoarea Săptămânilor (cf. Tob 2,1) avea un caracter agricol, căci marca sfârşitul secerişului (cf. Num 28,26). Se aducea mulţumire pentru roadele pământului ca dar al lui Dumnezeu. Succesiv, în mod cert pe timpul lui Isus, sărbătoarea se îmbogăţise cu o nouă semnificaţie devenind şi sărbătoarea unui dar spiritual. Este vorba de primirea Legii (Tora) de către Moise pe muntele Sinai şi încheierea Legământului (cf. Ex 19,3-20; 31,18). Asta înseamnă că Duhul Sfânt a coborât peste apostoli chiar în ziua în care în Israel se celebra sărbătoarea Legii şi a Legământului. Explicaţia schimbării de conţinut este una simplă dar foarte importantă. Duhul lui Dumnezeu preia funcţia Legii (Tora) ca forţă lăuntrică şi călăuzitoare din interior a poporului lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este legea nouă, legea spirituală care sigilează noul şi veşnicul legământ şi consacră noul popor regesc şi preoţesc care este Biserica.

3. Manifestarea Duhului la Rusalii

Potrivit cărţii Faptele Apostolilor, revărsarea Duhului Sfânt are loc în cea de-a cincizecia zi a Paştelui: „Când a sosit ziua Rusaliilor, toţi erau adunaţi împreună în acelaşi loc” (Fap 2,1) la Ierusalim. Evenimentul, prezentat în imagini sugestive precum vuiet, vijelie puternică, limbi ca de foc, este paralel cu cel al manifestării lui Dumnezeu pe muntele Sinai cu ocazia primirii Legii şi a încheierii Legământului. Teofania de pe Sinai este descrisă în imagini cosmice grandioase: fulgere, trăsnete, tunete, nori (cf Es 19,3-20; 31,18). Şi la Rusalii, manifestarea Duhului este vizibilă şi imediată, căci „dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei. Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. Şi erau atunci la Ierusalim iudei, bărbaţi evlavioşi din toate naţiunile de sub cer. Când s-a auzit vuietul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas tulburată… Erau uimiţi şi se minunau, pentru că îi auzeau pe acei galileeni vorbind în limbile lor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu” (cf. Fap 2,1-11: prima lectură).

4. Duhul Sfânt actualizează Evanghelia

Umpluţi de Duhul Sfânt discipolii vorbeau despre faptele măreţe înfăptuite de Dumnezeu prin Fiul său Isus Cristos. Duhul Sfânt actualizează Evanghelia, căci atunci toţi „erau uimiţi şi se minunau, pentru că îi auzeau pe acei galileeni vorbind în limbile lor despre faptele măreţe ale lui Dumnezeu”. Care este minunea Rusaliilor? Răspunsul îl aflăm dintr-un memorabil discurs rostit în cadrul adunării ecumenice din 1968 la Upsala în Suedia. Mitropolitul siro-catolic Ignaţiu de Latakia a rezumat magistral rolul indispensabil al Duhului Sfânt în viaţa creştinilor şi a Bisericii. Prelua probabil un text atribuit lui Athenagora, patriarhul ecumenic de Constantinopol. Noutatea Rusaliilor creştine este aceasta: Legământul nou şi definitiv nu mai este întemeiat pe o lege scrisă pe table de piatră, ci pe acţiunea tainică a Duhului lui Dumnezeu în inimile credincioşilor. Se înţelege astfel cum „fără Duhul Sfânt, Dumnezeu este departe, Cristos rămâne în trecut, Evanghelia o scriere moartă, Biserica o simplă organizaţie, autoritatea o putere, misiunea o propagandă, cultul un arhaism, iar trăirea morală o viaţă de sclavi. Dar în Duhul Sfânt cosmosul este înnobilat pentru generaţia Împărăţiei, Cristos înviat devine prezent, Evanghelia devine putere şi viaţă, Biserica realizează comuniunea trinitară, autoritatea se transformă în slujire, liturghia este memorial şi anticipare, activitatea umană este îndumnezeită” (Athenagora).

5. Cine este Duhul Sfânt pentru noi?

Duhul Sfânt este rodul dăruirii lui Isus în jertfa Crucii adusă în ascultare şi iubire; este darul promis apostolilor de către Isus înainte de pătimire şi suflat peste ei chiar în ziua învierii. Primirea gloriei petrecută prin înviere în Cristos, Capul nostru, acum la Rusalii, se realizează pentru mădularele Trupului său care este Biserica. Pentru noi cei botezaţi, Duhul Sfânt este „iconograful” care imprimă şi reproduce în fiinţa umană trăsăturile chipului nou al lui Cristos cel înviat. Pentru noi, Duhul Sfânt este „hagiograful” care scrie şi realizează viaţa de sfinţenie în toţi cei care colaborează cu iubirea lui Dumnezeu. Pentru noi, Duhul Sfânt este „Mângâietorul/Advocatul” care ne susţine şi ne apără când dăm mărturie în faţa lumii pentru Cristos cel mort şi înviat.

6. Invocarea Duhului Sfânt

Există un moment al zilei în care în mod spontan trăim puterea creatoare a Duhului Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul. Este momentul dimineţii. Trezirea din somn este clipa ieşirii din starea de confuzie temporară între nelinişti şi coşmaruri, între bine şi rău, între realitate şi irealitate. Se întâmplă uneori că ne trezim din somn cu senzaţia că trebuie să începem totul de la zero. Este bine să începem fiecare nouă zi rugându-l pe Duhul Sfânt să schimbe confuzia nocturnă în lumina credinţei, a speranţei şi a iubirii. Un autor bisericesc din vechime spunea că mintea omului este ca o moară (Sf. Ioan Casian). Primul grâu turnat în coş este cel pe care va continua să-l macine toată ziua. Este important ca dimineaţa la trezirea din somn să punem în minte şi în inimă grâul lui Dumnezeu înainte ca diavolul să semene neghina (zizania) sa. O facem invocându-l pe „Oaspetele mângâietor”, aşa cum cântă şi se roagă Biserica: „Vino, Duhule Sfinte, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprinde în ele focul dragostei tale”. „Vino Duhule Preasfânt, Şi trimite pe pământ, A ta luminoasă rază! Al săracilor Părinte, Dătător de cele sfinte, Vino şi ne luminează! Tu în trudă alinare, În căldură eşti răcoare, Mângâiere în mâhnire. Spală ce e întinat, Udă tot ce e uscat, Vindecă ce e rănit! Moaie tot ce-i împietrit, Încălzeşte ce-i răcit, Şi îndreaptă ce-i greşit!” (din Secvenţa liturgică)

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, care, în misterul sărbătorii de astăzi, sfinţeşti întreaga ta Biserică, din toate popoarele şi neamurile, te rugăm, răspândeşte darurile Duhului Sfânt până la marginile pământului şi continuă astăzi, în inimile credincioşilor, lucrarea minunată pe care a săvârşit-o bunătatea ta la începuturile predicării evangheliei. Amin.

Să aveţi o „Duminică frumoasă” sub adierea Duhului Sfânt.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 17 mai 2024)