Șapte episcopi greco-catolici români, martiri pentru Cristos, vor fi proclamați Fericiți
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
20 martie 2019 – Vatican News. ”Multumim Bunului Dumnezeu! Nu lăsa Măicuță să pierim pe cale, căci noi suntem fiii lacrimilor tale!”: este unul din comentariile postate de prietenii paginii noastre de Facebook, VaticanNews.ro, la articolul de ieri privind vestea recunoașterii oficiale a martiriului a șapte episcopi greco-catolici români care și-au dat viața pentru Cristos în anii comunismului. Alte comentarii exprimă, totodată, bucuria creștină și recunoștința față de Dumnezeu pentru acest moment îndelung așteptat: ”Mulțumim, Doamne!”, se spune într-un comentariu, în timp ce un alt prieten remarcă: ”Am convingerea că este un act firesc și destul de întârziat! Lăudat sa fie Isus!”. ”Normal! Mare este Dumnezeu!”, scrie un alt prieten.
După cum ați fost informați, papa Francisc l-a primit marți, 19 martie a.c., în audiență pe prefectul Congregației pentru cauzele sfinților, card. Giovanni Angelo Becciu, și a autorizat promulgarea decretului privind martiriul Slujitorilor lui Dumnezeu Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu, episcopi, uciși ”in odium fidei” în diferite locuri din România între anii 1950-1970.
Cu ocazia audienței de ieri, papa Francisc a spus ultimul cuvânt în alte două cauze de beatificare. Este vorba de decretul privind minunea atribuită mijlocirii Venerabilei Slujitoare a lui Dumnezeu Maria Emilia Riquelme y Zayas, fondatoarea Congregației ”Surorile misionare ale Preasfântului Sacrament și ale Fericitei Fecioare Maria Neprihănite” (Spania, anii vieții 1847-1940) și de cel privind martiriul Slujitorului lui Dumnezeu Alfred Cremonesi, preot călugăr din Institutul Pontifical pentru Misiuni Externe (PIME), care s-a născut în Italia în 1902 și a fost ucis din ură față de credință (”in odium fidei”) în satul Donoku, în Myanmar, pe 7 februarie 1953.
Data respectivelor beatificări, atât a celei din România, cât și a celor din Spania și Italia, va fi anunțată ulterior de Biserica locală.
Așteptata beatificare a șapte episcopi greco-catolici români ridică la treisprezece numărul Fericiților venerați în calendarul catolic român și la unsprezece numărul păstorilor de suflete martiri din România care l-au mărturisit pe Cristos cu prețul suprem al vieții în anii dictaturii comuniste. Este vorba, în ordinea cronologică a beatificării, de Fericitul Szilard Ignaţiu Bogdanffy (+1949, Aiud), episcop auxiliar pentru dieceza romano-catolică de Satu Mare și Oradea, de Fericitul Janos Scheffler (+1952, Jilava), episcopul diecezei romano-catolice de Satu Mare, de Fericitul Vladimir Ghika (+1954, Jilava), preot diecezan în arhidieceza romano-catolică de București, și de Fericitul Anton Durcovici (+1951, Sighetu Marmației), episcopul diecezei romano-catolice de Iași.
Alți doi Fericiți români sunt expresie a ordinului religios înființat de Sf. Francisc din Assisi: Fericitul Ieremia Valahul (+1625, Napoli), frate din ordinul franciscan capucin, și Fericita Veronica Antal (+1958, Hălăucești), martiră, fecioară din ordinul franciscan terțiar.
Emblematice, pentru parcursul istoric și patrimoniul de sfințenie al Bisericii catolice din România, sunt cuvintele rostite în limba română de Sfântul Ioan Paul al II-lea la beatificarea primului român, fratele Ieremia Valahul, în 1983: «Adresându-mă vouă, românilor, în limba voastră, mă bucur că aţi cerut să fie aşezată în candelabru această făclie aprinsă. Voi aţi descoperit mesajul său şi v-aţi unit în jurul persoanei lui, care sintetizează şi exprimă tradiţia voastră creştină şi aspiraţiile voastre, istoria voastră bimilenară, aşa de bogată, cu atâtea valori de credinţă. Ieremia Valahul este primul român care se ridică oficial la gloria altarelor. El, care în viaţa sa a realizat o sinteză armonioasă între patria naturală şi cea adoptivă, să contribuie, acum proclamat fericit, la promovarea păcii între naţiuni şi la unitatea creştinilor, arătând, cu exemplul [său], drumul principal, adică dragostea activă pentru fraţi». Apoi, revenind la limba italiană, Sfântul Ioan Paul al II-lea încheia predica spunând că «noii Fericiţi s-au lăsat învăţaţi de Biserică, pe care au iubit-o şi urmat-o cu mare docilitate, şi au ajuns astfel la acea culme de desăvârşire şi sfinţenie spre care Biserica nu încetează să arate şi să călăuzească sufletele» (Ioan Paul al II-lea, omilia Sfintei Liturghii din 30 octombrie 1983, bazilica Sfântul Petru).
