Căutare

Papa Francisc, la Sf. Liturghie în Malta, duminică 3 aprilie 2022 Papa Francisc, la Sf. Liturghie în Malta, duminică 3 aprilie 2022 

Papa Francisc, la Sf. Liturghie în Malta: Domnul nu caută aparențele, ci adevărul inimii

Duminică, 3 aprilie 2022, papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie în Malta, în contextul călătoriei sale apostolice în această țară, cu participarea a 20.000 de credincioși. La omilie, papa a făcut un comentariu la Evanghelia duminicii cu episodul femeii adultere (In 8,1-11). La ”Angelus”, papa a făcut un nou apel la rugăciune pentru pace în Ucraina unde, a subliniat, continuă ”bombardamentele acestui război sacrileg”.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
3 aprilie 2022 – Vatican News
. Aproximativ 20.000 de credincioși au luat parte la Sfânta Liturghie pe care papa Francisc a celebrat-o duminică, 3 aprilie a.c., în Malta, în contextul călătoriei sale apostolice în această țară din Marea Mediterană. Celebrarea euharistică a avut loc după pelerinajul pe care pontiful l-a făcut în cursul dimineții la Grota Sfântului Apostol Paul, primul care a vestit Evanghelia pe această insulă, în urma unui naufragiu al navei care în anul 60 îl ducea la Roma ca să fie judecat.

Altarul Sfintei Liturghii în aer liber a fost pregătit în Piața Hambarelor din orășelul Floriana, lângă zidurile capitalei La Valletta. La omilie, pontiful a făcut un comentariu la Evanghelia duminicii – a cincea din Postul Mare după ritul roman sau latin – cu episodul femeii adultere pe care fariseii au adus-o înaintea lui Isus (Ioan 8,1-11). Remarcând, împreună cu evanghelistul, că ”tot poporul venea” la Isus care era în templu și îi învăța, papa a scos în evidență câteva absențe: o femeie prinsă în păcat și acuzatorii ei. În aceștia din urmă ”vedem imaginea celor care se laudă că sunt drepți, observanți ai legii lui Dumnezeu, persoane la locul lor și cinstite. Ei nu se ocupă de propriile defecte, dar sunt foarte atenți în a găsi defectele altora”. Îi aduc în fața lui Isus o persoană și denunță public adulterul ei, cerând să fie ucisă cu pietre.
Papa Francisc: ”Frați și surori, aceste personaje ne spun că chiar și în religiozitatea noastră se pot insinua caria ipocriziei și viciul de a arăta cu degetul. În orice timp, în orice comunitate există întotdeauna pericolul de a-L înțelege greșit pe Isus, de a-i avea numele pe buze, dar de a-L dezminți prin fapte. Acest lucru poate fi făcut chiar înălțând steaguri care poartă crucea. Cum putem verifica, așadar, dacă suntem discipoli la școala Învățătorului? Din privirea noastră, după felul în care ne uităm la aproapele și după cum ne uităm la noi înșine. Acesta este punctul care definește apartenența noastră”.

E necesar, de aceea, ca atunci când suntem în rugăciune și participăm, de exemplu, la ceremoniile religioase, să ne întrebăm dacă suntem sintonizați cu Domnul: ”Învățătorul nu se mulțumește cu aparențele, dar caută adevărul inimii. Atunci când îi deschidem inima în adevăr, El poate să facă minuni în noi”. Vedem aceasta în femeia adulteră: ”Situația ei pare compromisă, dar în ochii ei se deschide un orizont nou, de neînchipuit înainte. Copleșită de insulte, gata să primească cuvinte implacabile și pedepse severe, se vede cu uimire iertată de Dumnezeu, care îi deschide în față un viitor neașteptat: Nimeni nu te-a condamnat?, îi spune Isus. Nici eu nu te condamn, mergi, de acum să nu mai păcătuiești! (vv. 10.11)”. Acest episod ne arată că ”orice observație, dacă nu este mișcată de caritate și nu conține caritate, îl îngroapă și mai mult pe cel care o primește. Dumnezeu, în schimb, lasă întotdeauna deschisă o posibilitate și știe să găsească de fiecare dată căi de eliberare și de mântuire”.
Papa Francisc: ”Viața acelei femei se schimbă datorită iertării. Acolo s-au întâlnit Milostivirea și mizeria. (...) Ne vine chiar să credem că, iertată fiind de Isus, ea a învățat să ierte la rândul ei. Poate că va fi văzut în acuzatorii ei nu persoane rigide și răutăcioase, dar pe cei care i-au permis să-L întâlnească pe Isus. Domnul dorește ca și noi, discipolii săi, noi ca Biserică, iertați fiind de El, să devenim mărturisitori neobosiți de reconciliere, martorii unui Dumnezeu pentru care nu există cuvântul irecuperabil, ai unui Dumnezeu care iartă întotdeauna. Dumnezeu iartă întotdeauna: noi suntem cei care obosim în a cere iertare. Un Dumnezeu care continuă să creadă în noi și ne dă de fiecare dată șansa de a o lua de la capăt. Nu există păcat sau faliment care, duse înaintea lui, să nu poată deveni o ocazie pentru a începe o viață nouă, diferită, sub semnul milostivirii. Nu există păcat care să nu poată merge pe această cale: Dumnezeu iartă totul, totul”.

”Pe Domnul Isus”, a încheiat papa omilia sa, ”îl cunoaște cu adevărat cel care face experiența iertării sale. Cel care, ca femeia din Evanghelie, descoperă că Dumnezeu ne cercetează prin intermediul rănilor noastre lăuntrice. Chiar acolo Domnului îi place să fie prezent, pentru că a venit nu pentru cei sănătoși, dar pentru cei bolnavi” (cf. Mt 9,12). Imitând exemplul acestei femei pe care Domnul o iartă, ”nu vom fi înclinați să ne concentrăm pe denunțul păcatelor, ci să pornim cu iubire în căutare celor păcătoși. Nu vom sta pe loc ca să-i numărăm pe cei prezenți, dar vom merge în căutarea celor absenți. Nu ne vom întoarce ca să arătăm cu degetul, dar vom începe să ne dispunem la ascultare. Nu-i vom îndepărta pe cei disprețuiți, dar îi vom vedea ce pe cei dintâi pe cei care sunt considerați cei din urmă”.

La finalul Sfintei Liturghii, papa Francisc a condus rugăciunea ”Îngerul Domnului”. În scurta alocuțiune care a precedat rugăciunea, pontiful a mulțumit autorităților civile și bisericești pentru organizarea acestei vizite și a îndemnat participanții să se roage Fecioarei Maria pentru pace, ”gândindu-ne la tragedia umanitară a martirizatei Ucraina, aflată încă sub bombardamentele acestui război sacrileg. Să nu obosim în a ne ruga și a-i ajuta pe cei care suferă”. Sfântul Părinte a invocat apoi binecuvântarea apostolică, ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

03 aprilie 2022, 12:05