Educația scoate la lumină diamantul pe care Domnul l-a depus în inima omului: papa Francisc
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
30 septembrie 2022 – Vatican News. ”Educația scoate la lumină diamantul pe care Domnul l-a depus în fiecare și îl face să permită trecerea acelei Lumini care este Cristos”: a spus papa Francisc primind azi în audiență membrii Fraternității de Agregare Sfântul Toma de Aquino (FASTA), la 60 de ani de la înființare.
”Una din noutățile Conciliului”, a spus papa în discursul înmânat Fraternității de inspirație tomistă, ”a fost aceea de a conștientiza drepturile și obligațiile credincioșilor laici cu privire la misiunea de a vesti Evanghelia, pe care o au la rândul lor ca fii și fiice ai lui Dumnezeu în virtutea Botezului. Credincioșilor laici le revine importanta responsabilitate de a duce lumina Evangheliei în realitățile temporale, în comuniune cu păstorii Bisericii și mânați de caritatea creștină” (cf. decretul Apostolicam Actuositatem, nr. 7).
Prin cele două ramuri – unul pentru preoți și altul pentru femeile consacrate – asociația care se inspiră din învățătura Sfântului Toma de Aquino a receptat mesajul Conciliului și, în lumina acestuia, a lansat diverse proiecte de evanghelizare în domeniul culturii, al tineretului și al familiei pentru a răspunde la provocările societății actuale. De altfel, nu a fost lipsit de provocări nici contextul în care a trăit Sfântul Toma de Aquino, care a descoperit că ”o mare parte din operele lui Aristotel erau în armonie cu Revelația creștină. Sfântul Toma a fost capabil să arate că între credință și rațiune există o armonie naturală. Când ne dăm seama de această bogăție – care este esențială pentru a depăși fundamentalismul, fanatismul și ideologiile – se deschide un drum larg pentru a face să ajungă la diversele culturi mesajul Evangheliei, întotdeauna cu propuneri compatibile cu inteligența ființei umane și respectuoase față de identitatea fiecărui popor”.
În același timp, Sfântul Toma de Aquino a încredințat posterității ”raportul său profund cu Dumnezeu care se manifestă, de exemplu, în adorarea lui Isus în prezența sa reală în Euharistie”. O dovedesc, printre altele, imnurile sale euharistice pe care Biserica le folosește și în timpurile noastre. Spiritualitatea sa îl ajuta să descopere taina lui Dumnezeu, în timp ce talentul său făcea în așa fel încât îl exprima în scris. ”Pentru a descoperi prezența Domnului în lume, în evenimente, este necesar să ne rugăm, să avem inima unită cu Inima lui Isus în tabernacol. În acest fel, spiritul nostru se alimentează și se învigorează, iar potențialul uman, precum inteligența, se perfecționează și devenim capabili să vedem de o manieră transcendentă orice situație, chiar și cele care, pentru logica umană pot arăta doar o panoramică descurajatoare. Tocmai credința și rațiunea, atunci când merg ținându-se de mână, sunt capabile să potențeze cultura ființei umane, să impregneze lumea cu sens și să construiască societăți mai umane, mai fraterne și, pe cale de consecință, mai pline de Dumnezeu”.
Papa a amintit că în exhortația sa apostolică ”Evangelii gaudium” vorbește de existența unor ”noi culturi în lume în care creștinul nu mai obișnuiește să fie promotor sau generator de sens, dar care primește de la acestea noi limbaje, simboluri, mesaje și paradigme care oferă noi orientări de viață, deseori în contrast cu Evanghelia lui Isus. O cultură inedită palpită și se proiectează în oraș” (cf. nr. 73). De aceea, a reluat papa, ”provocarea evanghelizării pe care o împărtășiți ca asociație, mai ales în mediul orașelor plurale, multiculturale și multireligioase, cere din partea voastră o mare umilință pentru a ști cum să vă apropiați de toți, fără a exclude pe nimeni, chiar și de cei care nu împărtășesc credința noastră și valorile noastre. Și, acolo, să intrați în dialog cu persoanele, cu visele și poveștile lor de viață, cu rănile și eforturile lor, căci tot ceea ce este omenesc este demn de a fi îmbrățișat de iubirea și milostivirea lui Dumnezeu”.
Într-un timp în care educația a devenit o adevărată provocare globală, papa a subliniat că ”a-i învăța pe alții este una din faptele de milostenie. Educația oferă un sens, o narativă pentru fiecare element al vieții unei ființe umane. Ea nu se epuizează odată cu împărțirea unor cunoștințe sau cu dezvoltarea unor abilități ci, după cum arată etimologia ei, ajută la a scoate afară ceea ce este mai bun din fiecare om, la a șlefui diamantul pe care Domnul l-a depus în fiecare. Educația contribuie la a face în așa fel încât acest diamant să permită trecerea acelei Lumini care este Cristos (cf. In 8,12) și, în acest fel, să strălucească în mijlocul lumii. Dar să ne amintim și de cuvintele pe care Isus le adresează în Evanghelia după Matei: Voi sunteți lumina lumii! Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă (5,14-15). Altfel spus, Domnul ne face părtași la lumina sa, la însăși natura sa, și de aceea fiecare discipol al său luminează lumea îndepărtând întunericul și transformând realitatea”.