Papa Francisc: Comunicarea, o muncă de ”artizanat al relațiilor”
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
12 noiembrie 2022 – Vatican News. A face ca persoanele să se simtă mai puțin singure, a da voce celui care nu are voce și a accepta efortul comunicării sunt cele trei provocări pe care papa Francisc le-a încredințat Departamentului pentru comunicare la finalul lucrărilor adunării plenare, desfășurate în aceste zile la Roma. Discursul pontifului a fost înmânat cu ocazia audienței acordată sâmbătă, 12 noiembrie 2022, participanților la adunarea plenară a Departamentului pentru comunicare, care erau însoțiți de prefectul și lucrătorii departamentului.
Sinodul și comunicarea
Vorbind în discursul său despre tema generală a adunării plenare, ”Sinodul și comunicarea, un parcurs de dezvoltat”, papa Francisc a remarcat că ”sinodul nu este un simplu exercițiu de comunicare, nici o tentativă de a regândi Biserica după logica majorităților și minorităților care trebuie să găsească un acord. Acest fel de a vedea realitatea este lumesc și urmează modelul multor experiențe sociale, culturale și politice. Esența parcursului sinodal, în schimb, constă într-un adevăr de fond pe care nu trebuie să-l pierdem niciodată din vedere, acesta având scopul de a asculta, a înțelege și a pune în practică voința lui Dumnezeu”.
”Dacă vrem, ca Biserică, să cunoaștem voința lui Dumnezeu pentru a face în continuare actuală lumina Evangheliei în timpul nostru”, susține Sfântul Părinte, ”atunci trebuie să ne întoarcem la convingerea că această lumină nu se dăruiește niciodată unuia singur, ci întotdeauna Bisericii în întregime. Numai în țesutul viu al relațiilor noastre bisericești devenim capabili de a-L asculta și a-L înțelege pe Domnul care ne vorbește. Fără acest a merge împreună, putem deveni o simplă instituție religioasă, dar una care a pierdut capacitatea de a face să strălucească lumina mesajului primit de la Învățătorul ei, una care a pierdut capacitatea de a duce gustul în diferitele vicisitudini ale lumii”.
Isus însuși, a continuat papa, este cel care ne atrage atenția asupra unei asemenea derive: ”Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate aşezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toţi cei care sunt în casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!” (Mt 5, 13-16). De aceea, a subliniat papa, ”dimensiunea sinodală este o dimensiune constitutivă a Bisericii, iar reflecția care ne solicită în acești ani are scopul de a face să iasă la suprafață cu vigoare ceea ce, de o manieră implicită, Biserica a crezut dintotdeauna”.
Comunicarea, ”artizanatul relațiilor”
De altfel, Sânta Scriptură este plină de exemple cu bărbați și femei pe care uneori, în mod greșit, îi imaginăm ca ”eroi solitari”. Abraham, de exemplu, ”cel dintâi căruia Dumnezeu îi adresează cuvântul său”, nu este un solitar care pornește în călătorie, ci ”un om care ia în serios vocea lui Dumnezeu”, mai mult, el pleacă din țara sa împreună cu întreaga familie, astfel că ”istoria lui Abraham este istoria relațiilor lui Abraham”. Tot la fel Moise, Fecioara Maria și Isus însuși care ”se face nevoiaș de relații și când trebuie să înfrunte bătălia decisivă a misiunii sale la Ierusalim, în noaptea arestării îi ia cu sine în grădina Ghetsemani pe prietenii Petru, Iacob și Ioan” (cf. Mt 26,36-46). ”Contribuția comunicării”, se evidențiază în discursul papei, ”este, întocmai, aceea de a face posibilă această dimensiune comunională, această capacitate relațională, această vocație la relații. Înțelegem, astfel, că este de datoria comunicării să favorizeze apropierea, să dea voce celui exclus, să atragă atenția asupra a ceea ce în mod normal rebutăm și ignorăm. Comunicarea este, pentru a spune astfel, artizanatul relațiilor în care vocea lui Dumnezeu răsună și se face auzită”.
Trei îndatoriri ale comunicării
Pornind de la aceste considerații, papa a subliniat în continuarea discursului său trei aspecte care luminează parcursul comunicării. ”Prima îndatorire a comunicării”, spune papa Francisc, ”ar trebui să fie aceea de a face astfel încât persoanele să se simtă mai puțin singure. Dacă aceasta nu duce la diminuarea senzației de solitudine la care atât de mulți bărbați și femei se simt condamnați, atunci acea comunicare este doar o formă de întreținere, nu este un artizanat de relații, după cum spuneam mai înainte”. ”Adevărata comunicare înseamnă mai presus de toate ascultarea concretă, întâlniri, fețe, povești de viață. Dacă nu știm să stăm în mijlocul realității, ne vom limita numai la a arăta de sus direcții de care nimeni nu va ține cont. Comunicarea ar trebui să fie un mare ajutor pentru Biserică, pentru a locui concret în realitate, favorizând ascultarea și interceptând marile întrebări ale bărbaților și femeilor de astăzi”.
A doua îndatorire, care este strâns legată de cea dintâi, este aceea de a da voce celui care nu are voce. Deseori, a subliniat papa, asistăm la sisteme de comunicare care marginalizează și cenzurează ceea ce este incomod și nu vrem să vedem. Biserica, grație Spiritului Sfânt, știe bine că este îndatorirea ei să stea cu cei din urmă, iar habitatul ei natural este acela al periferiilor existențiale. Dar”, a reluat pontiful, ”periferiile existențiale nu sunt doar cei care se află la marginile societății din motive economice, dar și cei care sunt sătui de pâine și goliți de sens, cei care trăiesc în situații de marginalitate din cauza unor decizii sau din cauza unui faliment familial sau din motive personale care au marcat într-un mod de neșters povestea vieții lor. Isus nu s-a temut niciodată de cel lepros, de cel sărac și de cel străin, chiar dacă aceste persoane erau marcate de un stigmat social. Isus nu i-a ignorat niciodată pe cei iregulari de niciun fel. Mă întreb dacă noi, ca Biserică, știm să dăm voce acestor frați și surori, dacă știm să-i ascultăm, dacă știm să discernem împreună cu ei voința lui Dumnezeu și, în acest fel, să le adresăm un Cuvânt care mântuiește”.
A treia provocare a comunicării este aceea de a ne educa la efortul comunicării. Nu rareori, într-adevăr, chiar și în Evanghelie se pot vedea neînțelegeri, poticniri în a înțelege cuvintele lui Isus, chiar neînțelegeri care, uneori, devin adevărate tragedii, cum s-a întâmplat lui Iuda Iscarioteanul, ”care confundă misiunea lui Cristos cu mesianismul politic”. E necesar, de aceea, ”a accepta în comunicare această dimensiune de efort. De multe ori, cei care se uită la Biserică din afară rămân perplecși de diferitele tensiuni care sunt în interiorul ei. Dar cine cunoaște modul de a acționa al Duhului Sfânt știe bine că El iubește să facă comuniune între diversități și să creeze armonia din confuzie. Comuniunea nu este niciodată totuna cu uniformitatea, ci capacitatea de a ține împreună realități foarte diverse între ele. Mă gândesc că ar trebui să fim capabili de a comunica și acest efort, fără a avea pretenția de a-l rezolva sau de a-l ascunde. Disensiunea nu este neapărat o atitudine de ruptură, dar poate fi unul din ingredientele comuniunii. Comunicarea trebuie să facă posibilă și diversitatea de viziuni, căutând, însă, întotdeauna păstrarea unității și a adevărului și combătând calomniile, violențele verbale, personalismele și fundamentalismele care, cu scuza de a fi fideli adevărului, răspândesc numai dezbinare și discordie. Dacă cedează la aceste degenerări, comunicarea, în loc să facă atât de mult bine, ajunge să facă mult rău”.
La finalul discursului său, papa a evidențiat că activitatea acestui Departament nu este doar de natură tehnică: ”Vocația voastră, după cum am văzut, privește modul însuși de a fi Biserică. Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți. Vă încurajez să mergeți mai departe de o manieră hotărâtă și profetică. A sluji Biserica înseamnă a fi demni de încredere, precum și curajoși în a îndrăzni să mergeți pe drumuri noi. În acest sens, să fiți întotdeauna demni de încredere și curajoși! Vă binecuvântez din inimă și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine”.
