Căutare

2019.10.24 Agorà dei giovani del Mar Nero ad Odessa 2019.10.24 Agorà dei giovani del Mar Nero ad Odessa 

Tineri din România, la întâlnirea Acțiunii Catolice pentru țările din jurul Mării Negre

Tineri din țările de la Marea Neagră, inclusiv din România, participă în zilele 23-27 octombrie 2019 la întâlnirea organizată la Odessa de Forumul Internațional al Acțiunii Catolice: aflăm dintr-un comunicat al Forumului primit la redacție. În centrul întâlnirii se află exortația apostolică post-sinodală ”Christus vivit”.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
24 octombrie 2019 – Vatican News
. ”Propun tinerilor să meargă dincolo de grupurile de prieteni și să construiască prietenia socială, să caute binele comun”. Îndemnul papei Francisc, transmis tinerilor prin exortația sa apostolică ”Christus vivit”, se află la baza Întâlnirii tinerilor Acțiunii Catolice din regiunea Mării Negre, organizată în zilele 23-27 octombrie 2019 la Odessa, în Ucraina.

Potrivit unui comunicat primit la redacție de la Forumul Internațional al Acțiunii Catolice, participă la întâlnire aproximativ 40 de tineri din România, R. Moldova, Bulgaria, Georgia și Ucraina. Printre ei, precum românca Celina Dumitru, se află și tineri care au luat parte la etapele de pregătire sau chiar la lucrările adunării Sinodului episcopilor dedicată tinerilor.

Întâlnirea tinerilor, a treia de acest fel după cele din 2013 și 2014, este găzduită de Centrul Luteran din Odessa, fiind organizată de Forumul Internațional al Acțiunii Catolice și de Biserica Greco-Catolică Ucraineană. Duminică, 27 octombrie a.c., participanții sunt invitați la Sf. Liturghie care va avea loc în catedrala romano-catolică din Odessa.

În centrul întâlnirii se află seminarul tematic intitulat ”În prietenie cu Cristos, în prietenie cu toți” și are ca sursă de inspirație îndemnul papei Francisc din exortația apostolică post-sinodală ”Christus vivit”, în care spune: ”Îndemn tinerii să meargă dincolo de cercurile de prieteni și să construiască prietenia socială, să caute binele comun”. Tinerii vor dezbate împreună provocările cu care se confruntă în materie de formare creștină, familie, ecumenism, mediu, muncă și pace.

Au fost invitați tineri din Acțiunea Catolică ce participă activ la viața parohială, la activități de interes diecezan sau național, pentru a le oferi posibilitatea unui schimb de experiență privind viața de credință în țările din jurul Mării Negre.

Participanții la întâlnirea de la Odessa vor adopta un document final, pe care urmează să-l înmâneze printr-o scrisoare respectivilor episcopi, pentru a trasa un proiect de împărtășire a intențiilor și a inițiativelor viitoare privind slujirea Bisericii locale și a societății din propriile țări.

24 octombrie 2019, 12:23