”Sf. Marta”. Papa Francisc: Să cerem harul rușinii pentru păcatele noastre
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
9 martie 2020 – Vatican News. Sfânta Liturghie celebrată de papa Francisc luni, 9 martie a.c., la ora Romei 7.00, în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului, a fost transmisă în direct pe Internet (streaming).
La fel va fi și ”în zilele următoare”, a precizat directorul Sălii de Presă a Sf. Scaun, Matteo Bruni, specificând că transmisiunea Celebrării euharistice poate fi urmărită live pe player-ul Vatican News. Conexiunea este distribuită de Vatican Media și poate fi primită de toate mijloacele conectate și de toate celelalte mijloace care o solicită ”pentru a permite celor care doresc să urmărească celebrările în uniune de rugăciune cu Episcopul Romei”. Inițiativa fără precedent constituie o noutate a acestui pontificat și este luată ”în contextul situației particulare datorată riscului de răspândire a COVID-19”, dar nu s-a precizat pentru moment durata acestui serviciu online. S-a precizat, însă, că a fost suspendată participarea grupurilor de credincioși oaspeți la Sfintele Liturghii în capela Casei Sf. Marta și că papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie ”de o manieră privată”.
Aceeași procedură adoptată duminica trecută (8 martie a.c.) pentru transmiterea rugăciunii ”Îngerul Domnului” va fi utilizată și pentru audiența generală de miercuri, 11 martie a.c., care va fi transmisă prin legătură video pe maxi-ecranele din Piața Sfântul Petru, dând curs, astfel, indicațiilor decise de autoritățile sanitare vizând evitarea contactului direct între persoane, în special în timpul de așteptare la controlul de securitate pentru accesul în Piață.
La începutul Sfintei Liturghii de luni papa a spus: ”În aceste zile voi oferi Sfânta Liturghie pentru bolnavii care suferă în urma acestei epidemii de Coronavirus, pentru medici, asistenți medicali, voluntarii care îi ajută atât de mult, rudele lor, pentru cei înaintați în vârstă care se află în azilurile de bătrâni, pentru deținuții din închisori. În această săptămână, să ne rugăm împreună această rugăciune puternică la Domnul: «Mântuiește-mă, Doamne, arată-mi îndurare! Piciorul meu este pe calea cea dreaptă. În adunări îl voi binecuvânta pe Domnul».
La omilia Celebrării euharistice papa a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei – luni în cea de-a doua săptămână din Post (Daniel 9,4-10 și Luca 6,36-38) – și a pus accentul pe prima lectură, luată din cartea profetului Daniel. Este vorba, a remarcat papa, de ”o mărturisire a păcatelor. Poporul recunoaște că a păcătuit. «Doamne, tu ai fost credincios față de noi, dar noi am păcătuit, am făcut lucrări de nelegiuiți și de fărădelege. Am fost rebeli, ne-am îndepărtat de la poruncile tale și de la judecățile tale. Nu i-am ascultat pe slujitorii tăi, profeţii, care au vorbit în numele tău către regii noştri, către căpeteniile noastre, către părinţii noştri şi către tot poporul ţării». Este o mărturisire a păcatelor, o recunoaștere a faptului că am păcătuit”.
Papa Francisc: «Când ne pregătim să primim sacramentul reconcilierii, trebuie să facem ceea ce se numește ”cercetarea cugetului” și să vedem ce am făcut eu înaintea lui Dumnezeu: am păcătuit, să recunoaștem păcatul. Dar a recunoaște păcatul nu poate să însemne numai o listă de păcate [la nivel] intelectual, spunând ”Am păcătuit” și apoi să spun asta preotului, iar preotul să mă ierte. Nu e necesar, nu e just să facem acest lucru. Ar fi ca și cum am face o listă cu lucrurile pe care trebuie să le fac sau pe care trebuie să le am sau că am făcut răul, dar apoi rămâne totul în minte. O adevărată mărturisire a păcatelor trebuie să rămână în inimă. A merge să ne spovedim nu înseamnă doar a spune preotului această înșiruire, ”am făcut cutare, cutare și cutare lucru”, apoi plec și, gata, sunt iertat. Nu, nu este asta. Este nevoie de un pas în plus, care este mărturisirea mizeriilor noastre, dar din inimă; adică, e necesar ca lista pe care am făcut-o cu lucrurile rele să coboare în inimă. Așa face Daniel profetul: ”A ta, Doamne, este dreptatea, iar a noastră este ruşinea feţelor” (v. 7)».
Când unul își recunoaște păcatul, când recunoaște că nu s-a rugat bine și simte acest lucru în inima sa, îi vine spontan simțământul rușinii. ”Îmi este rușine că am făcut acest lucru. Cu rușine, îți cer iertare”.
Papa Francisc: «Rușinea pentru păcatele noastre este un har și trebuie să-l cerem. ”Doamne, fă să mă rușinez!”. O persoană care a pierdut rușinea pierde autoritatea morală, pierde respectul celorlalți. Un nerușinat. La fel se întâmplă înaintea lui Dumnezeu: a noastră este rușinea. A ta este dreptatea, a noastră este rușinea. Rușinea feței, ca în ziua aceasta. ”Doamne – continuă [profetul Daniel] - a noastră este ruşinea feţelor, a regilor noştri, a căpeteniilor noastre şi a părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva ta” (v. 7). A Domnului Dumnezeului nostru mai înainte a spus că este dreptatea, acum spune că a lui este îndurarea».
”Atunci când noi avem nu numai amintirea, memoria păcatelor pe care le-am făcut, dar și sentimentul de rușine, acest fapt atinge inima lui Dumnezeu și El răspunde cu milostivire”, a spus papa Francisc la încheierea omiliei. ”Drumul pe care trebuie să mergem în întâmpinarea milostivirii lui Dumnezeu este capacitatea de a se rușina de lucrurile urâte, de lucrurile rele pe care le-am făcut. În acest fel, când eu voi merge să mă spovedesc voi spune nu doar o listă de păcate, dar și sentimentul de confuzie, de rușine pentru că am făcut acestea unui Dumnezeu atât de bun, atât de îndurător, atât de drept. Să cerem astăzi”, a fost îndemnul final al papei, ”harul rușinii, de a ne rușina de păcatele noastre. Domnul să ne dăruiască tuturor harul acesta”.