Reacția Conferinței Episcopale Franceze la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 28 iulie 2024. În comunicat, episcopii francezi adresează mulțumiri membrilor altor confesiuni religioase care și-au exprimat solidaritatea cu creștinii. "În această dimineață ne gândim la toți creștinii de pe fiecare continent care au fost răniți de unele scene jignitoare și provocatoare. Dorim ca ei să înțeleagă că sărbătoarea olimpică depășește cu mult prejudecățile ideologice ale câtorva artiști" – scriu de asemenea, în comunicat, păstorii diecezelor din Franța, țara care găzduiește Jocurile Olimpice și Paralimpice din 2024.
Episcopii francezi amintesc, totodată, că în perioada premergătoare Jocurilor de la Paris, proiectul "Jocurile Sfinte" mobilizează de aproape trei ani un număr mare de catolici "pentru a împărtăși fervoarea sportivă și populară din jurul Jocurilor de la Paris, acest eveniment măreț organizat de țara noastră".
"Săptămâna trecută, am fost bucuroși să organizăm Sfânta Liturghie de deschidere a armistițiului olimpic, în prezența a numeroase personalități religioase, politice și sportive" – amintesc de asemenea episcopii francezi, exprimându-și convingerea că principiile care caracterizează sportul și competițiile olimpice "contribuie la nevoia de unitate și fraternitate de care lumea noastră are atât de mare nevoie, respectând în același timp convingerile tuturor", în jurul sportului "care ne unește și promovează pacea între națiuni și inimi".