Acea Piață pustie și păstorul de suflete în sintonie cu lumea

Andrea Tornielli
27 martie 2025

Au trecut cinci ani de când papa Francisc, în solitudine, urca pe esplanada bazilicii Sfântul Petru. Ploua în seara aceea. Piața era dramatic de pustie, chiar dacă milioane de persoane din lumea întreagă erau sintonizate cu el, lipite de ecranul televizorului, încă închise în casă pe timpul îndelungat al carantinei pentru lockdown, înfricoșate în fața virusului invizibil care secera atâtea victime ducându-le în saloanele de terapie intensivă a spitalelor, fără ca rudele să aibă posibilitatea de a le vedea ori saluta și nici de a le oficia funeraliile.

Prin acel gest, cu acea rugăciune și cu Liturghie zilnică din capela de la ”Sfânta Marta”, Succesorul lui Petru s-a apropiat de toți. Pe toți i-a cuprins în îmbrățișarea din Piața aceea pustie, în binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament, în simplul gest de sărutare a picioarelor Răstignitului care părea să lăcrimeze, fiind expus la intemperiile unei seri necruțătoare de la începutul primăverii. ”Eram în contact cu oamenii. Nu am fost singur nicio clipă”, avea să povestească mai târziu papa. Singur, dar nu singuratic. În rugăciune pentru o lume rătăcită. O imagine puternică, de neuitat, care a marcat pontificatul.

Cu acea ocazie, papa a spus adresându-se lui Dumnezeu: ”Ne chemi să înțelegem acest timp de încercare ca pe un timp de alegere. Nu este timpul judecății tale, ci al judecății noastre: timpul de a alege între ceea ce contează și ceea ce trece, de a separa ceea ce este necesar de ceea ce nu este necesar. Este timpul de a reașeza direcția vieții către Tine, Doamne, și către ceilalți”. În zilele care au urmat, avea să repete că ”dintr-o criză nu ieșim niciodată la fel cum eram înainte, niciodată. Ieșim mai buni ori ieșim mai răi”.

Cinci ani mai târziu, privind în jur, este imposibil să spunem că am ieșit mai buni, cu o lume răvășită de violența stăpânilor războiului, care se gândește la rearmare în loc să combată foamea.

Nu mai suntem în carantină și situația s-a răsturnat acum: Piața se umple de oameni care celebrează Jubileul, iar care cel care nu e acolo este Episcopul Romei, care se roagă pentru noi și pentru pace în camera sa de la ”Sfânta Marta”, în convalescență după o pneumonie severă. Sintonia aceea nu s-a frânt, iar cuvintele sale de atunci sunt mai actuale ca niciodată: astăzi, mai ales astăzi, este ”timpul să alegem între ceea ce contează și ceea ce trece”.