A educa nu înseamnă a umple vase, ci a aprinde focuri ale cunoașterii: Papa, Universității „Preasfânta Inimă”
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 19 decembrie 2021. Formulând reflecția în jurul a trei cuvinte cheie: focul, speranța și slujirea, pontiful a evidențiat că educația „este una dintre cele mai eficiente modalități de umanizare a lumii și a istoriei”, explicând că, după cum înțeleseseră deja cei din antichitate, a educa nu înseamnă a umple vase, ci a aprinde focuri ale cunoașterii, flăcări care pot fi transmise prin contact, înțeles ca „mărturie personală și comunitară”. „Acest contact” – a continuat – „se realizează prin întâlnire, prin a sta unii alături de ceilalți și a face ceva împreună”, acesta fiind sensul originar a ceea ce numim „universitate”.
Oprindu-se asupra celui de-al doilea cuvânt cheie – speranță – papa Francisc a reliefat misiunea educatorilor de a privi cu încredere spre viitor și de a desfășura o acțiune formativă care să implice diferiți actori ai societăți, astfel încât să se ofere tinerilor care studiază o educație integrală, rod al experiențelor și sensibilităților multora. „Aceasta este, în special, misiunea profesorilor, care sunt păstrătorii creativi ai tradiției, care este o comoară” – a mai spus pontiful, evocând o imagine propusă de Gustav Mahler, potrivit căruia păstrarea tradiției nu înseamnă păzirea cenușii ci a focului.
„Educația este, în primul rând, o relație: o relație între profesor și elev, dar și a elevilor între ei. O comunitate de persoane deschise spre realitate, spre Celălalt transcendent și spre ceilalți, deschise cunoașterii, descoperirii, întrebărilor și căutării de răspunsuri, a răspunsurilor de astăzi” – a mai spus Sfântul Părinte în mesajul video prilejuit de deschiderea anului universitar la Universitatea Catolică „Preasfânta Inimă”, din Milano, care a împlinit 100 de ani de la fondare.
În legătură cu cel de-al treilea cuvânt cheie – slujire – papa Francisc a observat că „o nouă instituție începe întotdeauna cu fondatori care își pun viața în slujba celorlalți”. „Și, în decursul celor o sută de ani de existență, Universitatea Catolică „Preasfânta Inimă” a demonstrat în mai multe rânduri că este, cu credință, în slujba Bisericii și a societății”.