După 800 de ani, Sfântul Francisc ”ajunge” în Țara Sfântă
Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
30 septembrie 2024 – Vatican News. „Am pornit cu o mare dorință în inimă: să fim acea ”mică rămășiță” care știe să fie purtătoarea, în acest moment dramatic pentru Orientul Mijlociu, al unui semn de consolare și a unui cuvânt de speranță”, se arată într-un comunicat al agenției catolice de știri Fides, din data de 28 septembrie 2024, prin care se precizează faptul că relicva cu sângele Sfântului Francisc va fi purtată într-un pelerinaj de pace în Țara Sfântă, pentru a invoca mijlocirea lui. „După 800 de ani îl ducem pe Sfântul Francisc în Țara Sfântă pentru a încerca să fim, ca și el, capabili să trecem granițele într-un loc plin de răni, așa cum, acum opt secole, ”Sărăcuțul” mergea în pelerinaj la locurile sfinte într-o perioadă la fel de dificilă, deoarece era marcată de cruciade, cu dorința de a construi punți și nu ziduri”, se arată în comunicatul de presă. Fratele Matteo Brena, comisar al Țării Sfinte din partea Fraților Minori din Toscana și coordonator al comitetului pentru cea de-a 800-a aniversare a stigmatelor Sfântului Francisc, anunță că, între 30 septembrie și 5 octombrie, împreună cu un grup de 10 persoane, printre care frați și laici, va duce relicva cu sângele Sfântului Francisc de Assisi în Țara Sfântă, ”în timp ce războiul face ravagii și în timp ce popoarele din aceste teritorii zbuciumate sunt în suferință și frică”.
„Am pornit”, spune fratele Matteo, ”cu o mare dorință în inimă: să fim acea ”mică rămășiță” care știe să fie purtătoarea, în acest moment dramatic pentru Orientul Mijlociu, a unui semn de consolare și a unui cuvânt de speranță. ”Din răni, la viața nouă” a fost motto-ul celui de-al VIII-lea centenar al stigmatelor Sfântului Francisc; ”iar noi, aducând la Ierusalim și la Betleem relicva cu sângele său, care izvorăște din semnele patimilor de pe trupul său, încercăm să le spunem acestor frați și surori că este posibil să trăiești cu speranță și cu dorință de viitor”, continuă fratele Matteo.
”Delegația”, se arată în comunicat”, ”formată din patru frați și șase laici, inclusiv reprezentanți ai Tineretului Franciscan și ai Ordinului Franciscan Secular, va călători între Ierusalim și Betleem pentru a aduce relicva comunităților creștine din zonă, întâlnindu-se cu populația locală și vizitând, de asemenea, unele dintre locurile în care creștinii fac eforturi de a pacifica țara în care a trăit Isus”.
Se mai scrie în comunicat că ”data de 2 octombrie va fi momentul central al călătoriei: va fi stabilit un moment al înfrățirii dintre Bazilica din Ghetsimani, loc care păstrează amintirea orelor dramatice ale Patimilor lui Cristos și Sanctuarul de la Verna. Înfrățirea va stabili și legătura dintre cele două mănăstiri. La ceremonie vor fi prezenți fratele Francesco Patton, custode al Țării Sfinte și fratele Livio Crisci, ministru provincial al Fraților Minori din Toscana”.
„Anul acesta”, adaugă fratele Brena, ”bazilica din Ghetsimani împlinește o sută de ani de când a fost construită în 1924, împreună cu bazilica Schimbării la Față, de către arhitectul italian Antonio Barluzzi, care a murit în 1960 la Roma, în mănăstirea Delegației Țării Sfinte. Prin urmare, vom fi și noi parte a inițiativelor acestui centenar”.
„Uniți în rugăciune, să-i însoțim pe acești frați ai noștri în pelerinajul dintre Ierusalim și Betleem”, spun fraternitățile franciscane din toată Italia. În urmă cu opt sute de ani, în septembrie 1224, Francisc de Assisi a primit Stigmatele Sacre pe muntele Verna, lângă Arezzo(Italia). Cu acel prilej, fratele s-a conformat lui Cristos răstignit, iar o parte din haina sa, îmbibată cu sânge, a devenit o relicvă importantă, o mărturie perpetuă a acelui eveniment, păstrată de Frații Minori Franciscani.