Angelus. Papa Francisc: Domnul nu vine cu efecte speciale, ci în modestia vieții de zi cu zi
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
4 iulie 2021 – Vatican News. Cu un amplu comentariu la evanghelia duminicii după ritul roman sau latin, cu episodul întoarcerii lui Isus la Nazaret, papa Francisc a condus duminică, 4 iulie a.c., rugăciunea ”Îngerul Domnului” împreună cu mii de romani și pelerini prezenți la amiază în Piața San Pietro. La saluturile finale, papa a făcut un apel la reconciliere în eSwatini (fosta Swaziland) și a anunțat că va efectua o călătorie apostolică în Ungaria și Slovacia în luna septembrie a anului curent cu ocazia Congresului Euharistic Internațional de la Budapesta.
Evanghelia acestei duminici, a remarcat papa în alocuțiunea sa, ne prezintă ”necredința consătenilor lui Isus” (Marcu 6,1-6). După ce predicase prin alte sate din Galileea, Isus trece pe la Nazaret, unde crescuse cu Maria și Iosif, iar într-o zi de sâmbătă, începe să învețe în sinagogă. Mulți din cei care îl ascultau se întrebau: ”De unde îi vine această înțelepciune? Nu este fiul lemnarului și al Mariei, al vecinilor noștri pe care îi cunoaștem bine?” (cf. vv.1-3). În fața acestei reacții, Isus afirmă un adevăr care a intrat în patrimoniul înțelepciunii populare: ”Un profet nu este disprețuit decât în patria lui, printre rudele sale și în casa lui” (v. 4). Atitudinea consătenilor lui Isus este emblematică: ”am putea spune că ei îl cunosc pe Isus, dar nu-L recunosc”.
Papa Francisc: ”Într-adevăr, este o diferență între a cunoaște și a recunoaște: putem să cunoaștem diferite lucruri despre o persoană, să ne facem o idee, să ne bizuim pe ceea ce spun alții, poate chiar să o întâlnim în cartier, dar toate acestea nu sunt îndeajuns. Este vorba de un a cunoaște superficial, care nu recunoaște unicitatea acelei persoane. Este un risc pe care îl putem întâlni cu toții: ne gândim că știm multe despre o persoană, o etichetăm și o închidem în prejudecățile noastre. Tot la fel, consătenii lui Isus îl cunosc de treizeci de ani și își închipuie că știu totul, dar în realitate nu și-au dat seama niciodată cine este el cu adevărat. Se opresc la exterioritate și refuză noutatea lui Isus”.
Când lăsăm să predomine ”comoditatea obișnuinței și dictatura prejudecăților”, a reluat papa Francisc, ”este greu să te deschizi la noutate și să te lași cuprins de uimire. Se ajunge că, deseori, de la viață, de la experiențe și chiar de la persoane căutăm doar ceea ce confirmă ideile și schemele noastre, pentru a nu trebui să depunem niciodată efortul schimbării. Se poate întâmpla chiar cu Dumnezeu, chiar nouă, celor care avem credință, celor care ne gândim că îl cunoaștem pe Isus, că știm deja toate despre El și că ne este îndeajuns să repetăm lucrurile dintotdeauna. Dar fără deschiderea față de noutate și de surprizele lui Dumnezeu, fără uimire, credința devine o litanie obosită care încetul cu încetul se stinge”.
În cele din urmă, de ce nu-L recunosc pe Isus consătenii săi și de ce nu cred în El? Care este motivul?
Papa Francisc: ”În câteva cuvinte, putem spune că ei nu acceptă scandalul Întrupării. E scandalos că imensitatea lui Dumnezeu se revelează în micimea trupului nostru, că Fiul lui Dumnezeu este fiul lemnarului, că divinitatea se ascunde în umanitate, că Dumnezeu locuiește în chipul, cuvintele și gesturile unui simplu om. Iată scandalul: întruparea lui Dumnezeu, concretețea sa, cotidianitatea sa. În realitate, e mai comod un Dumnezeu abstract și distant care nu se amestecă în situații și car acceptă o credință îndepărtată de viață, de probleme, de societate. Sau ne place să credem într-un Dumnezeu cu efecte speciale, care face numai lucruri excepționale și dă întotdeauna mari emoții. În schimb, Dumnezeu s-a întrupat: smerit, blând, ascuns, se face aproape de noi locuind în normalitatea vieții noastre de fiecare zi. Și atunci, asemenea consătenilor lui Isus, riscăm ca, atunci când trece, să nu-L recunoaștem, dimpotrivă, să ne scandalizăm de El”.
”Acum, în rugăciune”, a încheiat papa alocuțiune sa, ”să-i cerem Fecioarei Maria, care a primit misterul lui Dumnezeu în cotidianitatea de la Nazaret, să avem ochii liberi și inima liberă de prejudecăți, ochii deschiși la uimire, la surprizele lui Dumnezeu, la prezența sa smerită și ascunsă în viața de zi cu zi”.
La saluturile finale, papa a făcut un apel la reconciliere în eSwatini (ex Swaziland) și a anunțat că va efectua o călătorie apostolică în Ungaria și Slovacia (12-15 septembrie 2021) cu ocazia Congresului Euharistic Internațional de la Budapesta.
După rugăciunea ”Îngerul Domnului”, papa Francisc a invocat binecuvântarea apostolică ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.