Ucraina. Trei ani de război: Europa să fie un actor al păcii

Massimiliano Menichetti

Acum trei ani, la 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina și războiul a revenit din nou în inima Europei. Au fost trei ani grei, în care moartea, oroarea și suferința au marcat inimile a milioane de oameni. Nu există cifre oficiale privind victimele militare și civile. Ziarele din întreaga lume relatează exodul a aproape șapte milioane de persoane, potrivit datelor agențiilor Națiunilor Unite, care au fost nevoite să lase totul în urmă pentru a fugi în țările vecine care ofereau ospitalitate sau o rută de tranzit spre alte destinații de salvare. În interiorul țării, în aceste luni strivite de apăsarea unei ierni care atinge chiar și minus douăzeci de grade sub zero, există aproape patru milioane de persoane strămutate care caută adăpost din cauza violențelor. Bărbați, femei, copii și bătrâni care adesea, în zonele de frontieră atacate, trăiesc în tuneluri pentru a se adăposti de bombe sau de atacul dronelor. Multe orașe sunt acum reduse la grămezi de moloz, electricitatea lipsește adesea, la fel cum nu există posibilitatea de a se încălzi, de a mânca sau de a primi îngrijiri medicale.

Papa, în mesajul dat publicității duminică, 23 februarie a.c., pentru rugăciunea ”Îngerul Domnului”, a numit această aniversare ”dureroasă și rușinoasă pentru întreaga umanitate” și, în toate circumstanțele, continuă să repete cu tărie că, ”războiul este întotdeauna o înfrângere” și invocă neobosit o ”pace justă și durabilă”, precum și nevoia de dialog. Accentul este pus pe acest adjectiv, deoarece pacea justă se bazează pe principiul echității, al respectului reciproc și al durabilității în timp. În același timp, calea negocierilor trebuie să fie un angajament pentru toți. Prin urmare, nu este vorba doar de a opri bombele și tancurile, ci de a recunoaște greșelile făcute, de a avea curajul de a face un pas înapoi, de a vedea chipul celuilalt, de a construi și susține un sistem care garantează drepturi, securitate și bunăstare pentru toate părțile. Aceasta înseamnă, oricât de dificil ar fi, să o luăm de la capăt împreună.

Până în prezent, (n.n. în contextul mondial) calea antidot urmată s-a bazat pe armamente, proclamații și chiar ipoteze de scenarii nucleare apocaliptice pentru întreaga lume. Nici apelurile și încercările de a pune capăt conflictului nu au dat rezultat, dar speranța nu este pierdută, la fel cum nu încetează solidaritatea multor organizații, instituții și oameni de bunăvoință. Sunt atât de multe mărturii pe care le-am adunat și difuzat în acești ani întunecați: povești de sacrificiu, solidaritate, iubire și pasiune pentru țara proprie, pentru om, chiar și în fața torturii și mutilării, dar care arată voința de a ține inimile departe de ură.

Există o nevoie urgentă de a reduce la tăcere orice violență, de a reconstrui încrederea, de a relansa o ”Conferință internațională”, așa cum a presupus în urmă cu câteva luni secretarul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Pietro Parolin, în care să fie reînviat ceea ce a fost numit ”spiritul Helsinki”. Pentru că, în 1975, tocmai dorința de a sta împreună în jurul unei mese a făcut posibilă promovarea cooperării între națiunile europene și diminuarea tensiunilor în timpul Războiului Rece. Prin urmare, apelul este, de asemenea, către Europa, să se redescopere, să se întoarcă la rădăcinile părinților fondatori: Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide De Gasperi, și să fie un actor cu adevărat puternic și credibil al păcii, primitor și un exemplu de fraternitate universală.