Căutare

Sfântul Irineu, episcop de Lyon, a fost declarat ”învățător al Bisericii” Sfântul Irineu, episcop de Lyon, a fost declarat ”învățător al Bisericii” 

Sfântul Irineu, declarat ”învățător al Bisericii” de papa Francisc

Papa Francisc l-a declarat ”învățător al Bisericii” pe Sfântul episcop și martir Irineu al Lyonului (130/40 – 202). Propunerea a venit din partea Congregației pentru Cauzele Sfinților. Papa i-a acordat Sfântului Irineu titlul de ”doctor unitatis” – ”învățător al unității”.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
21 ianuarie 2022 – Vatican News
. Papa Francisc, printr-un decret special publicat astăzi, l-a declarat pe Sfântul episcop și martir Irineu al Lyonului ”învățător al Bisericii”. Propunerea a fost prezentată ieri papei de prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, cardinalul Marcello Semeraro.

”Sfântul Irineu de Lyon, venit din Orient”, se afirmă în decretul papei Francisc, ”și-a îndeplinit slujirea episcopală în Occident. El a fost o punte spirituală și teologică între creștinii răsăriteni și cei apuseni. Numele său, Irineu, exprimă pacea care vine de la Domnul și care reconciliază, reintegrând în unitate. Din aceste motive, după ce am primit părerea Congregației pentru Cauzele Sfinților, îl declar învățător al Bisericii cu titlul de doctor unitatisînvățător al unității. Fie ca doctrina unui învățător atât de mare”, este urarea papei Francisc de la finalul decretului, ”să poată încuraja tot mai mult drumul tuturor discipolilor Domnului către deplina comuniune”.

21 ianuarie 2022, 12:05