Căutare

PHOTOGALLERY. Papa Francisc a primit la Atena vizita de curtoazie a arhiepiscopului Ieronymos al II-lea

După Sf. Liturghie pe care a prezidat-o duminică, 5 decembrie 2021, la Atena, papa Francisc a primit vizita de curtoazie a arhiepiscopului Ieronymos al Atenei și Întregii Elade. Vizita era anunțată în programul oficial al călătoriei și a avut loc în cursul serii la sediul nunțiaturii apostolice. Prelatul ortodox grec a răspuns, astfel, la vizita de curtoazie pe care papa Francisc i-a făcut-o cu o zi înainte la Arhiepiscopia Ortodoxă a Atenei.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
6 decembrie 2021 – Vatican News. În cursul serii de duminică, 5 decembrie 2021, papa Francisc a primit, la sediul nunțiaturii apostolice din capitala Greciei, vizita de curtoazie a arhiepiscopului Ieronymos al Atenei și Întregii Elade.

Beatitudinea Sa Ieronymos, potrivit unui comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a ajuns la nunțiatură la ora 18.50. Întâlnirea dintre papa Francisc și arhiepiscopul Ieronymos, cu respectivele delegații, s-a desfășurat în salonul principal și s-a încheiat în jurul orei 19.20.

În timpul întâlnirii, papa și arhiepiscopul au scris la mână un text în Cartea de Onoare. ”În această seară, 5 decembrie 2021, sărbătoarea Sfântului Sava”, a scris prelatul ortodox, ”delegația mea și cu mine am venit ca să-i mulțumim Pontifului și Sanctității Sale Francisc, Fratele de la Roma, pentru vizita sa în Grecia. Îl salutăm și îi dorim o bună călătorie. Dumnezeu cel Sfânt să ne binecuvânteze”.

La rândul său, papa Francis a scris: ”Cu bucurie și pace îl întâlnesc pe iubitul meu Frate Ieronymos al II-lea. Îi mulțumesc pentru bunătatea sa fraternă, pentru blândețea și răbdarea sa. Domnul să ne dăruiască harul de a continua pe această cale de fraternitate și de pace. Îi mulțumesc Beatitudinii Sale Ieronymos al II-lea pentru generozitatea de a ne ajuta să mergem împreună. Domnul să binecuvânteze ambele noastre Biserici surori și Sfânta Maică a lui Dumnezeu să ne ajute”.

La schimbul de daruri, arhiepiscopul i-a dat papei două volume: unul despre istoria de suferință a grecilor din Asia Minoră la începutul secolului XX, celălalt despre morții revoluției grecești. De asemenea, la cererea unui preot, prelatul ortodox a adus papei o imagine a Fecioarei Maria cu Pruncul Isus. Sfântul Părinte i-a dăruit Beatitudinii Sale medalia călătoriei și o carte despre Rugăciunea ”Statio Orbis”, rostită de papa Francisc în Piața San Pietro pe 27 martie 2020, volumul fiind publicat de editura LEV a Vaticanului.

06 decembrie 2021, 09:09