Să nu cădem în mândria de a disprețui rugăciunea orală sau șoptită: papa Francisc

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
21 aprilie 2021 – Vatican News. Rugăciunea orală, rostită cu voce tare sau în șoaptă, a fost în centrul catehezei prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, 21 aprilie 2021. Din cauza restricțiilor sanitare impuse de autorități în această perioadă de pandemie, audiența generală s-a desfășurat în biblioteca Palatului Apostolic și a fost transmisă live în streaming pe canalul Youtube Vatican News.

”Rugăciunea înseamnă dialog cu Dumnezeu”, a subliniat pontiful încă de la începutul catehezei, ”și orice creatură, într-un anumit sens, dialoghează cu Dumnezeu. În ființa umană, rugăciunea devine cuvânt, invocație, cântare, poezie... Cuvântul dumnezeiesc s-a făcut trup și, în trupul fiecărui om, cuvântul se întoarce la Dumnezeu în rugăciune”.
Papa Francisc: ”Cuvintele sunt făpturile noastre, dar sunt și mamele noastre și, într-o anumită măsură, ele ne formează. Cuvintele unei rugăciuni ne fac să trecem fără pericol printr-o vale întunecată, ne conduc spre pășuni verzi și bogate în apă, făcându-ne să benchetuim sub ochii unui dușman, după cum ne învață să recităm un psalm (cf. Psalm 23). Cuvintele se nasc din sentimente, dar există și un drum invers: cel prin care cuvintele modelează sentimentele. Biblia îl educă pe om să facă în așa fel încât totul să se întâmple în lumina cuvântului, încât nimic omenesc să nu fie exclus, cenzurat. Mai ales durerea este periculoasă dacă rămâne acoperită, închisă înăuntrul nostru. O durere închisă în interiorul nostru, care nu poate să se exprime sau să răsufle, poate să otrăvească sufletul, este mortală”.

Acesta este motivul pentru care, a spus mai departe papa la cateheză, Sfânta Scriptură ne învață să ne rugăm chiar și ”cu ajutorul unor cuvinte uneori îndrăznețe”. Autorii sacri ”nu vor să ne amăgească în privința omului: ei știu că în inima lui sălășluiesc și sentimente mai puțin edificatoare, de-a dreptul ura”. ”Nimeni dintre noi nu se naște sfânt”, a recunoscut papa Francisc, ”iar atunci când aceste sentimente rele bat la ușa inimii noastre trebuie să fim capabili să le dezamorsăm prin rugăciune și prin cuvintele lui Dumnezeu”.
Papa Francisc: ”Prima rugăciune omenească este întotdeauna o recitare vocală. Cele care se mișcă mai întâi sunt buzele. Chiar dacă cu toții știm că a ne ruga nu înseamnă a repeta cuvinte, cu toate acestea rugăciunea orală este cea mai sigură și este întotdeauna posibilă exercitarea ei. Sentimentele, în schimb, oricât ar fi de nobile, sunt întotdeauna nesigure: vin și pleacă, ne părăsesc și se întorc. Mai mult, chiar și harurile rugăciunii sunt imprevizibile: în anumite momente, consolările sunt îmbelșugate, dar în zilele mai întunecoase par să se evaporeze cu totul. Rugăciunea inimii este misterioasă și în anumite momente lipsește. Rugăciunea buzelor, cea pe care o rostim în șoaptă sau pe care o recităm împreună, este, în schimb, întotdeauna disponibilă și necesară ca lucrul manual”.

Catehismul Bisericii Catolice, a continuat papa Francisc, afirmă că ”rugăciunea orală este o componentă indispensabilă a vieții creștine. Pe discipoli, atrași de rugăciunea tăcută a Învățătorului, acesta îi învață o rugăciune vocală, Tatăl nostru” (nr. 2701).
Papa Francisc: ”Cu toții ar trebui să avem smerenia acelor bătrâni care, în biserică, poate pentru că auzul lor nu mai este atât de fin, recită cu jumătate de glas rugăciunile pe care le-au învățat de copii, făcând să vuiască bolțile cu șoaptele lor. Acea rugăciune nu deranjează tăcerea, dar mărturisește fidelitatea față de datoria rugăciunii, practicată pentru toată viața, fără a înceta vreodată. Acești rugători ai rugăciunii umile sunt deseori marii mijlocitori ai parohiilor: sunt stejarii care, din an în an, își întind frunzarul ca să ofere umbră unui număr cât mai mare de persoane. Numai Dumnezeu știe când și cât este de unită inima lor cu acele rugăciuni recitate: cu siguranță, chiar și aceste persoane au trebuit să înfrunte nopți și momente de pustiu. Dar față de rugăciunea orală se poate rămâne întotdeauna fideli. Ea este ca o ancoră: se agață de funie ca să rămână acolo, fideli, indiferent de ceea ce se întâmplă”.

Papa a vorbit mai departe de ”statornicia acelui pelerin rus, despre care vorbește o cunoscută operă de spiritualitate, care a învățat arta rugăciunii repetând la nesfârșit aceeași invocație: Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de noi, păcătoșii!”.
Papa Francisc: ”De aceea, nu trebuie să disprețuim rugăciunea orală. Cineva spune: Așa ceva e un lucru pentru copii, pentru cei neștiutori. Eu caut rugăciunea minții, meditația, pustiul interior, ca să vină Dumnezeu. Vă rog, nu trebuie să cădem în mândria de a disprețui rugăciunea orală. Este rugăciunea celor simpli, cea pe care ne-a învățat-o Isus: Tatăl nostru, care ești în ceruri... Cuvintele pe care le rostim ne iau de mână. În anumite momente ne redau gustul, trezesc chiar și inima cea mai adormită, retrezesc sentimentele de care nici nu ne mai aduceam aminte și ne duc de mână către experiența lui Dumnezeu. Dar, mai presus de toate, sunt singurele, în mod sigur, care îndreaptă către Dumnezeu cererile pe care El vrea să le audă. Isus nu ne-a lăsat în ceață. Ne-a spus: Când vă rugați, voi să spuneți așa... Atunci ne-a învățat rugăciunea Tatăl Nostru (cf. Matei 6,9)”.

La finalul audienței, papa a îndemnat credincioșii de limba italiană ca ”timpul pascal pe care îl trăim în această perioadă să trezească în voi renașterea în Spiritul Sfânt ca să trăiți o viață nouă, plină de iubire și de entuziasm”. La nelipsitul salut adresat ca de obicei bătrânilor, tinerilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, pontiful a transmis îndemnul ca „în această perioadă pascală, care ne invită să medităm asupra tainei Învierii lui Cristos, gloria Domnului să fie pentru fiecare izvor de noi energii pe drumul către mântuire”.

Audiența generală s-a încheiat cu binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.