Papa Francisc ia în calcul propunerea unei vizite la Kiev
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
2 aprilie 2022 – Vatican News. ”Vă mulțumesc mult pentru faptul că mă însoțiți în această călătorie, care este scurtă, dar frumoasă”, a spus papa Francisc salutând jurnaliștii care îl însoțeau la bordul aeronavei oficiale pentru zborul de la Roma (Fiumicino) până în Malta, în cursul dimineții de sâmbătă.
În același context, papa a primit cadou o pictură făcută de Daniel, un copil migrant care a scăpat cu viață dintr-un naufragiu, dar căruia îi pare nespus de rău că nu a reușit să-i salveze pe alții de la înec. Tabloul i-a fost înmânat papei de Eva Fernandez, jurnalistă de la Radio COPE (Spania). Papa a spus că recunoaște stilul autorului, că a mai primit un tablou de la Daniel și că este bucuros să-l poată întâlni duminică în Malta, cu ocazia întâlnirii cu migranții la Centrul de Primire ”Ioan al XXIII-lea”.
Papa a salutat unul câte unul jurnaliștii din avion. Unul dintre ei, Claudio Lavanga, l-a întrebat dacă ia în considerare propunerea unei vizite la Kiev. Papa a confirmat că are pe masa de lucru planurile pentru o eventuală vizită în capitala Ucrainei, dar nu a adăugat alte detalii privind ziua și durata.
Aeronava papală a aterizat pe aeroportul internațional din Malta (Luqa) în jurul orei 9.50. Prima parte a agendei este dedicată întâlnirilor cu președintele țării, cu premierul, cu celelalte autorități și cu membrii Corpului Diplomatic.