În ”noua” Sirie, creștinii nu sunt și nu trebuie să se simtă ”oaspeți”: patriarhul Ioan al X-lea
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
17 decembrie 2024 – Vatican News. Patriarhul greco-ortodox al Antiohiei, B. S. Ioan al X-lea (Youhanna Yazigi), a transmis un mesaj puternic prin care a revendicat trăsătura autohtonă a comunităților creștine siriene în noua și nesigura fază istorică prin care trece Siria după schimbarea regimului Assad, informează agenția Fides.
”Suntem aici, la Damasc, pe Strada Dreaptă de la Al-Marymiya, în preajma Moscheii Omeiade, și spunem lumii că noi, creștinii, venim din țara Levantului și din cedrii Libanului, din întinderile de la Homs și din istoria autentică de la Alep, de lângă roțile hidraulice de la Hama și clipocitul izvoarelor de la Idlib, de la Marea din Latakia și malurile Eufratului de la Deir Ez-Zor”, a scris patriarhul în recentul și vibrantul său mesaj, transmis în preajma sărbătorilor Nașterii Domnului.
”În această țară noi nu suntem oaspeți”, a mai spus ierarhul, ”nici nu suntem de azi sau de ieri. Ne tragem din Antiohia apostolilor, din ținutul care a impregnat universul cu numele lui Isus Cristos”, a adăugat Ioan al X-lea în mesajul său care, potrivit agenției Fides, s-a răspândit cu repeziciune și a devenit un adevărat ”manifest” al stării sufletești a atâtor creștini din Siria cu privire la viitorul care îi așteaptă în perioada post-Assad.
”Fraților musulmani”, patriarhul greco-ortodox de Antiohia le amintește faptul că numeroșii creștini sirieni împărtășesc ”același destin”, că ei fac parte dintr-o ”istorie comună, cu suișurile și coborâșurile ei”, și le transmite urarea ca Siria să nu se fărâmițeze, ci să rămână o țară unită.
Specificând care sunt așteptările în contextul reconfigurării politice și instituționale a țării, patriarhul a spus că ”Siria pe care ne-o dorim este un stat civil, în care toți au drepturi și obligații egale, inclusiv prin menținerea legilor privind statutul specific al fiecărei componente”, cum era recunoscut chiar de către regimul lui Assad. Un stat care să fie întemeiat pe ”principul de cetățenie” și cu un țesut național care nu se lasă dus de ”logica majorității și a minorităților”. Patriarhul a amintit aici exemplul istoric al Sfântului Ioan Damaschinul, învățător al Bisericii, care a lucrat ca funcționar la Curtea Omeiadă.
”Primul și ultimul factor de garanție pentru atingerea acestor obiective este Constituția”, a adăugat patriarhul greco-ortodox, iar demersurile pentru elaborarea Constituției trebuie să devină ”un proces național, complet și cuprinzător”.
În ceea ce privește interesul internațional pe care mass-media îl arată în această fază cu privire la condiția creștinilor din Siria, patriarhul Yohanna al X-lea îndeamnă să nu se dea crezare numeroaselor voci care se răspândesc fără niciun simț al răspunderii” în mass-media și social-media.