Divina Milostivire. Papa Francisc: Isus cel înviat cere să-i dăm mizeriile noastre

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
19 aprilie 2020 – Vatican News. ”Pentru ca muribunzii să găsească refugiu în milostivirea Tatălui și cei dragi ai lor să fie consolați de certitudinea credinței în Domnul Înviat”. Este una din intențiile speciale de la Rugăciunea credincioșilor, într-un timp în care fiecare țară își numără zilnic decedații din cauza pandemiei, intenție care a fost înălțată spre cer din sanctuarul Milostivirii Divine la Sfânta Liturghie pe care papa Francisc a celebrat-o în această duminică – a doua a Paștelui – declarată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în urmă cu 20 de ani,  ”Duminica Divinei Milostiviri”.

Papa a plecat de la reședința sa, Casa ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului, cu aproximativ 30 de minute înainte de Sfânta Liturghie, fiind întâmpinat pe treptele sanctuarului de câțiva prelați. La altar, sau mai bine zis în băncile din fața altarului, papa i-a avut alături în calitate de concelebranți pe președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, arhiepiscopul Rino Fisichella, și pe rectorul bazilicii-sanctuar, pr. Josef Bart. Patru cantori din corul diecezei de Roma au susținut cântările liturgice ale Sfintei Liturghii.

La omilie, papa a făcut un comentariu la lecturile biblice ale duminicii, pornind de la evanghelia arătării lui Isus apostolului Toma, singurul care lipsea la prima întâlnire a discipolilor cu Isus cel înviat. În acest fel, a remarcat papa, dacă ”duminica trecută am celebrat învierea Învățătorului, astăzi asistăm la învierea discipolului”. În fața ”necredinței fricoase” a lui Toma, Isus ”o ia din nou de la capăt”: ”se întoarce, se pune în aceeași poziție, în mijlocul discipolilor, și repetă același salut: «Pace vouă!» (Ioan 20,19.26)”.
Papa Francisc: «Învierea discipolului începe de aici, de la această milostivire credincioasă și răbdătoare, de la descoperirea că Dumnezeu nu obosește în a ne întinde mâna ca să ne ridice din căderile noastre. El vrea ca să-l vedem așa: nu ca pe un stăpân cu care trebuie să facem conturile, ci pe Tatăl nostru care ne ridică întotdeauna. În viață, noi mergem înainte pe bâjbâite, ca un copil care începe să meargă, dar cade; câțiva pași și iarăși cade; care și iar cade, și de fiecare dată tatăl îl ridică. Mâna care ne ridică iar și iar este milostivirea: Dumnezeu știe că fără milostivire rămânem la pământ, că pentru a merge avem nevoie să fim puși din nou în picioare».

Amintind originea acestei sărbători, papa a evocat un dialog dintre Isus și Sfânta Faustina Kowalska. În Jurnalul ei (10 octombrie 1937), găsim acest dialog în care călugărița îi spunea Domnului, cu o oarecare satisfacție, că i-a dăruit întreaga viață, tot ceea ce avea. Dar Isus îi răspunde: ”Nu mi-ai dat ceea ce este efectiv al tău”. Ce anume păstrase pentru sine această sfântă călugăriță? Isus îi ”spuse cu amabilitate: «Fiică, dă-mi mizeria ta»”. ”Domnul”, a reluat papa, ”așteaptă să-i ducem mizeriile noastre ca să ne facă să descoperim milostivirea sa”.

La întâlnirea cu Cel înviat, a continuat papa omilia revenind la pagina evangheliei, Isus arată rănile sale în fața discipolilor, ”care erau răniți lăuntric”. Iar Toma, ”când îmbrățișează milostivirea, îi depășește pe ceilalți discipoli: nu crede doar în înviere, dar și în iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. Și face mărturisirea de credință cea mai simplă și cea mai frumoasă: «Domnul meu și Dumnezeul meu!» (Ioan 20,28). Iată învierea discipolului: se împlinește atunci când umanitatea sa fragilă și rănită intră în umanitatea lui Isus. Acolo dubiile se risipesc, acolo Dumnezeu devine Dumnezeul meu, acolo unul începe din nou să se accepte și să-și iubească viața”.
Papa Francisc: «Dragi frați și surori, în încercarea prin care trecem, și noi, asemenea lui Toma, cu temerile și îndoielile noastre, ne-am regăsit fragili. Avem nevoie de Domnul, care vede în noi, dincolo de slăbiciunile noastre, o frumusețe ce nu poate fi suprimată. Împreună cu El, ne redescoperim pe noi înșine prețioși în fragilitatea noastră. Descoperim că suntem asemenea unor cristale foarte frumoase, fragile și prețioase în același timp. Și dacă, asemenea cristalului, suntem transparenți înaintea Lui, lumina Sa, lumina milostivirii, strălucește în noi și, prin noi, în lume. Iată motivul pentru care, după cum a spus Scrisoarea lui Petru, trebuie să fim ”plini de bucurie, deși acum, pentru puțin timp, [...] întristați de felurite încercări” (1 Pt 1,6)».

În această sărbătoarea a Divinei Milostiviri, a reluat papa, ”vestirea cea mai frumoasă ajunge prin discipolul care a ajuns cel mai târziu. Lipsea numai el, Toma. Dar Domnul l-a așteptat. Milostivirea nu-l abandonează pe cel care rămâne în urmă”.
Papa Francisc: «Acum, în timp ce ne gândim la o lentă și anevoioasă reluare după pandemie, se insinuează chiar acest pericol: să uităm de cel care a rămas în urmă. Există riscul să ne lovească un virus mai rău, cel al egoismului indiferent. Se transmite pornind de la ideea că viața merge mai bine dacă mie îmi merge mai bine, că totul va fi bine dacă pentru mine va fi bine. Se pornește de aici și se ajunge la selecția persoanelor, la rebutul celor săraci, la sacrificarea celui din urmă pe altarul progresului. Această pandemie ne amintește, însă, că nu există diferențe sau frontiere între cei care suferă. Suntem cu toții fragili, cu toții egali, cu toții prețioși. Ceea ce se întâmplă ne zdruncină lăuntric: este timpul să îndepărtăm inegalitățile, să vindecăm injustiția care amenință la rădăcină sănătatea întregii umanități!»

Papa a dat ca model de urmat comunitatea creștină de la începuturi, despre care se vorbește în Faptele Apostolilor (2,44-45). ”Primise milostivire și trăia din milostivire”, a remarcat pontiful, înainte de a prelua cuvintele autorului sacru: ”Toți cei care credeau erau împreună și aveau toate în comun; își vindeau proprietățile și bunurile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare” (2,44-45). Aici, a ținut să sublinieze papa, ”nu este ideologie, este creștinism”. În comunitatea aceea, după învierea lui Isus, ”unul singur a rămas în urmă, iar ceilalți l-au așteptat”.
Papa Francisc: «Astăzi, pare să fie invers: o mică parte a omenirii a mers înainte, în timp ce majoritatea a rămas în urmă. Fiecare ar putea să spună: ”Sunt probleme complicate, nu-mi revine mie să am grijă de cei nevoiași, alții trebuie să se gândească!”. Sfânta Faustina, după ce l-a întâlnit pe Isus, a scris: ”Într-un suflet suferind trebuie să-L vedem pe Isus Răstignit, nu un parazit și o povară... [Doamne,] ne dai ocazia să exersăm în faptele de milostenie, iar noi exersăm în judecăți” (Jurnal, 6 septembrie 1937). Ea însăși, însă, într-o zi s-a plâns lui Isus de faptul că, voind să fim milostivi, suntem considerați naivi. A spus: ”Doamne, alții abuză deseori de bunătatea mea”. Iar Isus îi răspunde: ”Nu contează, fiica mea, nu-ți fă griji: tu fii întotdeauna milostivă față de toți” (24 decembrie 1937). Față de toți: să nu ne gândim numai la interesele noastre, la interesele părții noastre. Să luăm această încercare ca pe o șansă de a pregăti viitorul tuturor fără a da pe nimeni deoparte: viitorul tururor. Pentru că fără o viziune de ansamblu nu va exista un viitor pentru nimeni».

”Astăzi”, a încheiat omilia papa Francisc, ”iubirea dezarmată și dezarmantă a lui Isus învie inima discipolului. Asemenea apostolului Toma, să primim și noi milostivirea, mântuirea lumii. Și să folosim milostivirea față de cel mai slab: numai în acest fel vom reclădi o lume nouă”.