Între dramă și cer. Biserica are doi noi Fericiți din Spania: martirii Caietan, preot și Anton, laic
Cetatea Vaticanului – E. Asmarandei
25 noiembrie 2024 – Vatican News. ”Două istorii între dramă și cer, ca toate cele care povestesc despre martiriul împotriva oamenilor de credință. O credință de care nu s-au dezis, chiar și într-o astfel de situație, cu riscul ca fidelitatea față de Evanghelie să le fie fatală”. Aceasta este istoria unui preot, Caietan Clausellas și a unui laic, Anton Tort, pe care, cardinalul Marcello Semeraro, i-a beatificat, sâmbătă, 23 noiembrie a.c., în timpul Liturghiei pe care a prezidat-o în bazilica Sagrada Familia, din Barcelona.
Blândețe împotriva răutății
”În decretul de beatificare, papa Francisc a descris povestea lor personală cu imaginea evanghelică a bunului samaritean”, a spus în omilia sa, prefectul Departamentului pentru Cauzele Sfinților. ”Părintele Caietan, un preot care își alesese smerenia ca fiind un obicei, își împărțea timpul între rugăciune, bătrâni și săraci, cărora le dădea de mâncare mergând în căutarea lor. Când grupările militante au venit să îl ia la 14 august 1936, el i-a primit politicos, și-a salutat cumnata și i-a urmat recitând rugăciunea Te Deum. A fost împușcat în spate după ce aceștia au oprit mașina în mijlocul drumului”.
”Anton Tort a fost un catolic fervent, soț și tată a 13 copii, care a dus Euharistia celor care nu o puteau primi, duminica dimineața mergea să îngrijească bolnavii de tuberculoză la spitalul San Lázaro, iar după-amiaza ținea lecții de catehism în parohie. „Vina” sa, în plin război civil și ură anticreștină, a fost aceea de a oferi ospitalitate episcopului său și celor patru călugărițe, iar atunci când, pe 3 decembrie 1936, grupările au dat buzna în casa sa, el a smuls ostiile consacrate din mâinile militantului care era pe punctul de a le profana și le-a distribuit celor prezenți, apoi l-a urmat pe acesta până la cimitirul din Montcada, unde a fost ucis la vârsta de 41 de ani și aruncat într-o groapă comună”.
Viață, dar și nu posesie
”Pentru mărturia lor de caritate, ambii au rămas credincioși, chiar și atunci când acest lucru le-a expus propria viață la pericol”, a subliniat cardinalul Semeraro, adăugând că aceste „mărturii de martiriu, atât de intense și chiar emoționante, trebuie înțelese în lumina exemplului lui Cristos, adică a unui mod de a considera propria viață nu ca pe un bun de deținut cu avariție, ca pe un bun unic de apărat cu orice preț, ci, dimpotrivă, deschizând-o întâlnirii, milostivirii, grijii față de ceilalți, și aceasta nu doar din solidaritate și filantropie, care sunt și ele gesturi importante și demne de stimă, ci tocmai imitându-l pe Isus”.
Imitatorii lui Isus
”Mărturia care vine de la Fericiți”, spune cardinalul prefect, ”este în esență cea a urmării lui Cristos”.
În final, a evidențiat cardinalul Semeraro că ”ceea ce au făcut cei doi Fericiți a fost de a lăsa alegerea căii lor în seama lui Dumnezeu. Desigur, o alegere a vieții creștine fusese deja făcută de amândoi ca răspuns la o vocație: unul alegând slujirea preoțească, iar celălalt misiunea de soț și tată. Și totuși, au acceptat să fie condamnați ca și El pentru a dărui altora viața lor. Aceasta este ceea ce face un martir: imitarea lui Cristos”.
