Slovacia. Papa, comunității rom: Calea pentru o conviețuire pacifică este integrarea
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 14 septembrie 2021. “Vă mulțumesc pentru primirea și pentru cuvintele voastre pline de afecțiune”, le-a spus pontiful membrilor comunității rom din Košice, evidențiind că „în Biserică, nimeni nu trebuie să se simtă nepotrivit sau dat la o parte”, pentru că „Dumnezeu ne dorește astfel, fiecare diferit dar toți uniți în jurul lui”.
„Și ne vede fii” – a continuat pontiful – „are privirea unui Tată, privire de predilecție pentru fiecare fiu. Dacă eu accept această privire asupra mea, învăț să-i văd bine pe ceilalți: descopăr că am alături alți fii ai lui Dumnezeu și îi recunosc ca frați. Aceasta este Biserica, o familie de frați și surori care au același Tată, care ni l-a dăruit pe Isus ca frate, pentru a înțelege cât de mult iubește El fraternitate. Și dorește ca întreaga umanitate să devină o familie universală”.
„Voi aveți mare iubire și respect pentru familie și priviți la Biserică pornind de la această experiență. Da, Biserica este casă, este casa voastră. De aceea – aș vrea să vă spun din inimă – sunteți bineveniți, simțiți-vă mereu acasă în Biserică și nu vă fie nicicând teamă să o frecventați. Nimeni să nu vă țină pe voi sau pe alții înafara Bisericii.
Referindu-se la mărturiile ascultate, pontiful a spus că romii au fost, de prea multe ori, obiect al unor preconcepții și judecăți nemiloase, ale unor stereotipuri discriminatorii, ale unor cuvinte și gesturi defăimătoare”. „Prin acestea” – a spus pontiful – „am devenit cu toții mai săraci, mai săraci în umanitate”, evidențiind că, pentru a recupera demnitatea, avem nevoie să trecem de la prejudecăți la dialog, de la închidere la integrare”.
„Calea pentru o conviețuire pacifică” – a explicat pontiful – „este integrarea”. „Este un proces organic, lent și vital, care începe prin cunoașterea reciprocă și continuă prin răbdare și prin privirea spre viitor. Și cui îi aparține viitorul? Copiilor. Sunt ei cei care ne orientează: marile lor visurile nu se pot distruge din cauza barierelor noastre. Ei vor să crească împreună cu alții, fără obstacole și excluziuni.
Merită o viață integrată și liberă. (...) Pentru fii trebuie făcute alegeri curajoase: pentru demnitatea lor, pentru educația lor, pentru ca ei să crească bine înrădăcinați și în originile lor dar, în același timp, fără să le fie blocată orice posibilitate”.
Pontiful le-a mulțumit celor care duc mai departe munca de integrare, care implică eforturi și care, uneori, neînțelegere și ingratitudine, uneori chiar în Biserică.
„Dragi preoți, călugări, călugărițe și laici, dragi prieteni care dedicați timpul vostru pentru a oferi o dezvoltare integrală fraților și surorilor voastre, mulțumesc! Mulțumesc pentru munca pe care o faceți pentru cei marginalizați. Mă gândesc și la refugiați și deținuți. Acestora, și întregii luni a închisorilor, le exprim apropierea mea” – a mai spus pontiful la întâlnirea cu comunitatea rom, care a avut loc marți, 14 septembrie, în cursul după-amiezii, la Košice.