COP26. Papa Francisc: Să respectăm omul, Creația și Creatorul
Cetatea Vaticanului - Adrian Dancă
5 octombrie 2021 - Vatican News. ”Să respectăm omul, Creația și Creatorul”. Sfântul Părinte a primit luni în audiență participanții la întâlnirea de studiu ”Credință și știință: către COP26”. În ziua primei aniversări a enciclicei ”Fratelli tutti”, participanții la întâlnire – oameni de știință, experți și lideri ai religiilor – au semnat un Apel comun în vederea conferinței internaționale COP26 care va avea loc la Glasgow.
Pontiful a înmânat participanților discursul său scris, în care lansează un apel la adoptarea unor comportamente și acțiuni modelate pe ”interdependență” și ”coresponsabilitate”, pentru a contrasta ”semințele de conflict” care provoacă răni adânci atât mediului înconjurător, cât și persoanei umane.
”Totul este conectat, în lume totul este strâns legat”: știința și credințele, omul și Creația. E necesar, de aceea, a adopta comportamente și acțiuni care să aibă la bază respectul. Apelul comun prezintă, de asemenea, diferite parcursuri educative care să aibă în centrul atenției îngrijirea planetei, Casa noastră comună. Papa a înmânat documentul președintelui COP26, Alok Sharma, și ministrului italian de externe, Luigi Di Maio, documentul fiind însoțit de discursul scris pe care papa Francisc urma să-l citească, dar a preferat să folosească timpul alocat audienței pentru a asculta intervențiile participanților.
La întâlnirea cu papa Francisc, desfășurată în Aula Binecuvântărilor din Palatul Apostolic, au luat parte, printre alții, marele imam de Al-Azhar Ahmad Al-tayyeb și patriarhul ecumenic de Constantinopol Bartolomeu.
Inițiativa de studiu ”Credință și știință. Către COP26” a fost organizată în comun de ambasadele Marii Britanii și Italiei pe lângă Sfântul Scaun, iar lucrările au ținut cont de apropiata conferință anuală a Națiunilor Unite despre climă, programată la Glasgow, în Scoția, în zilele 31 octombrie – 12 noiembrie 2021.
În discursul înmânat, pontiful amintește că întâlnirea din această zi, care reunește multe culturi și spiritualități într-un spirit de fraternitate, ”nu face altceva decât să întărească conștiința că suntem membri ai unei singure familii umane: avem fiecare propria credință și tradiție spirituală, dar nu există frontiere și bariere culturale, politice sau sociale care să ne permită să ne izolăm unii de alții”.
La baza discursului său, papa a evidențiat trei aspecte determinante care oglindesc colaborarea reciprocă: ”orizontul interdependenței și al împărtășirii, motorul iubirii și vocația la respect”. ”Respect față de Creație, respect față de aproapele, respect față de sine și respect față de Creator. Dar și respect reciproc între credință și știință, pentru a intra într-un dialog una cu cealaltă, un dialog orientat către îngrijirea naturii, apărarea celor săraci și edificarea unei rețele de respect și fraternitate”. În același timp, se mai citește în discursul papei, respectul ”nu înseamnă o simplă recunoaștere abstractă și pasivă a celuilalt”, ci o acțiune ”empatică și activă” care are la bază ”voința de a-l cunoaște pe celălalt și de a intra în dialog cu el pentru a merge împreună în această călătorie comună”. O călătorie care conduce la COP26 de la Glasgow, o conferință ”chemată în regim de urgență să prezinte răspunsuri eficace la criza ecologică fără precedent și la criza de valori în care trăim, pentru a oferi astfel o speranță concretă generațiilor viitoare”.
La încheierea întâlnirii, papa Francisc a vărsat un vas cu pământ la picioarele unui măslin care va fi plantat în Grădinile Vaticanului pentru a lăsa un semn de amintire a angajamentelor asumate împreună.