”Sf. Marta”. Papa Francisc: Să ne rugăm pentru autorități și să nu uităm de cei săraci
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
12 martie 2020 – Vatican News. Cu îndemnul de a însoți cu rugăciunea autoritățile publice, care au răspunderea de a lua decizii în fața pandemiei de Coronavirus, dar și pentru cei săraci și refugiați, papa Francisc a celebrat joi, 12 martie 2020, Sf. Liturghie în capela Casei Sf. Marta din Cetatea Vaticanului. Respectând restricțiile luate de autoritățile sanitare, Sf. Liturghie a fost celebrată fără participarea grupurilor de credincioși, dar, pentru a patra zi la rând, a fost transmisă în direct pe Internet (streaming). La omilia celebrării euharistice, papa a făcut un comentariu la evanghelia zilei, cu parabola bogatului și a lui Lazăr (Lc 16, 19-31), și a îndemnat să nu fim indiferenți în fața dramei celor care, mai ales copiii, suferă de foame sau fug din fața războaielor și găsesc înaintea lor doar ziduri.
Cu o parabolă atât de simplă încât s-ar putea spune că este ”o poveste pentru copii”, Isus – a remarcat papa la omilie – prezintă nu doar o poveste, ci ”posibilitatea ca toată omenirea să trăiască în acest fel, chiar și noi”. Este povestea a doi oameni, din care unul trăia în bogăție și fără griji, iar celălalt, Lazăr, era sărac. În cele din urmă, amândoi au trecut prin legea firii: moartea. Dar în timp ce despre cel bogat se spune doar că ”a fost înmormântat”, despre Lazăr se spune că ”a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham”. Două lucruri, însă, lasă o adâncă impresie:
Papa Francisc: «Faptul că bogatul știa de existența acestui sărac și că îl știa pe nume. Dar nu-i păsa, i se părea normal. Cel bogat făcea, probabil, afaceri care, în cele din urmă, erau împotriva săracilor. Cunoștea foarte clar, era informat despre această realitate. Al doilea lucru care mă impresionează este vorba ”o mare prăpastie” pe care Abraham o spune celui bogat. ”Între noi este o mare prăpastie, nu putem comunica; nu putem trece dintr-o parte în alta”. Este aceeași prăpastie care exista între bogat și Lazăr în timpul vieții. Prăpastia nu a început acolo, prăpastia a început aici».
Pe de altă parte, a reluat papa la omilie, în drama acestui om, care era informat și cunoștea bine realitatea, dar avea inimă închisă, putem vedea ”drama informării care nu coboară în inimă”. Același lucru se poate întâmpla cu noi, a remarcat pontiful. ”Toți știm, pentru că am auzit la telejurnal sau am văzut în ziare, câți copii suferă de foame astăzi în lume; câți copii nu au medicamentele necesare, câți copii nu pot să meargă la școală. Continente întregi care au această dramă. O știm. Deh, sărmanii... și apoi mergem mai departe. Această informație nu coboară în inima noastră și mulți dintre noi, multe grupuri de bărbați și femei trăiesc în această distanță dintre ceea ce gândesc, ceea ce știu și ceea ce simt: inima este desprinsă de minte. Sunt indiferenți. După cum bogatul era indiferent la durerea lui Lazăr. Este prăpastia indiferenței”.
Papa Francisc: «Pe insula Lampedusa, când am mers pentru prima dată, mi-a venit acest cuvânt: globalizarea indiferenței. Poate că noi astăzi, aici, la Roma, suntem îngrijorați pentru că ”s-ar părea că magazinele sunt închise, iar eu trebuie să merg să cumpăr cutare, s-ar părea că nu pot să fac plimbarea din toate zilele, s-ar părea cutare...”. Preocupați pentru lucrurile proprii. Și uităm de copiii flămânzi, uităm de sărmanii oameni care la granițele dintre țări caută libertatea, de acești migranți forțați care fug de foame și de război și găsesc numai un zid, un zid făcut din fier, un zid de sârmă ghimpată, dar e un zid care nu-i lasă să treacă. Știm că există acest lucru, dar nu ajunge la inimă. Noi trăim în indiferență: indiferența este această dramă de a fi bine informat, dar de a nu simți realitatea celuilalt. Aceasta este prăpastia: prăpastia indiferenței».
În fine, papa a evidențiat un alt lucru din evanghelia zilei. ”Aici știm numele celui sărac, îl știm: e Lazăr. Și bogatul îl știa, pentru că atunci când era în iad îi cere lui Abraham să-l trimită pe Lazăr. L-a recunoscut. Trimite-l pe acesta!. Dar nu știm numele bogatului. Evanghelia nu ne spune cum se numea domnul acesta. Nu avea nume. A pierdut numele, avea numai adjectivele vieții sale. Bogat, puternic... atâtea adjective. Aceasta face egoismul în noi: ne face să pierdem identitatea noastră reală, numele nostru, și ne face să punem preț numai pe adjective. La aceasta contribuie mundanitatea. Am căzut în cultura adjectivelor, unde valoarea ta este ceea ce ai, ceea ce poți, dar nu ”Cum te cheamă?” Ai pierdut numele. Indiferența de aduce aici. Pierderea numelui. Suntem doar cei bogați, suntem cutare, suntem cutare. Suntem adjective... Să cerem astăzi Domnului”, a încheiat papa, ”harul de a nu cădea în indiferență, harul ca toate informațiile despre suferințele umane pe care le avem să coboare în inimă și să ne miște ca să facem ceva pentru ceilalți”.
