Căutare

La papa Francisc, membrii Comisiei Pontificale pentru Ocrotirea Minorilor La papa Francisc, membrii Comisiei Pontificale pentru Ocrotirea Minorilor 

La papa Francisc, membrii Comisiei Pontificale pentru Ocrotirea Minorilor

”Minorii și persoanele vulnerabile sunt astăzi mai siguri în Biserică și datorită activității voastre”: a spus papa Francisc primind în audiență membrii Comisiei Pontificale pentru Ocrotirea Minorilor. Potrivit noii constituții apostolice ”Praedicate Evangelium”, această Comisie este integrată în secția disciplinară a Departamentului pentru Doctrina Credinței.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
29 aprilie 2022 – Vatican News. ”Vă mulțumesc pentru abnegația din munca de protecție a copiilor, fie în viața profesională, fie în serviciul credincioșilor. Minorii și persoanele vulnerabile sunt astăzi mai siguri în Biserică și datorită angajării voastre”: a spus papa Francisc primind vineri, 29 aprilie 2022, membrii Comisiei Pontificale pentru Ocrotirea Minorilor, condusă de cardinalul Sean Patrick O’Malley, arhiepiscop de Boston, în Statele Unite ale Americii.

”Este nevoie de atenția continuă a Comisiei”, a mai spus Sfântul Părinte, ”pentru ca Biserica să fie nu doar un loc sigur pentru minori și un spațiu de vindecare, dar să rezulte pe deplin demnă de încredere în a promova drepturile lor în lumea întreagă. Din nefericire, nu lipsesc, într-adevăr, situațiile în care demnitatea copiilor este amenințată, iar acest fapt ar trebui să fie o preocupare pentru toți credincioșii și toate persoanele de bună voință”. Pe de altă parte, a remarcat papa în discursul său, ”realitatea abuzului și impactul devastant și permanent asupra vieții celor mici, par să predomine, uneori, eforturile celor care caută să răspundă cu iubire și înțelegere”.
Papa Francisc: ”Abuzul, în orice formă, este inacceptabil. Abuzul sexual asupra copiilor este deosebit de grav pentru că ofensează viața în timp ce aceasta începe să înmugurească. În loc să înflorească, persoana abuzată este rănită, uneori de o manieră de neșters. Am primit recent scrisoarea unui tată al cărui fiu a fost abuzat și, din această cauză, nu a fost în măsură să iasă din cameră ani la rând, purtând zilnic întipărite consecințele abuzului, chiar în familie. Persoanele abuzate se simt, uneori, ca și prinse într-o capcană la mijlocul dintre viață și moarte. Sunt realități pe care nu putem să le îndepărtăm, oricât ar fi de dureroase”.

”Mărturia supraviețuitorilor reprezintă o rană deschisă în trupul lui Cristos, care este Biserica”, a reluat papa Francisc. ”Vă îndemn să lucrați cu stăruință în curaj pentru a face cunoscute aceste răni, să-i căutați pe cei care suferă și să recunoașteți în aceste persoane mărturia Mântuitorului nostru suferind. Biserica în cunoaște pe Domnul înviat în măsura în care îl urmează ca Slujitor suferind. Aceasta este calea de urmat pentru noi toți: episcopi, superiori, persoane consacrate, preoți, diaconi, catiheți și credincioși laici. Fiecare membru al Bisericii, potrivit stării lui de viață, este chemat să-și asume responsabilitatea de a preveni abuzurile și de a lucra pentru dreptate și vindecare”.

În a doua parte a discursului, papa Francisc a făcut referință la viitorul acestei Comisii în noua formă de organizare a Curiei Romane stabilită în recenta constituție apostolică ”Praedicate Evangelium”. În virtutea acesteia, Comisia Pontificală pentru Ocrotirea Minorilor este instituită ca ”parte a Curiei Romane, în cadrul Departamentului pentru Doctrina Credinței (cf. nr. 78).

”Poate că unii dintre voi”, a recunoscut Sfântul Părinte, ”ar putea crede că această încadrare ar pune în pericol libertatea voastră de gândire și de acțiune sau, de asemenea, să știrbească importanța chestiunilor de care vă ocupați. Nu aceasta este intenția mea și nu aceasta este așteptarea mea și vă îndemn să aveți grijă pentru ca aceasta să nu se întâmple”.
Papa Francisc: ”Comisia pentru Ocrotirea Minorilor este înființată în cadrul Departamentului care se ocupă de abuzurile sexuale comise de unii membri ai clerului. În același timp, am ținut cont de direcțiunea voastră și de personalul vostru și veți continua să vă raportați direct cu mine prin președintele delegat. Este acolo pentru că nu se putea face o comisie-satelit, care să se învârtă fără a fi atașată în organigramă, și are un președinte propriu numit de papa. Doresc ca voi să propuneți cele mai bune metode pentru ca Biserica să ocrotească minorii și persoanele vulnerabile și să-i ajute pe supraviețuitori să se vindece, ținând cont că justiția și prevenția sunt complementare. Serviciul vostru oferă, într-adevăr, o viziune pro-activă și de ansamblu asupra celor mai bune practici și proceduri care pot fi realizate în întreaga Biserică”.

Constituția apostolică menționată ”marchează un nou început” pentru această Comisie pentru că este integrată într-un departament, dar rămâne ”independentă”, a spus mai departe Sfântul Părinte, iar ”importantele semințe depuse în acest domeniu” au început să aducă rezultate semnificative: ”incidența abuzurilor asupra minorilor din partea clerului a evidențiat o scădere pentru diverși ani în acele părți ale lumii unde sunt disponibile date și resurse credibile”. Papa a cerut Comisiei să-i pregătească un raport anual cu inițiativele Bisericii în ceea ce privește protecția minorilor și a adulților vulnerabili, punând în evidență ”ceea ce se întâmplă și ceea ce trebuie să se schimbe”, astfel încât autoritățile competente să poată acționa.
Papa Francisc: ”Un atare raport va fi un factor de transparență și responsabilizare și, după cum îmi doresc, va fi o dare de seamă cu privire la progresele noastre în acest demers. Dacă progrese nu vor fi, credincioșii ar continua să-și piardă încrederea în păstorii lor sufletești, îngreunând vestirea și mărturisirea Evangheliei”.

Sfântul Părinte a spus că a urmărit cu interes ”modalitățile prin care Comisia, încă de la înființare, a oferit locuri de ascultare și de întâlnire a victimelor și a supraviețuitorilor. Ați fost de mare ajutor în misiunea mea pastorală față de cei care s-au adresat mie din cauza experiențelor lor dureroase. De aceea, vă îndemn să ajutați Conferințele Episcopale să realizeze centre dedicate unde persoanele care au suferit abuzuri și rudele lor să poată găsi primire și ascultare și să fie însoțite într-un parcurs de vindecare și de justiție, după cum este indicat în [documentul] motu proprio Vos estis lux mundi (cf. Art. 2). Atare demers va fi, totodată, expresia trăsăturii sinodale a Bisericii, de comuniune și subsidiaritate”. Pontiful a menționat, în fine, reuniunea de acum trei ani cu președinții Conferințelor episcopale, spunând că ei trebuie să înființeze Comisiile și toate mijloacele adecvate care să ducă mai departe aceste demersuri privind grija față de persoanele abuzate, precum și de abuzatori, ”cum să fie pedepsiți”.

29 aprilie 2022, 12:26