Papa Francisc și dialogul cu islamul: trei repere ale unui magisteriu

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
10 martie 2021 – Vatican News. Directorul editorial Vatican News, jurnalistul Andrea Tornielli, a publicat un amplu editorial în care evidențiază importanța recentei călătorii apostolice a papei Francisc în Irak (5-8 martie 2021). Chestiunea religioasă, adorarea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui, notează editorialistul, nu pot fi separate de angajamentul concret în favoarea dreptății și a păcii.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, ample paragrafe din editorialul lui Andrea Tornielli:

Există un fir roșu care leagă trei intervenții importante ale papei Francisc cu privire la dialogul interreligios și, în particular, dialogul cu islamul. Este un magisteriu care arată o ”road map” cu trei puncte de referință fundamentale: rolul religiei în societățile noastre, criteriul adevăratei religiozități și calea concretă pentru a merge ca frați și a construi pacea. Le găsim în discursurile pe care Episcopul Romei le-a ținut în Azerbaidjan în 2016, în Egipt în 2017 și acum, în decursul călătoriei sale istorice în Irak, la memorabila întâlnire din cetatea Ur a Caldeilor, cetatea lui Abraham.

Primul discurs avea ca interlocutori șiiții azeri, dar și celelalte comunități religioase din Azerbaidjan; al doilea era adresat în principal musulmanilor sunniți egipteni și, în fine, al treilea se adresa unui auditoriu interreligios mai amplu, chiar dacă majoritar musulman, care cuprinde atât creștinii cât și reprezentanții vechilor religii mesopotamiene. Ceea ce propune și realizează papa Francisc constituie o abordare care nu uită de diferențe și identități pentru a reduce totul pe același plan. Este, în schimb, o chemare la a fi credincioși propriei identități religioase pentru a respinge orice instrumentalizare a religiei în alimentarea urii, dezbinării, terorismului, discriminării și, în același timp, pentru a da mărturie în societățile din ce în ce mai secularizate că avem nevoie de Dumnezeu.

La Baku, în fața șeicului musulmanilor din Caucaz și a reprezentanților celorlalte comunități religioase ale țării, papa Francisc a amintit ”marea îndatorire” a religiilor, aceea de ”a însoți oamenii în căutare unui sens al vieții, ajutându-i să înțeleagă că limitatele capacități ale ființei umane și bunurile acestei lumi nu trebuie să devină un absolut”.

La Cairo, intervenind la Conferința internațională pentru pace promovată de marele imam Al Tayyeb, al Universității Al Azhar, papa a spus că Muntele Sinai ”ne amintește mai întâi de toate că autentica alianță de pe pământ nu poate să facă abstracție de cer, că umanitatea nu poate să-și propună să se întâlnească în pace excluzându-L pe Dumnezeu de la orizont și nici nu poate să urce pe munte pentru a-L lua în stăpânire pe Dumnezeu”. Un mesaj de mare actualitate în fața a ceea ce papa numește ”un paradox periculos”, și anume, pe de o parte, tendința de a restrânge religia numai la sfera privată ”fără a o recunoaște ca dimensiune constitutivă a ființei umane și a societății”, iar pe de alta, confuzia inoportună dintre sfera religioasă și sfera politică.

La Ur, sâmbătă, 6 martie a.c., papa Francisc a amintit că dacă omul ”îl exclude pe Dumnezeu, sfârșește prin a adora lucrurile pământești”, invitând la a ridica ochii spre Cer și definind drept ”adevărată religiozitate” cea care îl adoră pe Dumnezeu și îl iubește pe aproapele.

La Cairo, papa a explicat că responsabilii religiilor sunt chemați ”să demaște violența care se îmbracă într-o presupusă sacralitate, bazându-se pe absolutizarea egoismului în loc să aibă la bază deschiderea spre Absolut” și ”să denunțe încălcările demnității umane și a drepturilor omului, să aducă la lumină tentativele de a justifica orice formă de ură în numele religiei și să le condamne ca o falsificare idolatrică a lui Dumnezeu”.

La Baku, pontiful a evidenția ca îndatorire a religiilor aceea de a ajuta ”la a discerne binele și a-l pune în practică prin fapte, prin rugăciune și prin efortul muncii interioare, sunt chemate să edifice cultura întâlnirii și a păcii, făcută din răbdare, înțelegere, pași mărunți și concreți”. Într-un timp de conflicte, amintea Succesorul lui Petru în Azerbaidjan, religiile trebuie să fie ”auroră de pace, semințe de renaștere printre devastările de moarte, ecouri de dialog care răsună fără contenire, căi de întâlnire și de reconciliere pentru a ajunge chiar și acolo unde tentativele medierilor oficiale par să nu genereze efecte”. În Egipt a explicat că ”nicio incitare violentă nu va garanta pacea” și că ”pentru a preveni conflictele și a edifica pacea este fundamental a lucra pentru a îndepărta situațiile de sărăcie și de exploatare, unde extremismul prinde rădăcini mai ușor”. Cuvinte care au răsunat și în discursul de la Ur: ”Nu va fi pace fără împărțirea cu celălalt și fără primirea celuilalt, fără o dreptate care să asigure echitate și promovarea tuturor, începând de la cei mai slabi. Nu va fi pace fără popoare care își întind mâna spre alte popoare”.

În cele trei intervenții papale, așadar, este arătat rolul pe care îl are astăzi religiozitatea, într-o lume în care predomină consumismul și respingerea sacrului și unde există tendința de a restrânge credința la sfera privată. Dar, explică mai departe Francisc, este nevoie de o religiozitate autentică, una care să nu separe niciodată adorarea lui Dumnezeu de iubirea față de frați și surori. În fine, papa arată un mod prin care religiile pot contribui la binele societăților noastre, reclamând necesitatea unei angajări pentru cauza păcii și pentru a răspunde la problemele și necesitățile concrete ale celor din urmă, ale săracilor și ale celor lipsiți de apărare. Este propunerea de a merge unii alături de alții, ”toți frați”, pentru a fi concret artizani de pace și dreptate, dincolo de diferențe și respectând respectivele identități. Un exemplu pentru această cale a fost citat de papa Francisc amintind ajutorul acordat de tinerii musulmani fraților lor creștini în apărarea bisericilor din Bagdad. Un alt exemplu a fost oferit la Ur de mărturia doamnei Rafah Hussein Baher, irakiană de religie sabeană (mandeism), care a amintit jertfa lui Najay, bărbat de aceeași religie ca ea din Basrah, care și-a pierdut viața pentru a salva viața vecinului său musulman.