Budapesta. Papa Francisc a întâlnit Consiliul Ecumenic și Comunitățile Ebraice

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
12 septembrie 2021 – Vatican News. ”Înrădăcinați în ascultarea Celui Preaînalt și a celorlalți, îi vom ajuta pe contemporanii noștri să se primească unii pe alții și să se iubească. Numai dacă vom fi rădăcini de pace și germeni de unitate, vom fi credibili în ochii lumii”: a spus papa Francisc la întâlnirea cu reprezentanții Consiliului Ecumenic al Bisericilor și ai unor Comunități Ebraice din Ungaria, duminică, 12 septembrie a.c., la Muzeul de Belle Arte din Budapesta.

”Cuvintele voastre și prezența voastră, unul lângă celălalt, exprimă o mare dorință de unitate”, a subliniat papa încă de la începutul discursului său. ”Acestea povestesc despre un drum, uneori în urcuș, în trecut unul anevoios, dar pe care îl înfruntați cu curaj și bună voință, susținându-vă unii pe alții sub privirea Celui Preaînalt, care îi binecuvântează pe frații care trăiesc împreună (cf. Ps 133,1)”.

Papa i-a salutat pe ”frații în credința în Cristos” și a binecuvântat parcursul de comuniune pe care îl alimentează prin rugăciunea comună, precum și pe ”frații în credința lui Abraham, părintele nostru”, remarcând că apreciază mult ”angajamentul pentru care au dat mărturie de a abate zidurile de separare din trecut”. ”Evrei și creștini”, a spus în continuare papa, ”voi doriți să vedeți în celălalt nu un străin, ci un prieten; nu un adversar, ci un frate. Aceasta este schimbarea felului de a vedea, o schimbare binecuvântată de Dumnezeu, convertirea care deschide noi începuturi, purificarea care reînnoiește viața”.

Papa a menționat sărbătorile ebraice Rosh Hashanah și Yom Kippur, care se marchează chiar în această perioadă, ocazie cu care a transmis felicitările sale. ”Dumnezeul Părinților noștri”, a subliniat papa, ”deschide mereu noi drumuri: după cum a transformat pustiul într-o cale către Țara Făgăduită, tot la fel dorește să ne conducă din pustiurile aride ale nesuferinței și indiferenței către mult dorita patrie a comuniunii”.

Dezvoltând imaginea sugestivă a Podului Lanțurilor, care leagă cele două părți ale orașului, papa a subliniat că acest pod ”nu le contopește, ci le păstrează unite. La fel trebuie să fie legăturile dintre noi. Ori de câte ori a exista tentația de a-l absorbi pe celălalt, nu s-a construit, ci s-a distrus. Tot la fel atunci când s-a vrut ghettoizarea, nu integrarea lui. De câte ori s-a întâmplat aceasta în istorie! Trebuie să fim vigilenți, trebuie să ne rugăm ca să nu se mai întâmple niciodată. Și să ne angajăm pentru a promova împreună o educație la fraternitate, astfel încât răbufnirile urii pe care vrem să o distrugem să nu fie dominante. Mă gândesc la amenințarea antisemitismului, care încă mai șerpuiește în Europa și în alte părți. Este un fitil care trebuie stins. Dar modul cel mai bun de a-l dezamorsa este să lucrăm de o manieră pozitivă împreună, să promovăm fraternitatea. Podul ne învață în continuare: acesta este susținut de mari lanțuri, formate din atât de multe inele. Noi suntem aceste inele și fiecare inel este fundamental: de aceea, nu mai putem să trăim în suspiciune și ignoranță, distanți și în dezacord”.

Papa a citat un poet al Ungariei, Miklós Radnóti, a cărui carieră a fost frântă de ura oarbă a celor care, ținând cont de origine lui evreiești, mai întâi i-au interzis să predea și apoi l-au îndepărtat de familie. În ”Jurnalul lui Bor”, singura colecție de poezii care a supraviețuit Holocaustului, el ”dă mărturie pentru forța de a crede în căldura iubirii chiar în gerul lagărului și de a ilumina întunericul urii cu lumina credinței”. În solitudinea dezolantă a lagărului de concentrare, când devenea din ce în ce mai clar că viața lui începea să se ofilească, Radnóti scria: ”Sunt și eu acum o rădăcină... Eram o floare, am devenit rădăcină”.
Papa Francisc: ”Suntem chemați și noi să devenim rădăcini. Deseori căutăm roadele, rezultatele, afirmarea. Dar Cel care face să rodească Cuvântul său în pământ cu aceeași blândețe a ploii care face să încolțească ogorul (cf. Isaia 55,10), ne amintește că drumurile noastre de credință sunt semințe: semințe care se schimbă în rădăcini subterane, rădăcini care alimentează memoria și fac să încolțească viitorul. Iată ce ne cere Dumnezeul Părinților noștri pentru că, după cum scria un alt poet, Dumnezeu așteaptă în altă parte, așteaptă chiar la capătul a toate. Jos. Unde sunt rădăcinile (R. M. Rilke, Wladimir, pictorul de nori). Se ajunge sus numai dacă suntem înrădăcinați în adâncime. Înrădăcinați în ascultarea Celui Preaînalt și a celorlalți, îi vom ajuta pe contemporanii noștri să se primească unii pe alții și să se iubească. Numai dacă vom fi rădăcini de pace și germeni de unitate, vom fi credibili în ochii lumii, care se uită la noi cu dorul de a vedea încolțind speranța. Vă mulțumesc și Drum bun împreună! Vă rog să mă scuzați dacă am vorbit șezând, dar nu am 15 ani... Vă mulțumesc!”.