Căutare

 Mesajul Papei pentru Postul Mare 2022: Să nu obosim în a face binele! Mesajul Papei pentru Postul Mare 2022: Să nu obosim în a face binele! 

Mesajul Papei pentru Postul Mare 2022: Să nu obosim în a face binele!

„Postul Mare este un timp favorabil de reînnoire personală şi comunitară care ne conduce la Paștele lui Isus Cristos mort şi înviat. Pentru parcursul Postului Mare din 2022 ne va face bine să reflectăm asupra îndemnului sfântului Paul adresat galatenilor: „Să nu obosim în a face binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneşi! Aşadar, acum, cât avem timp (kairós), să facem bine tuturor” (Gal 6,9-10).”

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 24 februarie 2022. Astfel începe Mesajul Sfântului Părinte pentru Postul Mare, prezentat joi, 24 februarie a.c., care propune o lectură aprofundată a fragmentului citat, împărțită în trei reflecții: asupra imaginii semănatului și a seceratului; asupra îndemnului de „a nu obosi în a face binele” și asupra seceratului la timpul potrivit.

Mesajul a fost prezentat la Sala de Presă a Sfântului Scaun, cu începere de la ora locală 11.30, în cadrul unei conferințe de presă la care au luat cuvântul călugărița Alessandra Smerilli, F.M.A., secretar interimar al Departamentului în Slujba Dezvoltării Umane Integrale; cardinalul Francesco Montenegro, arhiepiscop emerit de Agrigento și membru al aceluiași departament și părintele Massimo Mostioli, din dieceza de Pavia, implicat în pastorația romilor.

Conferința de presă a fost transmisă în direct, pe canalul Youtube al Vatican News.

Imaginea semănatului și a seceratului

Pontiful a oferit explicații legate de acest fragment, evidențiind că în acest text „apostolul evocă imaginea semănatului şi a seceratului, atât de îndrăgită de Isus (cf. Mt 13). Sfântul Paul ne vorbește despre un kairós: un timp propice pentru a semăna binele în vederea unui secerat. Care este pentru noi acest timp favorabil? Cu siguranță este Postul Mare, dar este şi toată existenţa pământească, pentru care Postul Mare este într-un fel o imagine (cf Sfântul Augustin, Serm. 243, 9,8; 270, 3; En. in Ps. 110, 1).

Postul Mare ne îndeamnă la convertire, la schimbarea mentalității

„În viaţa noastră” – se spune în continuarea Mesajului –  „prea des predomină lăcomia şi mândria, dorința de a avea, de a acumula şi de a consuma, aşa cum arată omul nechibzuit din parabola evanghelică, omul care considera viaţa sa sigură și fericită datorită recoltei bogate adunate în hambarele sale (cf. Lc 12,16-21). Postul Mare ne îndeamnă la convertire, la schimbare mentalității, aşa încât viaţa să aibă adevărul şi frumusețea sa nu atât în a avea cât mai ales în a dărui, nu atât în a aduna cât mai ales în a semăna binele şi în a împărți cu ceilalți”. Astfel explică Sfântul Părinte, oprindu-se asupra imaginii seceratului și semănatului. „Primul agricultor” – se spune în continuarea Mesajului – „este însuși Dumnezeu, care cu generozitate „continuă să semene în omenire semințe de bine” (Enciclica Fratelli tutti, 54). „În timpul Postului Mare suntem chemaţi să răspundem la darul lui Dumnezeu primind Cuvântul său „viu şi plin de putere” (Evr 4,12). Ascultarea asiduă a Cuvântului lui Dumnezeu dă naștere la o docilitate promptă față de acțiunea sa (cf. Iac 1,21) care face rodnică viaţa noastră. Dacă și numai acest lucru ne îmbucură, încă și mai măreață este, însă, chemarea de a fi „colaboratori ai lui Dumnezeu” (1Cor 3,9), folosind bine timpul prezent (cf. Ef 5,16) pentru a semăna şi noi făcând binele. Această chemare la a semăna binele nu trebuie văzută ca o povară, ci ca un har cu care Creatorul ne vrea uniți în mod activ cu mărinimia sa rodnică.”

„Şi seceratul?” – se spune în continuă Mesajul. „Oare semănatul nu este în întregime în vederea recoltei? Desigur. Legătura strânsă între semănat şi recoltă este reafirmată tot de sfântul Paul, care spune: ‚Cine seamănă cu zgârcenie va și secera cu zgârcenie, dar cine seamănă cu generozitate va şi secera cu generozitate’ (2Cor 9,6). Dar despre care recoltă este vorba? Un prim rod al binelui semănat există în noi înșine şi în relațiile noastre zilnice, chiar şi în gesturile cele mai mici de bunătate. În Dumnezeu niciun act de iubire, oricât de mic ar fi, şi nicio ‚trudă generoasă’ nu sunt risipite (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 279). După cum pomul se recunoaște după roade (cf. Mt 7,16.20), tot astfel viaţa plină de fapte bune este luminoasă (cf. Mt 5,14-16) şi duce mireasma lui Cristos în lume (cf. 2Cor 2,15). A-l sluji pe Dumnezeu, liberi de păcat, produce roade de sfințire pentru mântuirea tuturor (cf. Rom 6,22)”.

Pontiful se oprește asupra unui detaliu legat se semănat, evidențiind că, în realitate, „ne este dat să vedem numai în mică parte rodul a ceea ce semănăm de vreme ce, conform proverbului evanghelic, ‚unul este semănătorul, altul este secerătorul’ (In 4,37). Tocmai semănând pentru binele altuia noi participăm la mărinimia lui Dumnezeu: ‚Este mare noblețe a fi capabili să punem în mișcare procese ale căror roade vor fi culese de alţii, cu speranţa pusă în forţa secretă a binelui care se seamănă’ (Enciclica Fratelli tutti, 196). A semăna binele pentru ceilalți ne eliberează de logicile înguste ale beneficiului personal şi conferă acțiunii noastre respirația amplă a gratuității, inserându-ne în orizontul minunat al planurilor binevoitoare ale lui Dumnezeu”

„Cuvântul lui Dumnezeu” – explică pontiful – „lărgește și înalță și mai mult privirea noastră: ne vesteşte că seceratul cel mai autentic este cel escatologic, cel din ultima zi, din ziua fără de apus. Rodul împlinit al vieţii noastre şi al acțiunilor noastre este ‚rodul pentru viaţa veșnică’ (In 4,36), care va fi ‚comoara noastră din ceruri’ (Lc 12,33; 18,22). Isus însuși foloseşte imaginea seminței care moare în pământ şi dă rod pentru a exprima misterul morții şi învierii sale (cf. In 12,24); şi Sfântul Paul o reia pentru a vorbi despre învierea trupului nostru: „Se seamănă în putrezire şi se învie în neputrezire; se seamănă în necinste şi se învie în glorie; se seamănă în slăbiciune şi se învie în putere; se seamănă un trup fizic şi învie un trup spiritual” (1Cor 15,42-44). Această speranţă este marea lumină pe care Cristos înviat o aduce în lume: ‚Şi dacă ne-am pus speranţa în Cristos numai în viaţa aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toţi oamenii. Dar acum, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi’ (1Cor 15,19-20), aşa încât cei care sunt intim uniţi cu El în iubire, ‚într-o moarte asemănătoare cu a lui’ (Rom 6,5), să fie uniţi şi cu învierea lui pentru viaţa veșnică (cf. In 5,29): ‚Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor’ (Mt 13,43).

Oprindu-se asupra îndemnului de a nu obosi în a face binele, Sfântul Părinte a reliefat efectul Învierii lui Cristos asupra speranțelor pământești, pe care se însuflețește cu ‚marea speranţă a vieţii veșnice şi pune deja în timpul prezent germenul mântuirii’ (cf. Benedict al XVI-lea, Enciclica Spe salvi, 3; 7). „În faţa dezamăgirii amare pentru atâtea vise spulberate, în faţa preocupării din cauza provocărilor care amenință, în faţa descurajării generată de sărăcia mijloacelor noastre, ispita este aceea de a ne închide în propriul egoism individualist şi de a ne refugia în indiferență faţă de suferinţele celuilalt” – a observat pontiful, amintind versetul din profetul Isaia, potrivit căruia ‚cei tineri obosesc, iar cei maturi se ostenesc şi se poticnesc’ (Is 40,30). „Dar Dumnezeu dă putere celui ostenit și înmulțește tăria celui vlăguit. […] Cei care speră în Domnul îşi întăresc puterea, se înalță ca pe aripi de vultur, aleargă, dar nu ostenesc, umblă, dar nu obosesc’ (Is 40,29.31).

Postul Mare ne cheamă să ne repunem credința și speranța în Domnul (cf. 1Pt 1,21), pentru că numai cu privirea îndreptată spre Isus Cristos înviat (cf. Evr 12,2) putem primi îndemnul Apostolului: ‚Să nu obosim în a face binele’ (Gal 6,9) – se spune în Mesajul papei Francisc pentru Postul Mare din 2022.

Să nu obosim în a ne ruga

Să nu obosim în a ne ruga” – este următorul îndemn conținut în Mesaj. Isus a învățat că este necesar „a ne ruga întotdeauna și a nu ne descuraja” (Lc 18,1). Avem nevoie să ne rugăm pentru că avem nevoie de Dumnezeu. Iluzia că suntem suficienți nouă înșine este periculoasă. Dacă pandemia ne-a făcut să atingem cu mâna fragilitatea noastră personală şi socială, acest Post Mare să ne permită să experimentăm mângâierea credinței în Dumnezeu, fără de care nu putem avea stabilitate (cf. Is 7,9). Nimeni nu se salvează singur, pentru că toţi suntem în aceeaşi barcă printre furtunile istoriei (cf. Moment extraordinar de rugăciune în timp de epidemie  - 27 martie 2020); dar mai ales nimeni nu se salvează fără Dumnezeu, pentru că numai misterul pascal al lui Isus Cristos dă biruința asupra apelor întunecate ale morții. Credinţa nu ne scuteşte de suferinţele vieţii, dar permite să trecem prin ele uniţi cu Dumnezeu în Cristos, cu marea speranţă care nu dezamăgește şi a cărei garanție este iubirea pe care Dumnezeu a revărsat-o în inimile noastre prin Duhul Sfânt (cf. Rom 5,1-5).

Postul trupesc pentru întărirea spirituală

În Mesajul pentru Postul Mare din 2022, papa Francisc pune în lumină importanța acestui timp pentru contrastarea obstacolelor care împiedică creșterea spirituală și cultivarea relațiilor umane autentice.

Să nu obosim în a extirpa răul din viaţa noastră. Postul trupesc la care ne cheamă Postul Mare să întărească duhul nostru pentru lupta împotriva păcatului. Să nu obosim în a cere iertare în sacramentul Pocăinţei şi al Reconcilierii, știind că Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ierte (cf. Angelus din 17 martie 2013.). Să nu obosim în a lupta împotriva concupiscenţei, acea fragilitate care împinge la egoism şi la orice rău, găsind în decursul secolelor diferite căi prin care să-l facă pe om să cadă în păcat (cf. Enciclica Fratelli tutti, 166). Una din aceste căi este riscul de dependență de media digitale, care sărăcește raporturile umane. Postul Mare este timp propice pentru a contrasta aceste curse şi pentru a cultiva în schimb o comunicare umană mai integrală (cf. ibid., 43) făcută din ‚întâlniri reale’ (ibid., 50), faţă în faţă” – se spune Mesaj.

Să nu obosim în a face binele în caritatea activă faţă de aproapele” – suntem îndemnați. „În timpul acestui Post Mare, să practicăm pomana dăruind cu bucurie (cf. 2Cor 9,7). Dumnezeu ‚care dă sămânță semănătorului şi pâine ca hrană’ (2Cor 9,10) are grijă ca fiecare dintre noi nu numai să putem avea cu ce să ne hrănim, ci şi să putem fi generoși în a face bine celorlalți. Dacă este adevărat că toată viața noastră este un timp pentru a semăna binele, să profităm îndeosebi de acest Post Mare pentru a ne îngriji de cel care ne este aproape, pentru a deveni aproapele faţă de acei fraţi şi surori care sunt răniți pe drumul vieţii (cf. Lc 10,25-37). Postul Mare este timp propice pentru a căuta, şi nu a evita, pe cel care se află în nevoie; pentru a chema, şi nu a ignora, pe cel care dorește ascultare şi un cuvânt bun; pentru a vizita, şi nu a abandona, pe cel care suferă de singurătate. Să punem în practică îndemnul de a face binele tuturor, găsindu-ne timp pentru a-i iubi pe cei mai mici şi lipsiți de apărare, pe cei abandonați şi disprețuiți, pe cel care este discriminat şi marginalizat (cf. Enciclica Fratelli tutti, 193).

„La timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneși”

„Postul Mare ne aminteşte în fiecare an că ‚binele, ca şi iubirea, dreptatea şi solidaritatea nu se obţin o dată pentru totdeauna; trebuie cucerite în fiecare zi’ (ibid., 11). Așadar, să-i cerem lui Dumnezeu statornicia răbdătoare a agricultorului (cf. Iac 5,7) pentru a nu deveni leneși în a face binele, pas cu pas” – scrie papa Francisc în încheierea Mesajului. „Cel care cade” – continuă pontiful – să întindă mâna către Tatăl care ne ridică mereu. Cel care s-a rătăcit, înșelat de seducțiile celui rău, să nu întârzie să se întoarcă la El care este ‚mărinimos în iertare’ (Is 55,7). În acest timp de convertire, găsind sprijin în harul lui Dumnezeu şi în comuniunea Bisericii, să nu obosim în a semăna binele. Postul pregătește terenul, rugăciunea irigă, caritatea dă rodnicie. Avem certitudinea în credinţă că ‚la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneși’ şi că noi, cu darul perseverenţei, vom obține bunurile promise (cf. Evr 10,36) pentru mântuirea noastră şi a altora (cf. 1Tim 4,16). Practicând iubirea fraternă faţă de toţi suntem uniţi cu Cristos, care şi-a dat viaţa pentru noi (cf. 2Cor 5,14-15) şi pregustăm bucuria Împărăției cerurilor, când Dumnezeu va fi „totul în toţi” (1Cor 15,28).”

„Fecioara Maria, din sânul căreia s-a născut Mântuitorul şi care păstra toate lucrurile „meditându-le în inima ei” (Lc 2,19) să ne dobândească darul răbdării şi să fie aproape de noi cu prezența sa maternă, aşa încât acest timp de convertire să aducă roade de mântuire veșnică” – invocă pontiful la finalul Mesajului pentru Postul Mare din acest an, cu tema: „Să nu obosim în a face binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneşi! Aşadar, acum, cât avem timp (kairós), să facem bine tuturor” (Gal 6,9-10).”

24 februarie 2022, 12:24