Papa: Suntem cunoscuți și iubiți de Domnul, mai ales în suferințe și greutăți
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 8 mai 2022. În alocuțiunea care a însoțit rugăciunea antifonului marian “Regina Coeli” de duminică, 8 mai, din Piața San Pietro, pontiful s-a inspirat din Evanghelia liturgiei Duminicii a 4-a a Paștelui, după sfântul Ioan, capitolul 10, versetele 27-30. El a explicat că textul sacru „ne vorbește despre legătura dintre Domnul și fiecare dintre noi”, printr-o imagine tandră și frumoasă, cea a păstorului și a oilor sale. „Și o explică prin trei verbe” – a continuat, citând versetul: „Oile mele ascultă glasul meu: eu le cunosc, iar ele mă urmează” (v. 27).
Papa Francisc s-a oprit asupra celor trei verbe conținute în verset – a asculta, a cunoaște, a urma – făcând o reflecția asupra fiecăruia.“În primul rând, oile ascultă vocea păstorului” – a spus, explicând că inițiativa vine întotdeauna de la Domnul, că „totul pornește de la harul său”, Domnul fiind cel care ne cheamă la comuniunea cu el.
„Dar această comuniune” – a continuat – „ se realizează dacă ne deschidem la ascultare”, aceasta însemnând „disponibilitate, docilitate, timp dedicat dialogului”.
Evidențiind că Isus este Cuvântul Tatălui, pontiful a subliniat totodată condiția de copil al ascultării avută de creștini, care sunt chemați să trăiască cu Cuvântul lui Dumnezeu la îndemână.
Sfântul Părinte ne-a sugerat să ne întrebăm „dacă suntem copii care ascultă, dacă găsim timp pentru Cuvântul lui Dumnezeu, dacă acordăm spațiu și atenție fraților și surorilor noastre”. „Ascultarea lui Isus” – a mai spus – „devine astfel o modalitate de a descoperi că el ne cunoaște”.
Oprindu-se la cel de-al doilea verb – a cunoaște – care se referă la păstorul cel bun care își cunoaște oile, pontiful a explicat că acest lucru nu înseamnă doar că știe multe lucruri despre noi, „a cunoaște, în sens biblic, înseamnă a iubi” – a precizat.
„Înseamnă că Domnul, în timp ce ne ‚citește înăuntru’, ne iubește. Dacă îl ascultăm, descoperim acest lucru, că Domnul ne iubește. Atunci relația noastră cu El nu va mai fi impersonală, rece sau aparentă” – a reliefat, adăugând că Isus caută o prietenie caldă, caută încredere, o legătură strânsă. „El vrea să ne dea o cunoaștere nouă și minunată: aceea de a ști că suntem mereu iubiți de El și, prin urmare, nu suntem niciodată abandonați. Fiind alături de Păstorul cel bun, experimentăm ceea ce spune Psalmul 23, versetul 4: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morții, nu mă tem de niciun rău, căci tu ești cu mine, toiagul și nuiaua ta mă mângâie”.
„Mai ales în suferințe, în greutăți, în crize: el ne susține trecând prin ele împreună cu noi. Și astfel, tocmai în situațiile dificile, putem descoperi că suntem cunoscuți și iubiți de Domnul” – a spus Sfântul Părinte, sugerându-ne din nou să ne întrebăm dacă ne lăsăm cunoscuți de Domnul, dacă îi facem loc în viața noastră, dacă ne gândim la
El ca la un Dumnezeu îndepărtat și distant, indiferent față de problemele noastre sau dacă îl recunoaștem ca pe bunul nostru păstor, care ne cunoaște și ne iubește.
Papa Francisc s-a oprit, succesiv, asupra celui de-al treilea verb: a urma, evidențiind că oile care ascultă și știu că sunt cunoscute își urmează păstorul, mergând în aceiași direcție, pe drumul pe care merge păstorul. „El merge să-i caute pe cei rătăciți (cf. Lc 15,4), se interesează de cei care sunt departe, ia la inimă situația celor care suferă, știe să plângă cu cei care plâng, întinde mâna aproapelui, îl poartă pe umeri” – a mai spus pontiful, îndemnându-ne să ne întrebăm dacă noi ne lăsăm pur și simplu iubiți de Isus sau dacă trecem de la a-l iubi la a-l imita.
„Fie ca Sfânta Fecioară să ne ajute să îl ascultăm pe Cristos, să îl cunoaștem din ce în ce mai mult și să îl urmăm pe calea slujirii” – a spus pontiful în încheierea alocuțiunii care a însoțit rugăciunea antifonului marian pascal „Regina Coeli”.
După „Regina Coeli”
Fericită María Augustina Rivas López roagă-te pentru noi
După rugăciunea „Regina Coeli”, papa Francisc a amintit că sâmbătă, 7 mai, la San Ramón, în Peru, a fost beatificată María Augustina Rivas López, cunoscută sub numele de Aguchita, călugăriță din Congregația Sfânta Fecioară a Carității Bunului Păstor, care a fost ucisă în 1990, din ură față de. „Această misionară eroică, chiar dacă știa că își riscă viața, a rămas mereu aproape de cei săraci, în special de femeile indigene și de țărani, mărturisind Evanghelia dreptății și a păcii. Fie ca exemplul ei să inspire tuturor dorința de a-l sluji pe Cristos cu fidelitate și curaj” – a spus pontiful, îndemnând la aplauze pentru noua Fericită.
Să-i spunem „Da” lui Isus!
De asemenea, Sfântul Părinte a amintit că, în data de 8 mai, se celebrează Ziua mondială de rugăciune pentru vocații care, în acest an propune spre reflecție tema „Chemați să edificăm familia umană”. „În fiecare continent, comunitățile creștine invocă de la Domnul darul vocațiilor la preoție, la viața consacrată, la alegerea misionară și la căsătorie. Aceasta este ziua în care noi toți, în calitate de botezați, ne simțim chemați să-l urmăm pe Isus, să-i spunem da, să-l imităm pentru a descoperi bucuria de a ne dărui viața, de a sluji Evanghelia cu bucurie și entuziasm. În acest context, aș dori să adresez cele mai bune urări noilor preoți ai diecezei de Roma, care au fost hirotoniți în această dimineață în Bazilica Sfântul Ioan din Lateran” – a spus papa Francisc.
Să ne rugăm în fiecare zi Rozariul pentru pace
Totodată, papa Francisc a spus că, în ziua de 8 mai, numeroși credincioși se adună în jurul icoanei Maicii Domnului din Sanctuarul de la Pompei, la sud de Napoli, în Italia, pentru a-i adresa suplica scrisă de Fericitul Bartolo Longo. „Îngenunchind, în mod spiritual, în fața Sfintei Fecioare, îi încredințez dorința arzătoare de pace a atâtor popoare care, în diferite părți ale lumii, suferă de calamitatea fără sens a războiului” – a spus pontiful. „Sfintei Fecioare” – a continuat – „îi prezint în mod special suferințele și lacrimile poporului ucrainean. În fața nebuniei războiului, să continuăm, vă rog, să ne rugăm în fiecare zi Rozariul pentru pace. Și să ne rugăm pentru conducătorii națiunilor, pentru ca ei să nu piardă legătura cu ‚intuiția poporului’, care vrea pace și știe că armele nu o vor aduce niciodată”.
Papa Francisc a îndemnat, de asemenea, la rugăciune pentru victimele exploziei care a avut loc într-un mare hotel din capitala Cubei, Havana. „Fie ca Cristos cel Înviat să-i călăuzească spre casa Tatălui și să aducă mângâiere familiilor lor” – a spus papa Francisc.