Vizita papei la școala ”Sf. Dionisie” din Atena: Nu vă lăsați paralizați de temeri, visați măreț!

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 6 decembrie 2021. Spunând că a fost impresionat de frumoasele mărturii ale unora dintre elevii școlii, pontiful a reluat câteva pasaje ale mărturiilor, făcând unele reflecții.

Oprindu-se asupra îndoielilor recurente în materie de credință despre care a vorbit Katerina, una dintre eleve, pontiful a spus: „Nu vă temeți de îndoieli, pentru că ele nu înseamnă lipsa credinței. Dimpotrivă, îndoielile sunt „vitaminele credinței”: ele ajută la întărirea credinței, o fac mai puternică, adică mai conștientă, mai liberă, mai matură. Determină persoana să fie mai dispusă să pornească la drum, să meargă înainte cu umilință, zi de zi. Pentru că aceasta este credința: o călătorie zilnică cu Isus care ne ține de mână, ne însoțește, ne încurajează și, când cădem, ne ajută să ne ridicăm. Credința este asemenea unei povești de dragoste, în care se merge înainte împreună, zi de zi. Și, ca în orice poveste de dragoste, există momente în care trebuie să-ți pui întrebări. Și este un lucru bun, deoarece înalță nivelul relației”.

Pontiful a observat, de asemenea, faptul că îndoielile pot bate bat la ușa inimii și în momentele de dificultate ale vieții, în momentele de singurătate sau de dezamăgire, uneori aceste îndoieli putând deveni sufocante.

Papa Francisc a sugerat ca în astfel de momente să se facă apel la uimire, scânteia de la care a pornit filosofia: uimirea față de lucrurile care sunt, față de existența noastră, față de armonia creației, față de misterul vieții.

„Însă” – a continuat pontiful – „uimirea nu este doar începutul filosofiei, ci și începutul credinței noastre. Da, deoarece credința nu constă în primul rând într-un set de lucruri de crezut și de precepte de îndeplinit. Inima credinței nu este o idee sau o morală, ci o realitate, o realitate frumoasă care nu depinde de noi și care ne lasă fără cuvinte: suntem copiii iubiți ai lui Dumnezeu!”

Papa Francisc a scos în evidență și o altă uimire „care nu trebuie ratată”: uimirea iertării, în care aflăm „chipul Tatălui și pacea inimii”. „Să nu îngăduim ca lenea, frica sau rușinea să ne răpească comoara iertării. Să lăsăm ca dragostea lui Dumnezeu să ne uimească! Și astfel ne vom redescoperi pe noi înșine; nu ceea ce se spune despre noi sau ceea ce impulsurile momentului trezesc în noi; nu ceea ce ne atribuie sloganurile publicitare, ci adevărul nostru cel mai profund, cel care-l vede pe Dumnezeu, cel în care El crede: frumusețea irepetabilă care suntem.”

Oprindu-se asupra importanței de a ne cunoaște pe noi înșine, pontiful a spus: „Vă amintiți faimoasele cuvinte gravate pe frontonul templului din Dephi? "Cunoaște-te pe tine însuți". Astăzi există riscul de a uita cine suntem, obsedați de o mie de aparențe, de mesajele care fac ca viața să depindă de modul în care ne îmbrăcăm, de mașina pe care o conducem, de felul în care ne privesc ceilalți...”.

Referitor la mărturia unei alte eleve, Ioanna, papa Francisc s-a referit la importanța relației cu ceilalți, atrăgând atenția asupra pericolului reprezentat de înalta tehnologie pentru relațiile autentice cu ceilalți.

„Mulți oameni din ziua de azi sunt foarte ‚social’, dar nu foarte sociabili: închiși în ei înșiși, prizonieri ai telefonului mobil ținut în mână. Dar de pe ecran lipsește cealaltă persoană, îi lipsește privirea, respirația, mâinile. Ecranul devine cu ușurință o oglindă, în care crezi că te afli în fața lumii, dar în realitate ești singur, într-o lume virtuală plină de aparențe, de fotografii făcute pentru a arăta bine și în formă. Ce frumos este să fii cu ceilalți, să descoperi noutatea celuilalt! Pentru a cultiva mistica de a fi împreună, bucuria de a împărtăși, ardoarea de a servi!” – a insistat pontiful.

„În limba greacă” – a continuat – „există un proverb lămuritor: o fílos ine állos eaftós, "prietenul este un alt eu". Da, celălalt este calea de a se redescoperi pe sine. Desigur, este greu să ieși din zona de confort, este mai ușor să stai pe canapea în fața televizorului.”

De aceea, Sfântul Părinte a subliniat  importanța antrenamentului cu privire la deschiderea spre ceilalți, spunând că un astfel de antrenament „generează fericire, ne menține tineri și ne face să simțim aventura de a trăi”.

Succesiv, papa Francisc s-a oprit asupra mărturiei lui Aboud, un tânăr fugit din Siria împreună cu părinții lui, după ce a riscat să fie ucis de mai multe ori în război.„O adevărată odisee a zilelor noastre” – a spus pontiful și, amintind de Odiseea lui Homer, a evidențiat că primul erou care apare nu este Ulise, ci un tânăr: Telemachus, fiul său, care trăiește o mare aventură.

„El nu și-a întâlnit tatăl și este tulburat, descurajat, pentru că nu știe unde este și nici măcar dacă există. Se simte dezrădăcinat și se află la o răscruce de drumuri: ori rămâne acolo, așteptând, ori face o nebunie și pleacă în căutarea lui. Se aud mai multe voci, inclusiv cea a divinității, care îl îndeamnă să aibă curaj și să plece. Și asta face: se trezește, repară pe ascuns corabia și se grăbește, la răsăritul soarelui, să plece în aventură. Sensul vieții nu este să stai pe plajă așteptând ca vântul să aducă ceva nou. Mântuirea se află în largul mării, în elan, în căutare, în urmărirea viselor, cele adevărate, cele cu ochii deschiși, care presupun muncă grea, luptă, vânturi potrivnice, furtuni bruște. Dar nu vă lăsați paralizați de temeri, visați măreț! Și, să visăm împreună!”