Papa în Kazahstan. Memoria trecutului ne deschide spre promisiunea Evangheliei

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 15 septembrie 2022. Moștenire și promisiune sunt cuvintele evidențiate de papa Francisc în cadrul întâlnirii cu episcopi, preoți, călugări, călugărițe, seminariști și lucrători pastorali, desfășurată în catedrala "Maica lui Dumnezeu a Ajutorului Perpetuu" din Nur-Sultan, joi, 15 septembrie, în cea de-a treia zi a călătoriei apostolice în Kazahstan.

Pontiful a amintit că „o Biserică moștenește întotdeauna o istorie, ea fiind întotdeauna fiica unei prime proclamări a Evangheliei, a unui eveniment care o precede, a altor apostoli și evanghelizatori care au întemeiat-o pe cuvântul viu al lui Isus”. Pe de altă parte – a amintit – Biserica „este și comunitatea celor care au văzut împlinită în Isus promisiunea lui Dumnezeu și care, ca fii ai învierii, trăiesc în speranța împlinirii viitoare”.

Făcând referire la memorie, Sfântul Părinte a spus: „Dacă astăzi, în această țară vastă, multiculturală și multireligioasă, putem vedea comunități creștine vibrante și un simț religios care străbate viața populației, aceasta se datorează în primul rând istoriei bogate care a precedat-o. Mă gândesc la răspândirea creștinismului în Asia Centrală, care a avut loc încă din primele secole, la numeroșii evanghelizatori și misionari care s-au dedicat răspândirii luminii Evangheliei, fondând comunități, sanctuare, mănăstiri și lăcașuri de cult. Există, așadar, o moștenire creștină, ecumenică, care trebuie onorată și păstrată, o transmitere a credinței care a văzut și atâția oameni simpli, atâția bunici, tați și mame. În călătoria noastră spirituală și eclezială, nu trebuie să pierdem memoria celor care ne-au vestit credința, pentru că amintirea ne ajută să dezvoltăm un spirit de contemplare a minunilor pe care Dumnezeu le-a făcut în istorie, chiar și în mijlocul greutăților vieții și a slăbiciunilor personale și comunitare.”

Însă, pontiful a atras atenția asupra pericolului „de a privi cu nostalgie în urmă, de a rămâne blocați în trecut și de a ne lăsa paralizați în imobilism: aceasta este tentația datului înapoi”.

„Privirea creștină, atunci când se întoarce spre amintire, vrea să ne deschidă la uimire în fața misterului lui Dumnezeu, să ne umplem inimile de laudă și recunoștință pentru ceea ce a realizat Domnul. O inimă recunoscătoare, care debordează de laudă, nu hrănește regrete, ci salută ziua de astăzi pe care o trăiește ca har. Și vrea să pornească, să meargă mai departe, să-l comunice pe Isus, ca femeile și ucenicii din Emaus în ziua de Paști!” – a spus pontiful în cel de-al patrulea discurs din cadrul călătoriei apostolice în Kazahstan.

„Așadar, fără memorie nu există admirație. Dacă ne pierdem memoria vie, atunci credința, devoțiunile și activitățile pastorale riscă să se stingă, să fie ca focul de paie, care arde repede și se stinge repede. Când ne pierdem memoria, bucuria noastră se termină. De asemenea, ne pierdem recunoștința față de Dumnezeu și față de frații și surorile noastre, deoarece cădem în tentația de a crede că totul depinde de noi” – a explicat Sfântul Părinte, mulțumind pentru mărturiile ascultate, care îndeamnă la „o amintire recunoscătoare față de moștenirea primită”.

Oprindu-se asupra celui de-al doilea cuvânt – viitor – papa Francisc a explicat că memoria trecutului „nu ne închide în noi înșine, ci ne deschide spre promisiunea Evangheliei”. „Isus” – a continuat –  „ne-a asigurat că va fi mereu cu noi: nu este, deci o promisiune adresată doar unui viitor îndepărtat, ci suntem chemați să primim astăzi reînnoirea pe care Cel Înviat o aduce în viață. În ciuda slăbiciunilor noastre, el nu obosește să fie cu noi, să construiască împreună cu noi viitorul Bisericii sale și al Bisericii noastre”.

„Există un har ascuns în a fi o Biserică mică, o turmă mică; în loc să ne etalăm puterea, numărul, structurile și orice altă formă de relevanță umană, ne lăsăm conduși de Domnul și stăm cu umilință alături de oameni. Bogați în nimic și săraci în toate, mergem cu simplitate, aproape de surorile și frații poporului nostru, aducând bucuria Evangheliei în situațiile de viață. Ca plămada în aluat și ca cea mai mică dintre semințele semănate în pământ (cf. Mt 13,31-33), noi locuim în evenimentele fericite și triste ale societății în care trăim, pentru a o sluji din interior” – a spus Sfântul Părinte la întâlnirea cu episcopi, preoți, călugări, seminariști și lucrători pastorali, desfășurată în catedrala din Nur-Sultan, joi, 15 septembrie, în cea de-a treia zi a călătoriei apostolice în Kazahstan.

La finalul discursului, revenind la ereditatea trecutului, pontiful a spus: „Sunt aproape de voi și vă încurajez: trăiți cu bucurie această moștenire și dați mărturie despre ea cu generozitate, pentru ca cei pe care îi întâlniți să perceapă că există o promisiune de speranță care li se adresează și lor. Vă însoțesc cu rugăciunea, iar acum să ne încredințăm în mod special inimii Preasfintei Fecioare Maria, pe care o cinstiți aici în mod deosebit ca Regină a Păcii. Am citit despre un frumos semn matern care s-a petrecut în vremuri dificile: în timp ce atâția oameni erau deportați și erau nevoiți să moară de foame și să înghețe, ea, o Mamă bună și grijulie, asculta rugăciunile pe care i le adresau copiii ei. Într-una dintre cele mai friguroase ierni, zăpada s-a topit rapid, dând naștere unui lac cu mulți pești, care a hrănit atâția oameni înfometați. Fie ca Maica Domnului să topească răceala inimilor, să insufle comunităților noastre o căldură fraternă reînnoită, să ne dea o nouă speranță și entuziasm pentru Evanghelie! Cu afecțiune, vă binecuvântez și vă mulțumesc. Și vă cer să vă rugați pentru mine”.