”Urbi et Orbi”. Papa Francisc: Rănile Celui înviat să vindece rănile omenirii suferinde
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
12 aprilie 2020 – Vatican News. Nu acesta este timpul indiferenței; nu acesta este timpul egoismului; nu acesta este timpul dezbinărilor; nu acesta este timpul uitării; Isus care a înviat din morți și poartă în trupul său glorios rănile de neșters ale pătimirii, să vindece rănile omenirii suferinde din cauza pandemiei de coronavirus. Cu un puternic apel la unitate între toți factorii mondiali, pentru a înfrunta ca o singură familie, criza sanitară globală, papa Francisc a adresat Cetății și Lumii – Urbi et Orbi – tradiționalul său mesaj pascal, duminică, 12 aprilie 2020.
După ce în noaptea precedentă a celebrat solemna Vigilie pascală în bazilica San Pietro, papa Francisc a prezidat duminică, solemnitatea Învierii Domnului, Sfânta Liturghie la Altarul Catedrei din bazilica petrină. Ca de obicei, în ultimele săptămâni, din cauza pandemiei, celebrările s-au desfășurat fără participarea credincioșilor, fiind de față doar câteva persoane. După celebrarea euharistică de duminică, papa a mers în fața Altarului Mărturisirii, ridicat pe mormântul Sfântului Petru, de unde a adresat așteptatul mesaj pascal în contextul actualei crize sanitare globale. Un cuvânt special a fost adresat Uniunii Europene, care ”se confruntă cu o provocare epocală, de care depinde nu doar viitorul ei, dar și al lumii întregi”.
Papa Francisc a spus că Învierea lui Cristos ”nu rezolvă problemele” în mod magic, dar deschide inima la speranță, o speranță de care are urgentă nevoie ”sărmana noasră omenire”, de la bolnavii din țările apropiate până la refugiații din colțurile cele mai îndepărtate ale planetei.
Vă oferim aici în traducere de lucru mesajul pascal ”Urbi et Orbi” transmis de papa Francisc în Duminica Paștelui, 12 aprilie din anul mântuirii 2020.
«Dragi frați și surori, Paști Fericit!
Astăzi răsună în lumea întreagă vestea Bisericii: ”Isus Cristos a înviat!” – ”Adevărat a înviat!”.
Ca o flacără nouă, această Bună Vestire s-a aprins în noapte: noaptea unei lumi care deja se confruntă cu provocări epocale și acum, asuprită de pandemie, care pune la grea încercare marea noastră familie umană. În această noapte a răsunat vocea Bisericii: ”Cristos, speranța mea, a înviat!” (Secvența pascală).
E un alt fel de ”contagiere”, care se transmite de la inimă la inimă – pentru că fiecare inimă umană așteaptă această Bună Vestire. Este contagierea speranței: ”Cristos, speranța mea, a înviat!”. Nu este vorba de o formulă magică, ce face să dispară problemele. Nu, învierea lui Cristos nu este aceasta. Este, în schimb, victoria iubirii asupra rădăcinii răului, o victorie care nu ”sare” peste suferință și moarte, ci trece prin ele deschizând o cale în abis, transformând răul în bine: marca exclusivă a puterii lui Dumnezeu.
Cel care a înviat este cel a fost răstignit, nu altul. În trupul său glorios poartă rănile de neșters: rănile preschimbate în deschizături de speranță. Spre El îndreptăm privirea noastră ca să vindece rănile omenirii suferinde.
Gândul meu se îndreaptă în această zi mai ales spre cei care au fost afectați direct de coronavirus: bolnavi, cei care au murit și rudele care deploră dispariția celor dragi, cărora nu au reușit, uneori, să le ofere nici chiar ultimul salut. Domnul vieții să-i primească cu sine, în Împărăția sa, pe cei răposați și să dăruiască întărire și speranță celor care sunt încă încercați, mai ales celor în vârstă și persoanelor singure. Să nu facă să le lipsească mângâierea sa și ajutoarele necesare celor care se află în condiții de vulnerabilitate deosebită, precum cei care lucrează în casele de cură sau trăiesc în cazărmi și în penitenciare. Pentru mulți, este un Paști de singurătate, trăit în doliu și multe lipsuri pe care le provoacă pandemia, de la suferințele trupești la problemele economice.
Acest morb nu ne-a lipsit numai de afecțiunea celor dragi, dar și de posibilitatea de a lua personal consolarea care izvorăște din Sacramente, mai ales din Euharistie și Reconciliere. În multe țări, nu a fost posibilă apropierea de Sfintele Taine, dar Domnul nu ne-a lăsat singuri! Rămânând uniți în rugăciune, suntem siguri că El a pus mâna sa asupra noastră (cf. Ps 138,5), repetându-ne cu tărie: Nu te teme, ”am înviat și sunt întotdeauna cu tine” (cf. Liturghierul Roman).
Isus, mielul nostru de Paști, să dea tărie și speranță medicilor și asistenților medicali, care pretutindeni dau o mărturie de îngrijire și de iubire a aproapelui până la capătul puterilor și, nu rareori, până la sacrificarea sănătății proprii. Către ei, precum și către cei care lucrează cu asiduitate ca să garanteze serviciile esențiale, necesare unei coexistențe civilizate, forțele de ordine și militarii care în multe țări au contribuit la ușurarea dificultăților și a suferițelor populației, se îndreaptă gândul nostru plin de afecțiune, însoțit de recunoștința noastră.
În aceste săptămâni, viața a milioane de persoane s-a schimbat dintr-o dată. Pentru mulți, a rămâne în casă a fost o ocazie de a reflecta, de a opri ritmul frenetic al vieții, de a sta cu cei dragi și a se bucura de însoțirea lor. Pentru mulți, însă, a fost și un timp de preocupare cu privire la viitorul care se prezintă nesigur, la locul de muncă pe care riscă să-l piardă și la celelalte urmări pe care actuala criză le aduce cu sine. Îi încurajez pe cei care au răspunderi politice să lucreze activ în favoarea binelui comun al cetățenilor, furnizând mijloacele și instrumentele necesare pentru a permite tuturor să ducă o viață demnă și a favoriza, atunci când circumstanțele o vor permite, reluarea obișnuitelor activități de fiecare zi.
Nu acesta este timpul indiferenței, pentru că toată lumea suferă și trebuie să se regăsească unită pentru a înfrunta pandemia. Isus înviat să dea speranță tuturor celor săraci, celor care trăiesc în periferii, refugiaților și celor fără adăpost. Să nu fie lăsați singuri acești frați și surori mai slabi, care locuiesc în orașele și periferiile din orice parte a lumii. Să-i facem să nu ducă lipsă de bunurile de primă necesitate, mai greu de găsit acum, când multe activități sunt închise, de medicamente și, mai ales, de posibilitatea unei adecvate asistențe sanitare. Luând în considerare circumstanțele, să se reducă totodată sancțiunile internaționale care frânează posibilitatea țărilor destinatare să ofere un sprijin adecvat propriilor cetățeni, iar toate statele să fie puse în condiția de a face față necesităților mai mari ale momentului, reducând, dacă nu chiar anulând, datoria care apasă asupra bilanțului statelor mai sărace.
Nu acesta este timpul egoismelor, pentru că provocarea pe care o înfruntăm ne unește pe toți și nu face deosebire de persoane. Dintre numeroasele regiuni ale lumii lovite de coronavirus, îndrept un gând special spre Europa. După al Doilea Război Mondial, acest iubit continent a putut să învie grație unui concret spirit de solidaritate, care i-a permis să depășească rivalitățile trecutului. Este mai urgent ca niciodată, mai ales în circumstanțele actuale, ca atare rivalități să nu prindă din nou vigoare, ci ca toți să se recunoască drept parte a unei singure familii și să se susțină reciproc. Astăzi, Uniunea Europeană are în față o provocare epocală, de care va depinde nu doar viitorul ei, dar și al lumii întregi. Să nu se piardă ocazia de a da o ulterioară dovadă de solidaritate, făcând recurs chiar la soluții inovatoare. Alternativa este doar egoismul intereselor particulare și tentația unei întoarceri la trecut, cu riscul de a pune la grea încercare coexistența pașnică și progresul următoarelor generații.
Nu acesta este timpul dezbinărilor. Cristos, pacea noastră, să-i lumineze pe cei care au responsabilități în conflicte, ca să aibă curajul de a adera la apelul privind o încetare a focului globală și imediată în toate colțurile lumii. Nu acesta este timpul în care să se continue producția și traficul de arme, cheltuind capitaluri imense care ar trebui să fie folosite pentru îngrijirea persoanelor și salvarea de vieți omenești. Să fie, în schimb, timpul în care să se pună, în sfârșit, capăt îndelungului război care a însângerat Siria, conflictului din Yemen și tensiunilor din Irak, precum și din Liban. Să fie acesta timpul în care israelienii și palestinienii să reia dialogul pentru a găsi o soluție stabilă și durabilă, care să permită ambelor părți să viețuiască în pace. Să înceteze suferințele populației care trăiește în regiunile răsăritene ale Ucrainei. Să se pună capăt atacurilor teroriste comise împotriva atâtor persoane nevinovate din diverse țări ale Africii.
Nu acesta este timpul uitării. Criza pe care o înfruntăm să nu ne facă să uităm de atâtea alte stări de urgență care poartă cu sine suferința multor persoane. Stăpânul vieții să se arate aproape de populațiile din Asia și Africa ce trec prin grave crize umanitare, precum în regiunea Cabo Delgado, în nordul Mozambicului. Să încălzească inimile atâtor persoane refugiate și evacuate, din cauza războaielor, secetei și foametei. Să dea protecție atâtor migranți și refugiați, printre care sunt mulți copii, care trăiesc în condiții intolerabile, mai ales în Libia și la granița dintre Grecia și Turcia; nu vreau să uit de Insula Lesbos. Să permită Venezuelei să ajungă la soluții concrete și imediate, menite să permită ajutorul internațional pentru populația care suferă din cauza gravei conjuncturi politice, socio-economice și sanitare.
Dragi frați și surori,
Indiferența, egoismul, dezbinările, uitarea nu sunt, într-adevăr, cuvinte pe care vrem să le auzim în timpul de față. Vrem să le interzicem în orice timp! Acestea par să predomine în noi când înving teama și moartea, altfel spus, atunci când nu-L lăsăm să învingă pe Domnul Isus în inima și în viața noastră. El, care a învins deja moartea, deschizându-ne calea mântuirii veșnice, să alunge întunericul sărmanei noastre omeniri și să ne conducă în ziua sa glorioasă, care nu cunoaște apus.
Cu aceste gânduri, vă urez tuturor un Paști Fericit!».
La finalul mesajului pascal, papa Francisc a invocat Binecuvântarea apostolică, însoțită de darul indulgenței plenare, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
