Căutare

2019.04.20 Veglia Pasquale 2019.04.20 Veglia Pasquale 

Învierea Domnului cu papa Francisc, în direct la Televiziunea Română

În seara de sâmbătă, 11 aprilie 2020 – Sâmbăta Sfântă după calendarul roman sau latin – papa Francisc prezidează Vigilia pascală la ora Romei 21.00 în bazilica San Pietro. Desigur, și din păcate, fără participarea credincioșilor. Restricțiile stării de urgență, impuse din cauza pandemiei de Covid-19, au determinat modificări semnificative în rânduiala slujbei din noaptea de Paști și din duminica Învierii Domnului. Viglia pascală și ceremonia ”Urbi et Orbi” sunt transmise în direct pe TVR2 în cadrul emisiunii ”Credo”.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
11 aprilie 2020 – Vatican News. Sâmbăta Sfântă, după calendarul roman sau latin, sâmbătă, 11 aprilie a.c., zi în care Biserica rămâne lângă mormântul Domnului, în rugăciune, tăcere și post, meditând pătimirea și moartea lui, precum și coborârea lui la cei din iad, și așteptând învierea lui. Biserica se abține în această zi de la celebrarea Liturghiei, masa altarului fiind dezgolită până după Vigilia solemnă sau privegherea nocturnă în așteptarea învierii, când tristețea face loc bucuriilor pascale, de belșugul cărora va tresălta timp ce cincizeci de zile.

Această noapte este o ”priveghere în cinstea Domnului” (Ex 12,42), cea mai mare și mai nobilă dintre toate solemnitățile. Celebrarea cuprinde, în mod obișnuit, Ceremonia luminii (binecuvântarea focului nou, procesiunea cu lumânarea pascală și vestirea solemnă a Învierii), Liturgia Cuvântului (cu nouă lecturi din Vechiul și Noul Testament), Liturgia baptismală (cu ritul Botezului și reînnoirea făgăduințelor de la Botez) și, în fine, Liturgia euharistică.

Vigilia pascală cu modificări

Din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, slujba din Noaptea de Paști cu papa Francisc a suferit modificări semnificative și se desfășoară fără participarea credincioșilor. Mai întâi, s-a schimbat ora Vigiliei pascale, care începe la 21.00, cu o jumătate de oră mai târziu decât era programată inițial. Apoi, s-a schimbat locul, chiar dacă se rămâne în spațiul liturgic al bazilicii: nu se mai celebrează la Altarul Mărturisirii lui Petru – sub baldachinul artistic ridicat pe mormântul lui Petru - ci la Altarul Catedrei. În fine, modificări au avut loc și în desfășurarea celebrării: ceremonia luminii și binecuvântarea focului nou se desfășoară lângă Altarul Mărturisirii, nu în atriul lăcașului de cult, iar puținii participanți nu vor mai avea în mâini lumânări pe care să le aprindă de la Lumânarea pascală; întreita aclamație ”Lumina lui Christos!” va marca ritmul aprinderii luminilor din interiorul bazilicii; la intonarea imnului ”Gloria!” clopotele  vor începe să tragă, ducând în noaptea de pe cele șapte coline ale Cetății Eterne vestea cea bună a Învierii Domnului; o ultimă schimbare: Liturgia baptismală nu mai cuprinde anul acesta botezul adulților, dar se va face reînnoirea făgăduințelor de la botez.

Duminica Învierii și mesajul ”Urbi et Orbi”

Aceeași sobrietate se oglindește și în celebrările din Duminica Paștelui, 12 aprilie 2020. Potrivit uzanței, în cursul dimineții, papa celebra Liturghia în Piața San Pietro, iar la ora 12.00, mergea la balconul central al bazilicii pentru mesajul pascal și binecuvântarea ”Urbi et Orbi”. Contextul pandemiei a adus și aici modificări importante. Astfel, papa Francisc celebrează Sfânta Liturghie la ora 11.00 la Altarul Catedrei din bazilica San Pietro. Evanghelia învierii este proclamată, ca de obicei, în greacă și latină. La finalul Liturghiei, în jurul orei 12.00, papa merge în sacristie, unde își lasă veșmintele liturgice, apoi se întoarce în bazilică și merge în fața Altarului Mărturisirii, de unde transmite ”Urbi et Orbi” mesajul pascal și binecuvântarea apostolică, însoțită de darul indulgenței plenare.

O ”Săptămână Sfântă neobișnuită”

Se încheie, astfel, cu o notă de tristețe pentru imposibilitatea participării credincioșilor, o Săptămână Sfântă cu adevărat neobișnuită, după cum o numea chiar papa Francisc într-un mesaj pregătitor. În tăcerea nopții de Paști care se lasă asupra comunităților noastre, răsună și în acest fel ”Evanghelia Paștelui”: ”în Isus înviat, viața a învins moartea. Această credință pascală hrănește speranța noastră”. Papa vrea să o împărtășească împreună cu toți în această seară, pentru că ”este speranța într-un timp mai bun, în care să fim mai buni noi înșine, eliberați în sfârșit de rău și de această pandemie. Este o speranță, nu o iluzie, iar speranța nu dezamăgește”.

Transmisiuni în direct: Vatican Media și Televiziunea Română

Să mai adăugăm, în fine, că celebrările pascale de la Vatican sunt transmise în direct pe canalul YouTube Vaticannews, fiind puse, prin Vatican Media, la dispoziția celor care solicită conexiunea în vederea transmisiunilor live la televiziune, radio și social-media.

Păstrând cu fidelitate oferta festivă din anii precedenți, Televiziunea Română transmite în direct de la Vatican, în cadrul emisiunii ”Credo”, Vigilia pascală din noaptea de Paști – sâmbătă, la ora României 22.00 pe TVR2 - și, în Duminica Învierii, la ora 13.00, tot pe TVR2, binecuvântarea ”Urbi et Orbi”.

11 aprilie 2020, 12:35