Căutare

Urbi et Orbi. Papa Francisc: Să ne lăsăm învinși de pacea lui Cristos cel înviat! (TEXT)

La tradiționalul mesaj de Paști, transmis duminică, 17 aprilie 2022, papa Francisc a subliniat bucuria Învierii lui Cristos, dar și rănile omenirii afectată de războiul din Ucraina. Papa a îndemnat la oprirea armelor și a spus că pacea este, în cele din urmă, o responsabilitate pentru toți și pentru fiecare. ”Să ne lăsăm învinși de pacea lui Cristos”, a fost îndemnul final al pontifului.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
17 aprilie 2022 – Vatican News. E sărbătoarea Învierii Domnului, duminică, 17 aprilie a.c., după calendarul Romei, prima după restricțiile sanitare din timpul pandemiei, dar e un Paști în care lumina Învierii luptă cu întunericul războiului din inima Europei. E război în Ucraina, supusă din 24 februarie a.c. unei ”injuste agresiuni armate” din partea Rusiei, iar papa Francisc a venit cu un mesaj de pace, transmis de la loja centrală a bazilicii Sfântul Petru cu ocazia tradiționalei ceremonii pascale ”Urbi et Orbi”. Să-l ascultăm:

Dragi frați și surori, Paște Fericit!
Isus, Cel răstignit, a înviat! Vine în mijlocul celor care îl plâng, încuiați în casă, plini de teamă și angoasă. Vine în mijlocul lor și le spune: Pace vouă! (In 20,19). Le arată rănile din mâini și din picioare, rana din coastă: nu este o închipuire, este chiar El, același Isus care a murit pe cruce și a fost îngropat. În fața privirilor care nu pot să creadă ale discipolilor săi, El repetă: Pace vouă! (v. 21).

Nici privirilor noastre nu le vine să creadă, în acest Paște de război. Prea mult sânge am văzut, prea multă violență. Și ochii noștri s-au umplut de frică și angoasă, în timp ce atâția frați și surori au trebuit să se închidă pe dinăuntru ca să se apere de bombe. Ne este greu să credem că Isus a înviat cu adevărat, că a învins moartea cu adevărat. Să fie oare o închipuire, un rod al imaginației noastre?

Nu, nu este o închipuire! Astăzi, mai mult ca niciodată, răsună vestea pascală atât de îndrăgită Răsăritului creștin: Cristos a înviat! Adevărat a înviat! Astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de El, la sfârșitul unui Post care pare că nu vrea să se termine. Avem în urmă doi ani de pandemie, care au lăsat semne grele. Era momentul de a ieși împreună din tunel, mână în mână, punând împreună puterile și resursele. În schimb, dovedim că în noi încă nu este spiritul lui Isus, că încă se mai află spiritul lui Cain, care îl vede pe Abel nu ca pe un frate, ci ca pe un rival și se gândește cum să-l elimine. Avem nevoie de Răstignitul Înviat pentru a crede în victoria iubirii, pentru a spera în reconciliere. Astăzi, mai mult ca niciodată, avem nevoie de El, să vină între noi și să ne spună din nou: Pace vouă!

Numai El poate să o facă. Numai El are dreptul astăzi de a vesti pacea. Numai Isus, pentru că poartă rănile, rănile noastre. Rănile sale sunt de două ori rănile noastre: ale noastre pentru că i le-am făcut noi, păcatele noastre, împietrirea inimii noastre, ura fratricidă; ale noastre pentru că El le poartă pentru noi, nu le-a șters din Trupul său glorios, a vrut să le păstreze, să le poarte cu sine pentru totdeauna. Sunt un sigiliu de neșters al iubirii sale față de noi, o mijlocire perenă pentru ca Tatăl ceresc să le vadă și să se îndure de noi și de lumea întreagă. Rănile în Trupul lui Isus înviat sunt semnul luptei pe care El a dus-o și a învins pentru noi, cu armele iubirii, pentru ca noi să putem avea pace, să fim în pace, să trăim în pace.

Privind rănile lui glorioase, ochii noștri care nu pot să creadă se deschid, inimile noastre împietrire se deschid și lasă să intre vestea pascală: Pace vouă! Frați și surori, să lăsăm să intre pacea lui Cristos în viețile noastre, în casele noastre, în țările noastre!

Să fie pace pentru martirizata Ucraina, atât de greu încercată de violența și de distrugerea războiului crunt și fără sens în care a fost târâtă. Asupra acestei teribile nopți de suferință și de moarte să răsară cât de curând o nouă auroră de speranță! Să se aleagă pacea. Să se înceteze a arăta mușchii în timp ce lumea suferă. Vă rog, să nu ne obișnuim cu războiul, să ne angajăm cu toții în a cere cu voce tare pacea, de la balcoane și pe străzi! Pace! Cine poartă răspunderea națiunilor să asculte strigătul de pace al oamenilor. Să asculte întrebarea tulburătoare pusă de oamenii de știință în urmă cu aproape șaptezeci de ani: Vom pune capăt neamului omenesc sau umanitatea va ști să renunțe la război? (Manifestul Russel-Einstein, 9 iulie 1955).

Port în inima mea toate victimele ucrainene numeroase, milioanele de refugiați și de evacuați interni, familiile despărțite, bătrânii rămași singuri, viețile frânte și orașele rase la pământ. Am în ochi privirea copiilor rămași orfani și care fug de război. Văzându-i, nu putem să nu percepem strigătul lor de durere, împreună cu strigătul atâtor alți copii care suferă în toată lumea: al celor care mor de foame sau din lipsă de cure, al celor care sunt victime ale abuzurilor și violențelor și al celor cărora le-a fost negat dreptul de a se naște.

În suferința războiului nu lipsesc nici semnele încurajatoare, precum ușile deschise ale atâtor familii și comunități care, în toată Europa, primesc migranții și refugiații. Aceste numeroase gesturi de caritate să devină o binecuvântare pentru societățile noastre, uneori degradate de atâta egoism și individualism, și să contribuie la a le face primitoare pentru toți.

Conflictul din Europa să ne facă mai grijulii și în fața altor situații de încordare, suferință și durere, care afectează atât de multe regiuni ale lumii și pe care nu putem, nici nu vrem să le uităm.

Să fie pace pentru Orientul Mijlociu, sfâșiat de ani de dezbinare și conflicte! În această zi glorioasă, să cerem pace pentru Ierusalim și pace pentru cei care îl iubesc (cf. Ps 121/122), creștini, evrei și musulmani. Fie ca israelienii, palestinienii și toți locuitorii Cetății Sfinte, împreună cu peregrinii, să simtă frumusețea păcii, să trăiască în fraternitate și să aibă acces în libertate la Locurile Sfinte, în respectarea reciprocă a drepturilor fiecăruia. Să fie pace și reconciliere pentru popoarele Libanului, Siriei și Irakului, în particular pentru toate comunitățile creștine care trăiesc în Orientul Mijlociu.

Să fie pace și pentru Libia, ca să-și afle stabilitatea după ani de tensiuni, și pentru Yemen, care suferă din cauza unui conflict de toți uitat cu victime în continuu: armistițiul încheiat în zilele trecute să poată restitui populației speranța. Domnului înviat îi cerem darul reconcilierii pentru Myanmar, unde persistă un dramatic scenariu de ură și violență, și pentru Afganistan, unde nu slăbesc periculoasele tensiuni sociale și unde o dramatică criză umanitară supune populația unor mari suferințe.

Să fie pace pentru întregul continent african, ca să înceteze exploatarea în care a ajuns victimă și hemoragia adusă de atacurile teroriste – în special în zona Sahelului – și să găsească sprijinul concret în fraternitatea popoarelor. Etiopia, afectată de o gravă criză umanitară, să regăsească calea dialogului și a împăcării și să înceteze violențele în Republica Democratică Congo. Să nu lipsească rugăciunea și solidaritatea pentru populațiile din Africa de Sud-Est, lovite de inundații devastante.

Cristos înviat să însoțească și să asiste populațiile din America Latină care, în unele cazuri, au văzut înrăutățindu-se, în aceste timpuri grele de pandemie, condițiile lor sociale, exacerbate de episoade de criminalitate, violență, corupți și trafic de droguri. Domnului Înviat îi cerem să însoțească parcursul de reconciliere pe care Biserica catolică canadiană îl străbate împreună cu popoarele autohtone. Spiritul lui Cristos Înviat să vindece rănile trecutului și să dispună inimile la căutarea adevărului și a fraternității.

Dragi frați și surori, orice război aduce cu sine rămășițe care cuprind întreaga umanitate: de la doliu la drama refugiaților, la criza economică și alimentară ale cărei indicii se văd deja. În fața semnelor persistente ale războiului, precum și a multelor și dureroaselor înfrângeri ale vieții, Cristos, învingătorul păcatului, al fricii și al morții, ne îndeamnă să nu ne resemnăm la rău și violență. Frați și surori, să ne lăsăm învinși de pacea lui Cristos! Pacea este posibilă, pacea este necesară, pacea este responsabilitatea primară a tuturor!

+++
La încheierea tradiționalului mesaj pascal Urbi et Orbi, papa Francisc a condus rugăciunea mariană pascală ”Regina Coeli” și a invocat binecuvântarea apostolică, însoțită de darul indulgenței plenare, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

17 aprilie 2022, 12:33