Căutare

Fotografie simbolică. Dreptul la viață. Fotografie simbolică. Dreptul la viață. 

Episcopii din SUA către președintele Biden: Să fie eliminată pedeapsa cu moartea

Biserica locală din Statele Unite ale Americii a receptat îndemnul papei Francisc, care le-a cerut credincioșilor la rugăciunea Angelus, duminică 8 decembrie a.c., să se roage ”pentru deținuții din Statele Unite care se află pe culoarul morții” și invocând harul Domnului ”pentru a-i salva de la moarte”, se arată într-un articol al cotidianului Sfântului Scaun ”L'Osservatore Romano”.

11 decembrie 2024 – Vatican News

Biserica locală din Statele Unite ale Americii a receptat îndemnul papei Francisc, care le-a cerut credincioșilor adunați în Piața Sfântul Petru, pentru rugăciunea Angelus, duminică 8 decembrie a.c., să se roage ”pentru deținuții din Statele Unite care se află pe culoarul morții” și invocând harul Domnului ”pentru a-i salva de la moarte”, se arată într-un articol al cotidianului Sfântului Scaun L'Osservatore Romano, din 10 decembrie a.c.
Conferința Episcopală din Statele Unite ale Americii a făcut apel la toți catolicii din țară să îi ceară președintelui Joe Biden, care își încheie mandatul, ”să comute în închisoare pe viață pedepsele cu moartea a patruzeci de persoane aflate în prezent pe culoarul morții în închisorile federale”.

Apelul episcopilor urmează la câteva zile după cel al Catholic Mobilizing Network (Cmn), organizația catolică națională care militează pentru abolirea pedepsei cu moartea în Statele Unite. Din cele 50 de state, 38 au pedeapsa cu moartea în sistemul lor juridic, în timp ce există 42 de infracțiuni federale care prevăd pedeapsa cu moartea.

”Președintele Biden”, au scris episcopii, ”are o oportunitate extraordinară: să promoveze cauza demnității umane prin comutarea tuturor condamnărilor federale la moarte, în închisoare și cruțarea vieții a 40 de bărbați încarcerați în prezent”.

”Joe Biden, catolic”, se mai precizează în articolul cotidianului L'Osservatore Romano, ”când a candidat la președinția Statelor Unite, a cerut să se pună capăt practicii pedepsei capitale la nivel federal, care a fost restabilită în 1988. De la acea dată, 16 persoane au fost condamnate la moarte de guvernul federal”.

„Ne apropiem de Jubileul din 2025”, scria zilele trecute Krisanne Vaillancourt Murphy, director executiv al Cmn, ”o tradiție biblică a cărei istorie este legată de eliberarea prizonierilor, eliberarea celor oprimați și reechilibrarea societății; este un an istoric care poate avea o relevanță deosebită pentru un președinte a cărui credință catolică este foarte importantă pentru el. Acest an jubiliar evidențiază un moment de reechilibrare și de renaștere a justiției și a milostivirii”.

”Pedeapsa cu moartea”, reamintesc episcopii, ”elimină orice posibilitate de reformă și reabilitare; impunerea legală a pedepsei capitale în societatea noastră implică întârzieri lungi și inevitabile; executarea prin moarte aduce cu sine o neliniște mare pentru toate persoanele implicate; pedeapsa capitală riscă să ucidă pe nedrept oameni nevinovați”.

”Aceasta nu este prima dată în ultimii ani când prelații americani au făcut apel la încetarea pedepsei cu moartea. În 2021, confruntată cu creșterea numărului de execuții federale, episcopii din Statele Unite ale Americii, au făcut apel la președintele Biden să comute pedepsele cu moartea federale, în pedepse cu închisoarea”, se mai scrie în cotidianul Sfântului Scaun.

”În cele din urmă”, episcopii amintesc că, ”în 2018, papa Francisc a modificat Catehismul Bisericii Catolice pentru a afirma opoziția Bisericii față de pedeapsa cu moartea pe baza demnității umane, care nu este diminuată chiar și atunci când o persoană comite o infracțiune gravă”. ”Papa”, concluzionează ei, ”definește pedeapsa cu moartea ca fiind inadmisibilă și un atac la inviolabilitatea și demnitatea persoanei”.

11 decembrie 2024, 13:30