Papa Francisc, la Assisi: Prima suferință a celor săraci este marginalizarea spirituală (VIDEO)

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
12 noiembrie 2021 – Vatican News. Asemenea Sfântului Francisc din Assisi, ”am venit și noi aici ca să-i cerem Domnului să asculte strigătul nostru și să vină în ajutorul nostru. Să nu uităm că prima marginalizare de care suferă cei săraci este cea spirituală”: a spus papa Francisc la Întâlnirea de rugăciune și mărturie cu ocazia Zilei mondiale a săracilor, organizată vineri, 12 noiembrie 2021, la bazilica ”Santa Maria degli Angeli” din Assisi, orașul Sfântului Francisc.

Întâlnire de rugăciune și mărturie cu săracii

Papa a plecat cu elicopterul la ora 8.00 din Cetatea Vaticanului și a ajuns la Assisi în jurul orei 9.00. Înainte de a merge la bazilica ”Santa Maria degli Angeli”, unde are loc întâlnirea de rugăciune și mărturie, papa a mers la bazilica ”Sfânta Clara” pentru o scurtă întâlnire, neanunțată în agenda oficială, cu călugărițele clarise ale mănăstirii. Ajuns la 9.30 pe esplanada bazilicii ”Santa Maria degli Angeli”, Sfântul Părinte  a coborât din automobil și a mers pe jos, nu fără oarecare dificultăți, încă de la începutul coridorului de oameni care îl așteptau. În mod simbolic, un refugiat eritreean nevăzător, care îl aștepta la ușa bazilicii, i-a înmânat Sfântului Părinte bastonul de peregrin.  

Mărturii de suferință, cădere și înviere

Anunțată inițial ca o întâlnire cu oameni săraci din Europa, inițiativa a cuprins, cum era și firesc pentru o Zi mondială, persoane de pe toate continentele, aflate în grija instituțiilor de caritate ale Bisericii catolice. Printre mărturiile împărtășite, s-a aflat și mărturisirea emoționantă a unei femei din România, Mariana, care, în furtunile vieții, a ajuns pe scaunul cu rotile, dar nu și-a pierdut credința, găsind susținere din partea medicilor, a preoților și a Bisericii catolice din Italia. Impresionantă, de asemenea, mărturia dată de soții francezi Florence și Thibault Jarry, împreună cu fetița lor de patru luni, Celeste, care își desfășoară apostolatul ca misionari în rândul săracilor în unul din cele mai sărace cartiere de la periferia Parisului. La fel, mărturia lui Sebastian, tânăr spaniol, care, din infernul drogurilor, a înviat la o viață nouă în Cristos. Sau a lui Gabriel, francez, care a cerut botezul la vârsta de 60 de ani, iar acum își dorește o viață sfântă. Un parcurs de cădere și înviere a cunoscut și Sebastian, din Polonia, după o viață de droguri și alcool. Orizontul a fost împins până departe, în Afganistan, prin mărturia dată de o tânără, Farzaneh, care a împărtășit drama despărțirii de familie și de patrie. Sau prin mărturia unui tată afgan, Quadery Abdul, care a cerut ajutorul pentru reîntregirea familiei despărțite din cauza emigrației. Dar acestea sunt câteva din mărturiile pe care ar fi putut să le ofere fiecare din sutele de săraci adunați în această zi la Assisi în jurul papei și sub privirea ideală a Sfântului Francisc.

Nu, marginalizării spirituale a celor săraci

Tocmai pentru că Assisi, după cum a remarcat papa în discursul său, nu este un oraș ca celelalte, acesta purtând întipărit chipul Sfântului Francisc, iar simplul fapt că pașii lui au parcurs aceste drumuri pentru a trăi Evanghelia este pentru noi ”o lecție fundamentală”. Papa a amintit aici un episod din viața Sfântului (cfr Fioretti, cap. 13: Fonti Francescane, 1841-1842) în timp ce era în călătorie către Franța. Adunând câteva colțuri de pâine, cerșite împreună cu însoțitorul său, Fratele Masseo, Francisc îi spune că nu se simte vrednic de o asemenea comoară. La obiecția naturală a confratelui, care observă că nu aveau nimic altceva, Sfântul răspunde: ”Tocmai acest lucru îl consider o mare comoară, pentru că nu avem nimic, dar ceea ce avem este dăruit de Providența care ne-a dat această pâine”. A ști să ne mulțumim cu puținul pe care îl avem și să-l împărțim cu ceilalți, a remarcat papa în cuvântul său, este o mare învățătură pentru toți oamenii.
Papa Francisc: ”Și dacă noi suntem astăzi aici, este tocmai pentru a învăța din ceea ce a făcut Sfântul Francisc. Lui îi plăcea să zăbovească îndelung în această bisericuță [Porțiuncula] ca să se roage. Stătea recules aici în tăcere și se dispunea în ascultarea Domnului, a ceea ce Dumnezeu voia de la el. Pentru aceasta am venit și noi: Vrem să-i cerem Domnului să asculte strigătul nostru și să vină în ajutorul nostru. Să nu uităm că prima marginalizare de care suferă cei săraci este cea spirituală. De exemplu, atât de multe persoane și atât de mulți tineri găsesc un pic de timp ca să-i ajute pe cei săraci și să le ducă hrană și băutură calde. Acest lucru este foarte bun și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru generozitatea lor. Dar, mă bucură mai ales atunci când aud că acești voluntari se opresc un pic ca să vorbească cu persoanele și, uneori, se roagă împreună cu ele. Iată, și faptul că ne-am adunat aici, la [biserica] Porțiuncula, ne amintește de însoțirea Domnului, că El nu ne lasă niciodată singuri, ne însoțește întotdeauna în orice moment al vieții noastre. Domnul astăzi este cu noi. Ne însoțește, în ascultare, în rugăciune și în mărturiile date. El este cu noi”.

Primirea cea mai frumoasă? Cu un zâmbet

Papa a menționat un alt fapt important din viața Sfântului Francisc: în aceeași biserică, a Porțiunculei, el a primit-o pe Sfânta Clara, pe primii Frați și atât de mulți săraci care veneau la el. Cu simplitate, el îi primea pe toți ca frați și surori, împărțind cu ei tot ce avea. ”Iată expresia cea mai evanghelică pe care suntem chemați să o însușim: primirea. A primi înseamnă a deschide ușa, ușa casei și ușa inimii, și a-i da voie celui care bate să intre. Și să se poată simți în largul său, nu într-o condiție de supunere; în largul său, liber”.
Papa Francisc: ”Unde există un adevărat simț al fraternității, acolo se trăiește și experiența sinceră a primirii. Unde, în schimb, există teama de celălalt, disprețul față de viața lui, atunci se naște respingerea sau, mai rău, indiferența; acel a privi în altă parte. Primirea generează simțul comunității; respingerea, dimpotrivă, închide în propriul egoism. Maicii Tereza, care a făcut din viața ei un serviciu adus primirii, îi plăcea să spună: Care este cea mai bună primire? Zâmbetul. A împărți un zâmbet cu cel nevoiaș face bine și unuia și celuilalt, mie și celuilalt. Zâmbetul ca expresie de simpatie, de blândețe. Zâmbetul, în același timp, te implică, iar mai târziu nu mai poți să te înstrăinezi de persoana căreia i-ai zâmbit”.

Cum s-a născut, de fapt, Ziua săracilor

Papa a mulțumit celor prezenți pentru că au venit din multe țări ”ca să trăiască această experiență de întâlnire și de credință”. Apoi, o mărturisire despre cum a apărut Ziua mondială a săracilor:
Papa Francisc: ”Vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu care a dat această idee a Zilei săracilor, o idee care s-a născut de o manieră un pic neobișnuită, într-o sacristie. Mă pregăteam să celebrez Liturghia și unul dintre voi, se numește Etienne – voi îl știți? Este un enfant terrible. Etienne mi-a dat propunerea: Să facem Ziua săracilor! După ce am plecat, simțeam că Duhul Sfânt, în interior, îmi spunea să o facem. Așa a început, din curajul unuia dintre voi care are curajul de a duce lucrurile mai departe. Îi mulțumesc pentru munca sa din acești ani și pentru munca tuturor celor care îl însoțesc”.

Pontiful a mulțumit, de asemenea, pentru prezența cardinalului francez Philippe Barbarin, spunând, spontan, că și ”el este printre săraci, și el a suferit cu demnitate experiența sărăciei, a părăsirii, a neîncrederii. Iar el s-a apărat prin tăcere și rugăciune. Vă mulțumesc, cardinale Barbarin, pentru mărturia Dumneavoastră care edifică Biserica”.

Este timpul ca celor săraci să le fie redat cuvântul

Remarcând în continuare că primul lucru pentru care se face această manifestare este pentru ”a ne întâlni”, papa a spus că ”fiecare dintre noi are nevoie de celălalt și că chiar slăbiciunea, dacă este trăită împreună poate să devină o forță care schimbă lumea în bine. Deseori, prezența săracilor este văzută cu deranj și suportată, alteori se aude spunându-se că responsabilii sărăciei sunt săracii: o insultă în plus! Pentru a nu face nici cel mai serios examen de conștiință cu privire la propriile fapte, la injustiția unor legi și măsuri economice, un examen de conștiință despre ipocrizia celui care vrea să se îmbogățească peste măsură, se aruncă vina pe spatele celor mai slabi”.
Papa Francisc: ”Este timpul, în schimb, ca celor săraci să le fie redat cuvântul, pentru că, de prea multă vreme, cerințele lor au rămas neascultate. Este timpul de a deschide ochii pentru a vedea starea de inegalitate în care trăiesc atât de multe familii. Este timpul de a-și sufleca mânecile pentru a restitui demnitate înființând locuri de muncă. Este timpul de a se scandaliza din nou în fața realității copiilor înfometați, reduși în sclavie, duși încoace și încolo de ape ca victime în naufragiu, victime inocente a tot felul de violențe. Este timpul să înceteze violențele asupra femeilor, să fie respectate și nu tratate ca o marfă de schimb. Este timpul să se sfărâme cercul indiferenței pentru a descoperi din nou frumusețea întâlnirii și a dialogului. Este timpul de a se întâlni, Este momentul întâlnirii. Dacă umanitatea, dacă noi, bărbați și femei, nu învățăm să ne întâlnim, ne îndreptăm către un sfârșit foarte trist”.

Săracii, de fapt, ne îmbogățesc

Papa a spus că a ascultat ”cu atenție” mărturiile împărtășite, a mulțumit pentru tot ceea ce au arătat ”cu curaj și sinceritate”, pentru că unele aspecte fac parte din viața strict personală. Toate mărturiile, a notat pontiful, erau pătrunse de ”un mare simț al speranței” pentru că ”viața nu a fost întotdeauna indulgentă cu voi, dimpotrivă, deseori v-a arătat o față cruntă. Marginalizarea, suferința bolii și a singurătății, lipsa atâtor mijloace necesare nu v-au împiedicat să priviți cu ochii plini de recunoștință pentru lucrurile mici care v-au făcut să rezistați. A rezista. Aceasta este cea de-a doua impresie pe care”, a spus papa, ”am primit-o și care provine chiar din speranță. (...) A rezista înseamnă a găsi motive pentru a nu ceda în fața greutăților, știind că nu le trăim singuri, ci împreună, și că numai împreună le putem depăși”.
Papa Francisc: ”A rezista agățându-se de mica sau puțina bogăție pe care o putem avea. Mă gândesc la fata din Afganistan, cu fraza ei lapidară: Trupul meu e aici, dar sufletul meu e acolo. A rezista cu ajutorul amintirilor, astăzi. Mă gândesc la mama româncă, cea care a vorbit la sfârșit. Dureri, speranță și nu se vede ieșirea, dar speranța puternică în fiii ei care o însoțesc și îi redau tandrețea pe care au primit-o de la ea. Să-i cerem Domnului să ne ajute întotdeauna să găsim seninătatea și bucuria. Ziua săracilor: mulțumesc săracilor care își deschid inima ca să ne dea bogăția lor și să vindece inima noastră rănită. Vă mulțumesc tuturor. Vă port în inima mea. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine, pentru că și eu am formele mele de sărăcie, și sunt multe. Vă mulțumesc!”

După momentul de rugăciune în comun, Sfântul Părinte a distribuit un dar pentru cei săraci. Succesiv, papa a mers în vizită la călugărițele clarise de la conventul din Spello și a rămas la prânz cu această comunitate, în timp ce oamenii săraci au fost găzduiți la prânz de episcopul de Assisi, mons. Domenico Sorrentino. Pontiful a plecat cu elicopterul de la mănăstire la 14.30 și s-a întors în Cetatea Vaticanului.