Căutare

Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu-Petru Zăpîrțan, în audiență la papa Francisc. Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu-Petru Zăpîrțan, în audiență la papa Francisc. 

100 de ani de relații diplomatice: volum îngrijit de Liviu-Petru Zăpîrțan, ambasadorul român pe lângă Sf. Scaun

Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun semnalează apariția publicației ”Romania – Santa Sede. 100 anni di relazioni diplomatiche”. Volumul parcurge principalele etape din istoria relațiilor româno-vaticane și este oferit publicului larg de ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Liviu-Petru Zăpîrțan, în contextul centenarului relațiilor diplomatice dintre cele două state. Cartea prezintă în premieră o serie de documente din arhiva Secretariatului de Stat al Sf. Scaun.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
8 aprilie 2021 – Vatican News
. Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun semnalează apariția volumului ”Romania – Santa Sede. 100 anni di relazioni diplomatiche”, ediție îngrijită de prof. univ. dr. Liviu-Petru Zăpîrțan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun: aflăm dintr-un comunicat de presă primit la redacție. Cartea este publicată în italiană de Editura ”Școala Ardeleană” din Cluj-Napoca.

Publicația apare sub egida misiunii diplomatice și a Academiei Române și este consacrată aniversării a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun (1920-2020).

Apariția editorială evocă, potrivit comunicatului amintit, principalele evoluții din istoria relațiilor româno-vaticane, care au cunoscut de-a lungul timpului momente de vârf, dar și dificultăți, astăzi situându-se la un nivel de excelență, confirmat de vizita istorică a Sanctității Sale Papa Francisc în România în 2019.

Volumul cuprinde mesajele transmise de președintele României, Klaus Werner Iohannis, de cardinalului secretar de stat Pietro Parolin și de mons. Paul Richard Gallagher, Secretar pentru Raporturile cu Statele, din partea Sfântului Scaun, precum și o serie de studii semnate de specialiști în materie din România și de la Vatican. De asemenea, cartea prezintă în premieră o selecție de documente din Arhiva Istorică a Secțiunii pentru Raporturile cu Statele a Secretariatului de Stat al Sfântului Scaun.

08 aprilie 2021, 11:35