Să duceți lumina Evangheliei ca aceşti Fericiţi: Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii de la Blaj
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
2 iunie 2019 – Vatican News. «Un alt aspect la moștenirii spirituale a noilor Fericiți este milostivirea», a continuat pontiful, subliniind "tenacitatea în a profesa fidelitatea faţă de Cristos", însoţită de "o dispoziție la martiriu fără cuvinte de ură pentru prigonitori, față de care au demonstrat o blândețe considerabilă".
Papa Francisc: «Este grăitor ceea ce a declarat în timpul închisorii Episcopul Iuliu Hossu: "Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru ca să dăruim iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor". Aceste cuvinte sunt simbolul și sinteza atitudinii cu care acești Fericiți în perioada de încercare au sprijinit poporul lor în a continua să mărturisească credința, fără să cedeze și fără să se răzbune. Această atitudine de milostivire față de torționari este un mesaj profetic, deoarece se prezintă astăzi ca o invitație făcută tuturor să învingem ranchiuna prin caritate și iertare, trăind în mod coerent și curajos credința creștină.»
Atrăgând atenţia asupra noilor ideologii care apar în zilele noastre şi asupra "colonizărilor ideologice care dispreţuiesc valoarea persoanei, a vieții, a căsătoriei și a familiei", pontiful ne-a îndemnat ca, după exemplul noilor Fericiţi, să luptăm împotriva lor.
Papa Francisc: «Aș dori să vă încurajez să duceți lumina Evangheliei la contemporanii noștri și să continuați să luptați, ca acești Fericiți, împotriva acestor noi ideologii care apar. Să fiți mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să prevaleze fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor, incrementând fraternitatea de sânge, care își găsește originea în perioada de suferință în care creștinii, divizați în decursul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiați și mai solidari. Să vă însoțească pe drumul vostru ocrotirea maternă a Preacuratei Fecioare Maria și mijlocirea noilor Fericiți.»
Beatificare celor șapte episcopi greco-catolici români ridică la treisprezece numărul Fericiților venerați în calendarul catolic român și la unsprezece numărul păstorilor de suflete martiri din România care l-au mărturisit pe Cristos cu prețul suprem al vieții în anii dictaturii comuniste. Este vorba, în ordinea cronologică a beatificării, de Fericitul Szilard Ignaţiu Bogdanffy (+1949, Aiud), episcop auxiliar pentru dieceza romano-catolică de Satu Mare și Oradea, de Fericitul Janos Scheffler (+1952, Jilava), episcopul diecezei romano-catolice de Satu Mare, de Fericitul Vladimir Ghika (+1954, Jilava), preot diecezan în arhidieceza romano-catolică de București, și de Fericitul Anton Durcovici (+1951, Sighetu Marmației), episcopul diecezei romano-catolice de Iași.
Alți doi Fericiți români sunt expresie a ordinului religios înființat de Sf. Francisc din Assisi: Fericitul Ieremia Valahul (+1625, Napoli), frate din ordinul franciscan capucin, și Fericita Veronica Antal (+1958, Hălăucești), martiră, fecioară din ordinul franciscan terțiar.
Vă oferim textul integral al omiliei Sfântului Părinte rostită duminică, 2 iunie 2019, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie greco-catolică celebrată pe Câmpia Libertăţii de la Blaj.
„Învățătorule, cine a păcătuit, că s-a născut orb, el sau părinții lui?” (In 9,2). Această întrebare, pe care discipolii i-o adresează lui Isus, provoacă o serie de reacții și de acțiuni care vor însoți toată pagina evanghelică, dezvăluind și punând în evidență ceea ce cu adevărat orbește inima omului.
Isus, ca și discipolii săi, îl vede pe orbul din naștere, este capabil să-l recunoască și să-l pună în centru. După ce a declarat că orbirea sa nu era rodul păcatului, amestecă praful pământului cu saliva sa și îi unge ochii; apoi îi poruncește să se spele în piscina Siloe. După ce s-a spălat, orbul își recapătă vederea. Este interesant să remarcăm faptul că minunea este relatată în doar două versete, toate celelalte îndreptând atenția nu spre orbul vindecat, ci spre discuțiile care se nasc de aici. Se pare că viața sa și în mod special vindecarea sa, devin un fapt banal, anecdotic, sau motiv de controversă, chiar de iritare și de neplăcere. Orbul vindecat este mai întâi luat la întrebări de mulțimea nedumerită, apoi de farisei; aceștia îi interoghează și pe părinții săi. Pun la îndoială identitatea omului vindecat, apoi neagă acțiunea lui Dumnezeu, invocând drept scuză faptul că Dumnezeu nu acționează în zi de sâmbătă; ajung până acolo încât pun la îndoială că acel om s-ar fi născut orb.
Toată această scenă și toate discuțiile fac să se întrevadă cât este de greu să se înțeleagă acțiunile și prioritățile lui Isus, care îl pune în centru pe acela care trăia la periferie, mai ales atunci când unul gândește că primatul îl deține „sâmbăta” și nu iubirea Tatălui care vrea să-i mântuiască pe toți oamenii (cf. 1 Tim 2,4); orbul trebuia să conviețuiască nu numai cu propria-i orbire, dar și cu orbirea acelora care îl înconjurau. Astfel sunt împotrivirile și ostilitățile care se nasc în inima omului atunci când în centru, în loc să fie persoanele, sunt puse interesele particulare, etichetele, teoriile, abstracțiile și ideologiile, care, pe unde trec, nu fac altceva decât să orbească totul și pe toți. În schimb, logica Domnului este diferită: departe de a se ascunde în lipsa de acțiune sau în abstracție ideologică, caută persoana, cu chipul său, cu rănile sale și cu istoria sa. Îi vine în întâmpinare și nu se lasă înșelat de discursuri ce nu sunt în măsură să dea întâietate și să pună în centru ceea ce este important cu adevărat.
Aceste ținuturi cunosc bine ceea ce înseamnă suferința oamenilor atunci când greutatea ideologiei sau a regimului este mai puternică decât viața și se pune deasupra a toate, ca normă a vieții înseși și a credinței persoanelor; când capacitatea de decizie, libertatea și spațiul pentru creativitate este redus și de-a dreptul eliminat (cf. Enc. Laudato si’, 108.). Voi ați suferit din cauza discursurilor și acțiunilor bazate pe discreditare, care duceau până la expulzarea și distrugerea aceluia care nu putea să se apere și reduceau la tăcere vocile disonante. Îi avem în minte, în mod deosebit, pe cei șapte Episcopi greco-catolici pe care am avut bucuria să-i proclam Fericiți. În fața persecuției aprige din partea regimului ei au dat dovadă de o credință și de o iubire exemplare pentru poporul lor. Cu mare curaj și tărie interioară, au acceptat să fie supuși la o dură detenție și la tot felul de cruzimi, decât să renege apartenența la iubita lor Biserică. Acești Păstori, martiri ai credinței, au recâștigat și au lăsat poporului român o prețioasă moștenire pe care o putem sintetiza în două cuvinte: libertate și milostivire.
Gândindu-mă la libertate, nu pot să nu remarc faptul că celebrăm această Dumnezeiască Liturghie pe „Câmpia libertății”. Acest loc semnificativ evocă unirea Poporului dumneavoastră care s-a realizat în diversitatea exprimărilor religioase: acest lucru constituie un patrimoniu spiritual care îmbogățește și caracterizează cultura și identitatea națională română. Noii Fericiți au suferit și și-au sacrificat viața, opunându-se unui sistem ideologic tiran și coercitiv în ceea ce privește drepturile fundamentale ale persoanei umane. În acea perioadă de tristă amintire, viața comunității catolice era pusă la grea încercare de regimul dictatorial și ateu: toți Episcopii și mulți credincioși ai Bisericii Greco-Catolice și ai Bisericii Catolice de Rit Latin au fost prigoniți și condamnați la închisoare.
Un alt aspect la moștenirii spirituale a noilor Fericiți este milostivirea. Tenacitatea în a profesa fidelitatea la Cristos era însoțită în ei de o dispoziție la martiriu fără cuvinte de ură pentru prigonitori, față de care au demonstrat o blândețe considerabilă. Este grăitor ceea ce a declarat în timpul închisorii Episcopul Iuliu Hossu: „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru ca să dăruim iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor”. Aceste cuvinte sunt simbolul și sinteza atitudinii cu care acești Fericiți în perioada de încercare au sprijinit poporul lor în a continua să mărturisească credința, fără să cedeze și fără să se răzbune. Această atitudine de milostivire față de torționari este un mesaj profetic, deoarece se prezintă astăzi ca o invitație făcută tuturor să învingem ranchiuna prin caritate și iertare, trăind în mod coerent și curajos credința creștină.
Dragi frați și surori, chiar și astăzi reapar noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună și să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiții ale lor culturale și religioase. Colonizările ideologice disprețuiesc valoarea persoanei, a vieții, a căsătoriei și a familiei (cf. Exort. ap. postsin. Amoris laetitia, 40) și dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee ca și cele din trecut, în mod deosebit tinerilor noștri și copiilor, lăsându-i fără rădăcini din care să poată crește (cf. Enc. Laudato si’, 123-124). Sunt voci care, semănând teamă și diviziune, vor să șteargă și să îngroape cea mai prețioasă moștenire pe care aceste ținuturi au văzut-o născându-se. Mă gândesc, de exemplu, la Edictul de la Turda, din 1586, care sancționa orice fel de radicalism, promovând un act de toleranță religioasă, fiind unul dintre primele cazuri din Europa de acest tip.
Aș dori să vă încurajez să duceți lumina Evangheliei la contemporanii noștri și să continuați să luptați, ca acești Fericiți, împotriva acestor noi ideologii care apar. Să fiți mărturisitori ai libertății și ai milostivirii, făcând să prevaleze fraternitatea și dialogul asupra diviziunilor, incrementând fraternitatea de sânge, care își găsește originea în perioada de suferință în care creștinii, divizați în decursul istoriei, s-au descoperit a fi mai apropiați și mai solidari. Să vă însoțească pe drumul vostru ocrotirea maternă a Preacuratei Fecioare Maria și mijlocirea noilor Fericiți.
Vă oferim, de asemenea, textul integral al discursului de primire a Sfântul Părinte Francisc la Blaj, rostit de Preafericirea Sa Lucian Muresan, arhiepiscopul major al Bisericii Romane Unită cu Roma, Greco-Catolică
Sfinte Părinte, în numele întregii Biserici Greco-Catolice din România și al tuturor oamenilor de bunăvoire de pe aceste meleaguri, vă adresez cele mai călduroase mulțumiri pentru prezența Sanctității Voastre în mijlocul nostru, și mai ales pentru că ați prezidat Dumnezeiasca Liturghie cu beatificarea celor șapte episcopi ai noștri martiri care au ales cu toții să moară decât să se lepede de credința lor catolică.
Dacă în 1952 veneratul predecesor al Sanctității Voastre, Papa Pius al XII-lea, dorea să "sărute lanțurile celor care, întemnițați în mod nedrept, plâng și suferă pentru atacurile asupra religiei" în România, astăzi acest vis devine realitate: Petru este aici. Pentru a ne întări în credință. Pentru a săruta și a vindeca rănile noastre. Pentru a ne încuraja înspre un elan înnoit printr-o autentică "purificare a memoriei", aici pe Câmpia Libertății, loc istoric al emancipării națiunii noastre.
Sfinte Părinte, noi, creștinii români greco-catolici, nu doar credem în unitate, ci, așa cum afirma Sfântul Ioan Paul al II-lea, primul Pontif care a pășit pe pământul românesc, noi mărturisim prin însăși ființa noastră, „de trei secole, prin sacrificii uneori nemaiauzite” credința noastră în Unitate. Inima Bisericii noastre bate aici la Blaj, o turmă mică situată în periferiile existențiale față de cei mari ai acestei lumi. Aici, Biserica noastră, înflăcărată în rugăciune și în acțiune, îi îmbrățișează pe cei de pe urmă, pe cei marginalizați, pe cei săraci, exprimându-și vocația sa înnăscută spre solidaritate.
Vă mulțumim, Sfinte Părinte, pentru această bucurie pe care numai Dumnezeu ne-o poate dărui, atunci când îl celebrăm în Euharistie pe Cel ce ne unește: Isus Cristos, Lumina lumii.
Binecuvântați-ne, Sfinte Părinte, pe noi, Biserica noastră, pe cei bolnavi, pe cei întemnițați, bătrânii, familiile aflate în greutăți, dar și mulții noștri credincioși care trăiesc în diaspora.
Prezența Vicarului lui Cristos astăzi aici la Blaj, ne amintește de gestul simbolic pe care îl manifestăm în celebrarea euharistică - îmbrățișarea păcii, atunci când am schimbat această salutare: "Cristos în mijlocul nostru".
Cardinal
+ Lucian Mureșan
Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
