Căutare

Chiara Corbella Petrillo Chiara Corbella Petrillo 

Închiderea fazei diecezane a Cauzei de beatificare și canonizare a Chiarei Corbella

Vineri, 21 iunie 2024, cu începere de la ora locală 12.00, la Roma, în bazilica papală Sfântul Ioan din Lateran, a avut loc sesiunea de închidere a fazei diecezane a cercetării privind viața, virtuțile, renumele de sfințenie și semnele Slujitoarei lui Dumnezeu Chiara Corbella. Ritualul a fost prezidat de episcopul Baldo Reina, vicegerent al Diecezei de Roma.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 21 iunie 2024. La sesiunea de închidere a fazei diecezane au fost prezenți membrii tribunalului diecezan – mons. Giuseppe D'Alonzo, delegat episcopal; părintele Giorgio Ciucci, în calitate de promotor de justiție; Marcello Terramani, în calitate de notar. Membrii tribunalului diecezan au condus cercetarea amănunțită a mărturiilor privind viața Slujitoarei lui Dumnezeu Chiara Corbella, mărturii care atestă faima de sfințenie a acesteia și virtuțile practicate până la eroism.

"La 13 iunie 2012, în localitatea Pian della Carlotta (Cerveteri), a murit Slujitoarea lui Dumnezeu Chiara Corbella, laică și mamă de mare credință în Dumnezeu", se spune în edictul care a dat startul cauzei de beatificare și canonizare, la 21 septembrie 2018. Povestea ei este deja bine cunoscută: născută la Roma și crescută într-o familie credincioasă, Chiara s-a căsătorit la 21 septembrie 2008 cu logodnicul ei Enrico, tot din Roma, cu câțiva ani mai mare, pe care l-a cunoscut la Medjugorje. Tânăra a rămas însărcinată, dar ecografiile indicau o malformație gravă. Bebelușul, pe care l-au numit Maria Grazia Letizia, a fost diagnosticat cu anencefalie. Chiara și Enrico decid să continue totuși sarcina, iar copilul, care se naște la 10 iunie 2009, moare după aproximativ o jumătate de oră. La scurt timp după aceea, situația se repetă: Chiara așteaptă al doilea copil, dar și acesta, pe care îl numesc Davide Giovanni, are o malformație gravă. Din nou duce sarcina la bun sfârșit, copilul se naște și moare la scurt timp după naștere.

La cea de-a treia sarcină, copilul este sănătos, dar Chiara se îmbolnăvește: este diagnosticată cu o tumoare la limbă. Alege să amâne tratamentul pentru a nu provoca daune copilului pe care îl poartă în pântece. Copilul, Francesco, se naște, iar Chiara este supusă unei intervenții chirurgicale, apoi chimioterapiei și radioterapiei, dar, între timp, boala avansase prea mult. A murit la doar 28 de ani. Înmormântarea ei a fost celebrată la 16 iunie, în parohia Santa Francesca Romana all'Ardeatino. Trupul său este înmormântat în cimitirul Verano din Roma, în același mormânt în care se odihnesc și ceilalți doi copii ai săi.

"Jertfa ei", se arată în edict, "rămâne ca un far de lumină a speranței, o mărturie a credinței în Dumnezeu, autorul vieții, un exemplu de iubire mai mare decât frica și moartea. Acea iubire care i-a permis să le spună prietenilor ei: "consider un privilegiu să știu dinainte că voi muri, pentru că pot să le spun tuturor "te iubesc", iar mamei sale i-a spus: "Dacă Domnul a ales acest lucru pentru mine, înseamnă că este mai bine așa pentru mine și pentru cei din jurul meu". Așa încât sunt fericită".

21 iunie 2024, 13:00